Prima pagină » Social » Trafic intens duminică după-amiaza pe Autostrada Bucureşti-Constanţa

Trafic intens duminică după-amiaza pe Autostrada Bucureşti-Constanţa

Traficul este intens duminică după-amiaza pe Autostrada Bucureşti-Constanţa, pe sensul de mers către Capitală.
Trafic intens duminică după-amiaza pe Autostrada Bucureşti-Constanţa
Cosmin Pirv
15 mai 2022, 18:23, Social

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul este intens pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, formându-se o coloană de maşini în mişcare de aproximativ 2 kilometri, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, unde au loc lucrări la rosturile de dilatare ale podului de peste râul Pasărea.

Din acest motiv, se circulă doar pe a doua bandă, în ambele direcţii.

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă, să mărească distanţa în mers, iar din zona kilometrului 35, localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi, să folosească şi ruta alternativă DN 3 către Bucureşti.