Paritda dintre cele două sportive a durat o oră şi 18 minute. Cibulkova a început agresiv primul set şi a condus cu 3-0 în faţa unei Angelique Kerber fără reacţie la loviturile puternice expediate de adversară. Sportiva din Germania a reuşit să recupereze două game-uri, însă Cibulkova a câştigat din nou contra serviciului şi s-a distanţat la 5-2. În final, sportiva din Slovacia a câştigat setul, scor 6-3, în doar 32 de minute.
Actul secund s-a dovedit a fi mult mai echilibrat, cele două jucătoare mergând cap la cap cu serviciul, până la scorul de 3-3, când Dominika Cibulkova a reuşit un break, iar apoi s-a distanţat la 5-3, din serviciu. La final, Cibulkova a câştigat setul doi şi partida, scor 6-4, în 46 de minute.
Dominika Cibulkova a reuşit să iasă din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor deşi a obţinut o signură victorie. A ajuns în finală, a câştigat-o, repetând povestea de anul trecut, când Agnieszka Radwanska a câştigat Turneul Campioanelor ieşind din grupe deşi a avut doar o singură victorie.