"Vieira merge mai bine, se antrenează normal, aşa că l-aş putea folosi. Impactul său asupra jocului este important atunci când este în plină formă. Ar putea juca contra Italiei, facem tot ce e posibil pentru a-l aduce la nivelul acestui Euro", a comentat selecţionerul francez.
Totuşi, coechipierul lui Cristian Chivu de la Internazionale Milano nu pare a-şi fi revenit pe deplin, deşi a participat la şedinţele de pregătire ale naţionalei Franţei, luând parte şi la un joc şcoală între rezerve şi cei care nu au evoluat împotriva selecţionatei Olandei.
În 17 iunie, la Zurich, Franţa şi Italia se întâlnesc în ultimul meci al grupei C, o partidă decisivă pentru calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European. În clasamentul grupei, Franţa ocupă locul al treilea, cu un punct, la fel ca şi ultima clasată, Italia. Ambele reprezentative păstrează însă şanse de calificare.