Potrivit Mundo Deportivo, în timpul partidei, Dani Alves a mers la colţul terenului pentru a executa un corner, însă a fost atacat în zona gâtului de un roi de viespi care se afla pe fanion. Alves a fost vizibil afectat de cele întâmplate, iar arbitrul a oprit jocul pentru aproximativ cinci minute.
Cel care a reuşit să salveze situaţia a fost fundaşul central de la Fortaleza, Jackson, care şi-a tras tricoul pe cap şi a mers să arunce fanionul într-o zonă mai îndepărtată de teren.
Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1. Pentru Sao Paulo au înscris Pablo şi Gomes, în timp ce unicul marcator al celor de la Fortaleza a fost Paulista, din penalti.
Dani Alves (36 de ani), internaţional brazilian şi fost jucător la echipe precum Sevilla, Barcelona, Juventus sau PSG, a revenit în ţara natală la începutul acestui sezon, semnând un contract până în 2022 cu Sao Paulo.