Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că turiştii care au suferit toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la o pensiune din staţiunea Păltiniş şi au ajuns la spitale din municipiul Sibiu au fost externaţi.
„Turiştii au primit îngrijiri medicale şi au fost externaţi, starea lor fiind bună”, a declarat Bianca Săbău.
Medicii le-au administrat celor zece adulţi şi doi copii tratament de specialitate pentru combaterea simptomelor şi i-au externat cu recomandări medicale.
Bianca Săbău a precizat că autorităţile încearcă să stabilească din ce cauză s-au îmbolnăvit turiştii din Bucureşti şi Braşov, iar în urma anchetei vor lua măsurile care se impun.
De asemenea, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu vor stabili sancţiunea care va fi luată împotriva unităţii unde s-a produs îmbolnăvirea mai ales că, în luna iulie, alţi turişti au ajuns la spital după ce au mâncat la aceeaşi unitate.
Cei zece adulţi şi doi copii au ajuns la spital cu simptome ale unei toxiinfecţii alimentare după ce au mâncat, sâmbătă, la o pensiune din staţiunea sibiană Păltiniş, autorităţile declanşând o anchetă în acest caz.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, declara corespondentului MEDIAFAX că patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj SMURD au intervenit în staţiunea Păltiniş pentru salvarea a nouă persoane care au suferit toxiinfecţie alimentară la o unitate hotelieră din zonă.
„Au fost transportaţi la spital doi copii – de patru şi şase ani, patru femei şi un bărbat, iar două persoane au refuzat transportul la spital”, declara Bianca Săbău.
Potrivit acesteia, alte persoane au mers la spital cu autoturismele personale, astfel încât numărul total al persoanelor care au avut nevoie de intervenţia medicilor este de zece adulţi şi doi copii, starea lor fiind stabilă.
Aceştia sunt turişti din Bucureşti şi Braşov, iar majoritatea reclamau că s-au îmbolnăvit după ce au mâncat la micul dejun brânzeturi şi mezeluri.
Echipajele de salvare au alertat autorităţile – Direcţia de Sănătate Publică şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor – care au declanşat o anchetă, mai ales că luna trecută la aceeaşi unitate s-au înregistrat alte cazuri de toxiinfecţie alimentară.