Prima pagină » Sport » Lewis Hamilton, penalizat cu 20 de secunde, îşi păstrează locul şase în MP al Principatului Monaco

Lewis Hamilton, penalizat cu 20 de secunde, îşi păstrează locul şase în MP al Principatului Monaco

Pilotul Lewis Hamilton de la McLaren-Mercedes a fost penalizat cu 20 de secunde la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, pentru că a provocat abandonul lui Pastor Maldonado de la Williams, dar britanicul îşi va păstra poziţia a şasea pe care a ocupat-o în cursa de duminică.
29 mai 2011, 20:28, Sport

Aceasta a fost cea de-a treia penalizare a lui Hamilton în Grand Prix-ul monegasc. După calificările de sâmbătă, el a fost retrogradat de pe locul 7 pe 9, după ce i-a s-a anulat singurul timp înregistrat în Q3, pentru că a tăiat o şicană. Duminică, în cursă, Hamilton a fost sancţionat de comisarii FIA cu o trecere suplimentară pe la boxe, pentru că a provocat un accident soldat cu avarierea monopostului lui Felipe Massa de la Ferrari.

Lewis Hamiton a catalogat aceste sancţiuni drept glume, apreciind că este vânat de comisari pentru că este de culoare după ce a fost sancţionat de cinci ori în şase curse.

Pilotul britanic a avut o cursă de coşmar la Monaco, în care a terminat al şaselea, după ce a provocat două accidente şi s-a ales cu un drive-through. Întâi, aproape că l-a scos din cursă pe Massa, apoi nu a mai „ratat” şi, din duelul Hamilton-Pastor Maldonado, pilotul de la Williams a fost nevoit să abandoneze. Sportivul din Venezuela a fost aproape să obţină prima clasare în puncte în acest sezon de debut în Formula 1 pentru el, dar a fost văduvit cel puţin de locul şase după acroşajul cu Hamilton, ce a intrat în atenţia comisarilor, iar verdictul a fost dat după cursă.

MP al Principatului Monaco a fost câştigat de Sebastian Vettel (Red Bull), urmat de Fernando Alonso (Ferrari) şi Jenson Button (McLaren-Mercedes).