România şi Franţa au prezentat echipe complete, la start aflându-se însă şi câţiva gimnaşti din Israel şi Croaţia.
La finalul competiţiei de sâmbătă, Franţa a fost declarată câştigătoare, cu un total de 262.750 puncte (42.350 sol, 42.750 cal cu mânere, 43.300 inele, 45.000 sărituri, 44.550 paralele, 44.800 bară fixă), faţă de cele 261.800 puncte ale României (42.940 cal cu mânere, 42.400 sol, 43.400 inele, 46.350 sărituri, 43.950 paralele, 42.750 bară fixă).
„A fost o verificare oficială, care a fost foarte utilă pentru toţi participanţii şi ne-a oferit posibilitatea să ne reactivăm după Campionatele Europene. Sigur, am identificat suficiente elemente care trebuie îmbunătăţite în perioada următoare, ce mai este de cizelat până la debutul nostru în concursul olimpic”, a declarat, la finalul concursului, Ioan Suciu, antrenorul coordonator al lotului României.
Dincolo de rezultatele obţinute, competiţia de la Oneşti a avut în prim-plan revenirea gimnastului Marian Drăgulescu, inactiv o lungă perioadă din cauza unei accidentări.