Kubot şi Melo au învins, în finala competiţiei de la All England Club, cuplul Oliver Marach/Mate Pavic (Austria/Croaţia), cap de serie numpărul 16, scor 5-7, 7-5, 7-6 (2), 3-6, 13-11. Partida a durat patru ore şi 39 de minute.
Meciul a fost unul extrem de echilibrat, cele două perechi având cifre asemănătoare, din punct de vedere statistic. Kubot şi Melo au servit 17 aşi, în timp ce Marach şi Pavic, 16. Învingătorii au avut 33 de lovituri câştigătoare şi şapte erori neforţate, iar adversarii lor au reuşit 32 de lovituri direct câştigătoare şi au comis cinci greşeli neprovocate.
Câştigătorii turneului de dublu de la Wimbledon vor primi un cec de 457.301 euro şi 2.000 de puncte ATP. Finaliştii vor încasa 228.650 de euro şi 1.200 de puncte în ierarhia de dublu.