11:13, 14 Feb. 2025
„U-Mobitelco are intenţii serioase în privinţa dezvoltării baschetului la toate nivelurile, iar atunci sprijinul ui va conta foarte mult în structura noastră. Funcţia de manager general presupune că se va ocupa de activităţile noastre la toate nivelurile”, a declarat preşedintele executiv Mircea Cristescu.
În afara echipei de seniori, care a ocupat locul cinci în sezonul 2008-2009, U-Mobitelco Cluj mai are sportivi legitimaţi în Divizia B şi la toate segmentele de vârstă începând cu baby-baschet.