„Îmi pare rău, iubirea mea, îmi pare atât de rău.
Prea multă apă, prea multe kilograme pierdute în ultimele câteva luni sau poate entuziasmul irepresibil a ceea ce făceam. Probabil toate trei, cert este că am simţit cum se îndepărtează, l-am văzut zburând…. l-am urmărit cu privirea până când l-am văzut căzând în barcă.
Un clinchet de speranţă… Dar ricoşeul a fost, din păcate, în direcţia greşită şi plutind de mai bine de o mie de ori în aer l-am văzut plonjând în apă ca şi cum acela ar fi fost singurul loc în care dorea să fie. Câteva clipe care au durat o infinitate.
Dar dacă a trebuit să se întâmple, dacă a trebuit să pierd acest simbol al credinţei, nu mi-aş putea imagina un loc mai bun. Va rămâne pentru totdeauna în albia râului din oraşul iubirii, unde a ajuns în timp ce încercam să port tricolorul italian cât mai sus în timpul ceremoniei de deschidere a celui mai important eveniment sportiv din lume. Dacă ar fi trebuit să inventez o scuză, nu aş fi fost niciodată în stare să fiu atât de imaginativ.
Cred că ar putea exista o imensă latură poetică în spatele răutăţii de ieri şi, dacă vrei, îl vom arunca şi pe a-l tu în acel râu, astfel încât să fie împreună pentru totdeauna şi vom avea o scuză în plus pentru a ne reînnoi jurămintele şi să ne căsătorim din nou, aşa cum mi-ai cerut mereu.
Te iubesc iubirea mea.
Să fie de bun augur şi să mă întorc acasă cu şi mai mult aur!!!