Prima pagină » Sport » Charles Leclerc aduce victoria Ferrari pe teren propriu

Charles Leclerc aduce victoria Ferrari pe teren propriu

Charles Leclerc aduce victoria Ferrari pe teren propriu
Andreea Tobias
01 sept. 2024, 18:45, Sport

Imediat după victorie, Leclerc şi-a exprimat entuziasmul prin radio: „Cum mă faci să visez, cum mă faci să visez… Este fantastic!”.

Pilotul a mulţumit întregii echipe pentru efortul depus, descriind sezonul ca fiind „de infarct, între vârfuri şi coborâşuri”.

În momentul în care Leclerc a intrat la boxe, fanii au invadat pista, creând o atmosferă electrizantă, scrie ANSA.

Pilotul a declarat că victoria a fost la fel de emoţionantă ca prima sa victorie la Monza din 2019, în primul său an la Ferrari. Adresându-se mulţimii entuziaste, Leclerc a strigat „Forza Ferrari!”, primind în schimb ovaţii furtunoase din partea spectatorilor.

Evenimentul a atras şi alte personalităţi sportive. Marcell Jacobs, campion olimpic la 100 de metri şi la 4×100 la Tokyo, a fost prezent la cursă. El şi-a exprimat entuziasmul pentru viitoarea sosire a lui Lewis Hamilton la Ferrari în sezonul următor, descriind-o ca „o combinaţie perfectă”.

Jacobs, prezent pentru a treia oară la o cursă de Formula 1, a mărturisit că este un mare fan al acestui sport şi că şi-ar dori să încerce să conducă o maşină de Formula 1.