Prima pagină » Sport » Jude Bellingham vrea titlul cu Real şi în LaLiga şi în Liga Campionilor

Jude Bellingham vrea titlul cu Real şi în LaLiga şi în Liga Campionilor

Jude Bellingham vrea titlul cu Real şi în LaLiga şi în Liga Campionilor
Tiberiu Sabo
23 apr. 2024, 11:51, Sport

Jude Bellingham ţinteşte titlurile în LaLiga şi Liga Campionilor cu Real Madrid în acest sezon. Jucătorul de 20 de ani a primit, luni, distincţia „Revelaţia anului” la premiile Laureus.

Bellingham a marcat 21 de goluri pentru Real de când a fost transferat de la Borussia Dortmund, anul trecut, pentru 103 milioane de euro.

„Mai avem câteva meciuri pentru a încheia LaLiga şi apoi avem două meciuri foarte dificile împotriva lui Bayern Munchen în semifinalele Ligii Campionilor”, a spus Jude Bellingham, citat de Reuters.

Jude Bellingham este al doilea cel mai bun marcator din campionat, cu 17 goluri, cu unul în urma lui Artem Dovbyk de la Girona.

Pe de altă parte, Bellingham are 29 de selecţii în naţionala Angliei, pentru care a marcat trei goluri. La Euro 2024, Anglia este în grupă cu Slovenia, Danemarca şi Serbia.