Mr. Whammy are de 20 de ani locul său în spatele unuia dintre panouri, la Barclays Center. Sâmbătă seară, la meciul cu Wizzards, el s-a apropiat de panou, a strigat, a gesticulat şi a ţopăit pentru a-i distrage atenţia lui Ramon Sessions, care se pregătea să execute lovituri libere. Arbitrii l-au văzut şi au cerut forţelor de ordine să intervină.
La început, agenţii l-au avertizat verbal pe suporter, care nu s-a potolit şi a reuşit să-l facă pe jucător să rateze prima lovitură liberă. La intervenţia fermă a arbitrilor, stewarzii l-au înconjurat pe Mr Whammy, în huiduielile publicului, iar Ramon Sessions a marcat a doua lovitură liberă.
În cele din urmă, eforturile suporterului, care nu se află la prima încercare de acest fel, au fost în zadar, pentru că Wizzard s-a impus cu 111-96, pe terenul celor de la Nets.