"Nu ştiu dacă visam să fiu eroul României. Credeam… La fiecare meci intru cu gândul să câştigăm, iar dacă pot să şi marchez este foarte bine. Pentru mine e extraordinar să înscriu acest gol. E cel mai important gol din cariera mea. Mă bucur enorm. Cred că ne-am calificat. Eu spun că suntem calificaţi. Trebuie să câştigăm în Luxemburg şi suntem calificaţi", a spus Goian.
Fundaşul legitimat la Steaua a dedicat golul soţiei şi fiicei sale. "M-am gândit la soţia mea pentru că toată ziua azi am vorbit cu ea la telefon şi ea mi-a spus că o să dau gol. Îi dedic golul ei, fetiţei şi întregii familii. Anul trecut am spus că, aşa cum Olanda ne-a bătut de două ori în campania trecută, putem să-i batem şi noi. Am scos patru puncte cu ei şi e un lucru mare", a punctat Goian, care a subliniat că secretul victoriei a fost spiritul de sacrificiu, norocul şi bărbăţia de care au dat dovadă toţi jucătorii României.
Întrebat ce crede despre faptul că poziţia sa la faza golului este suspectă de ofsaid, Goian a spus: "Mai contează? A fost, n-a fost ofsaid, e o victorie. După aşa o victorie nu mai simţi absolut nicio durere".