Anchetă penală, după ce un câine din rasa Rottweiler a fost găsit spânzurat într-o zonă împădurită
Potrivit Poliţiei Bihor, poliţiştii pentru protecţia animalelor bihoreni fac cercetări în cazul unui câine ucis prin spânzurare.
Cadavrul câinelui a fost găsit pe o parcelă dintr-o zonă împădurită din comuna Sâniob.
Este vorba de un câine din rasa Rottweiler, în vârstă de 6 – 7 ani.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, iar poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru identificarea autorilor şi tragerea la răspundere penală a acestora”, spun reprezentanţii Poliţiei Bihor.
Potrivit art. 25 alin. 3, lit. a din Legea nr. 205/2004 modificată prin Legea nr. 138/20022, pedepsele pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept au fost înăsprite. Astfel, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la doi la şapte ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept; schingiuirea animalelor; organizarea de lupte între animale sau cu animale; zoofilia”.