Jucătorul John Wall a postat un apel de solidaritate pe Instagram, cerând sugestii de restaurante care ar putea sprijini acţiunea sa, conform
bleachreport.com.
Acesta a anunţat că poate plăti pentru 500 de porţii de hrană pentru familiile din Houston, care au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele şi să se refugieze într-un magazin de mobilă, drept adăpost temporar din calea furtunilor de zăpadă care lovesc statul Texas în ultimele zile.
13 milioane de persoane din Texas au rămas fără energie electrică din cauza valului geros, cu temperaturi istoric de mici.
Austin şi San Antonio au transmis miercuri avertismente legate de furnizarea apei calde.
Vremea rea a afectat furnizarea electricităţii către alţi 480.000 de clienţi din multe alte state, inclusiv Oregon, Louisiana, Mississippi, Illinois, Kentucky, Ohio, Virginia de Vest, Virginia şi Carolina de Nord, potrivit PowerOutage.us.
Oficialii din Texas spun că îngheţul profund început de duminică a afectat gereratoarele de current, provocând întreruperi temporare sau continue. Problemele afectează o reţea din Texas care acoperă 90% din stat şi este izolată de restul ţării, astfel încât nu poate importa energie din alte părţi pentru a compensa lipsa.