Prima pagină » Coronavirus » Directorul OMS, despre vaccinul anti-COVID-19: „Să sperăm că va exista unul peste un an”

Directorul OMS, despre vaccinul anti-COVID-19: „Să sperăm că va exista unul peste un an”

Directorul OMS, despre vaccinul anti-COVID-19: „Să sperăm că va exista unul peste un an”
Simona Chirciu
25 iun. 2020, 22:53, Social

La virusuri noi, vaccinuri noi. Din păcate, găsirea unui vaccin împotriva noului coronavirus va dura. O spune chiar directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Reuters

Într-o video-conferinţă,  Ghebreyesus a precizat deputaţilor din Comisia pentru Sănătate a Parlamentului European, faptul că dacă un astfel de vaccin va deveni realitate, atunci acesta va trebui să devină un bun public, disponibil pentru toţi oamenii. 
 
„E foarte greu să spunem cu siguranţă că vom avea un vaccin. Nu am avut niciodată un vaccin împotriva vreunui coronavirus. Aşadar, acesta ar fi, atunci când va fi descoperit şi sperăm că va fi descoperit, primul vaccin de acest tip”, a declarat directorul OMS.
 
Ghebreyesus a anunţat că OMS are în vedere peste 100 de vaccinuri-candidate, dintre care unul se află într-un stadiu avansat de dezvoltare.
 
„Să sperăm că va exista un vaccin, estimările spun că am putea avea un vaccin peste un an. Dacă procedurile sunt accelerate, ar putea dura ceva mai puţin decât un an, însă doar cu câteva luni. Aşa spun oamenii de ştiinţă”, a adăugat specialistul.