Inundaţie la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov
Potrivit lui Alis Grasu, în Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SAMBI) au fost făcute multe lucrări „de mântuială” şi din acest motiv de un an şi jumătate apar continuu probleme.
„Inundaţia din această noapte a afectat tot etajul patru, unde sunt birouri şi o magazie, cabinetul directorului medical şi alte departamente, apa ajungând până la etajul unu pe acestă parte a clădirii. Nu au fost probleme la dispecerat, acesta funcţionând fără probleme. Oamenii au adunat apa continuu de la patru dimineaţa”, a mai spus Alis Grasu.
La ora transmiterii acestei ştiri, activitatea în SAMBI se desfăşoară normal, a precizat Alis Grasu.