VIDEO. Incendiu la un service auto din Râmnicu Vâlcea. Au intervenit mai multe echipaje de pompieri

Un incendiu a izbucnit la un service auto din Râmnicu Vâlcea, iar flăcările au cuprins vopsitoria service-ului.
VIDEO. Incendiu la un service auto din Râmnicu Vâlcea. Au intervenit mai multe echipaje de pompieri
Luiza Paraschivu
24 feb. 2020, 12:44, Social

Mai multe echipaje de pompieri militari intervin pentru stingerea flăcărilor. Acestea sunt ajutate şi de angajaţii service-ului care se aflau la muncă.

Incendiul se manifestă în exteriorul vopsitoriei, unde arde un perete pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, misiunea este dificilă din cauza vântului care bate cu putere.

„La faţa locului intervin 3 autospeciale de stingere plus platforma de lucru la înălţime.Vântul bate cu putere, se acţionează în exteriorul service-ului. Se pare că focul a pornit din exterior”, anunţă reprezentanţii ISU Vâlcea