Deprecated: Using ${var} in strings is deprecated, use {$var} instead in /var/www/m.dev.2222.ro/site/wp-content/themes/mediafax-twentyfour/vendor/deimosindustries/lullabot-amp/src/AMP.php on line 356

Deprecated: Using ${var} in strings is deprecated, use {$var} instead in /var/www/m.dev.2222.ro/site/wp-content/themes/mediafax-twentyfour/vendor/deimosindustries/lullabot-amp/src/AMP.php on line 357
Protest în Piaţa Universităţii faţă de purtarea măştii. Protestarii cer anularea stării de alertă şi scandează „Libertate”

Protest în Piaţa Universităţii faţă de purtarea măştii. Protestarii cer anularea stării de alertă şi scandează „Libertate”

Publicat: 19 09. 2020, 17:35
Actualizat: 19 09. 2020, 22:42

Câteva sute de persoane protestează în Piaţa Universităţii faţă de purtarea măştii de protecţie de către elevi la şcoală. Protestarii cer anularea stării de alertă şi scandează „Libertate”.

Protestatarii nu poartă măşti şi au steaguri tricolore şi pancarte cu mesaj precum „Jos botniţa, jos labele de pe copiii noştri”, „Nu vă credem”.

Ei au intonat imnul naţional şi scandează „Libertate”, „Respir, gândesc, liber trăiesc”, „Toate partidele, aceeaşi mizerie”, „Jos dictatura”, ”Hoţii”, ”Copiii noştri nu-s copii voştri”.

”Cerem ca învăţământul românesc să fie liber, cerem anularea stării de alertă, iar copiii noştri să nu poarte măşti la cursuri”, a spus un protestatar.

Protestatarii susţin că purtarea măştii la şcoală este „o reeducare forţată a tinerelor generaţii, o reeducare de tip comunist sau nazist”.

„Copiii sunt dresaţi şi condiţionaţi ca animalele.Acesta este noul program şcoala altfel: în cuşcă şi cu botniţă”, au spus aceştia.

Un protest similar are loc şi la Cluj-Napoca.

Potrivit legii, adunările publice în timpul stării de alertă nu pot depăşi 100 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a declarat pentru MEDIAFAX că protestul din Piaţa Universităţii a fost organizat în mediul online, prin reţelele de socializare.

”Este depăşită limita de participanţi, de 100 de persoane, prevăzută de actele normative în vigoare. Colegii mei le-au făcut precizările necesare celor care participă şi celor care au organizat manifestarea, privind purtarea păştii, păstrarea distanţei şi că, dacă nu respectă prevederile legale, riscă sancţiuni contravenţionale”, a spus Enache.

Potrivit acestuia, ulterior urmează să fie aplicate şi amenzi celor din piaţă.

Protestul faţă de purtarea măştilor de către elevi în şcoli din Piaţa Universptăţii continuă, iar cei prezenţi scandează ”Demisia”, ”Trădătorii”, ”Criminalii”, ”Ruşine să vă fie”, ”Jos Iohannis”, ”Noi suntem poporul”, ”Unităţi, luptă, copiii apărăm”.