Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 79, pe sensul către Capitală, o cisternă încărcată kerosen s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Sursa citată arată că din rezervorul autovehiculului sunt scurgeri de carburant, iar pentru a se permite transborbordarea combustibilului traficul a fost deviat.
Astfel, şoferii care vin dinspre litoral, de la kilometrul 105, din localitatea Drajna, vor merge pe DN3A până în localitatea Lehliu, apoi pot reintra pe autostrada. Cei care vin dinspre Capitală, de la kilometrul 64, din localitatea Lehliu vor merge pe DN3A până în localitatea Drajna, de unde se reintră pe autostradă.
Ovidiu Tătăranu, purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii acţionează la locul accidentului cu patru autospeciale cu apă, pentru a crea o perdea de protecţie, care să împrăştie vaporii de kerosen.
„Nu există risc de explozie, datorită intervenţiei prompte. Şoferul cisternei a fost dus la Spitalul de la Lehliu Gară, este conştient şi în afara oricărui pericol. În zona accidentului sunt încă patru autospeciale ale pompierilor care creează o perdea de protecţie pentru ca vaporii de kerosen să nu se împrăştie”, a spus Tătăranu.
Transportatorul a adus la locul accidentului o cisternă mai mică şi va mai aduce încă una, în care să transfere kerosenul rămas. Tot el va aduce o macara cu care va repune cisterna răsturnată pe roţi.