Prima pagină » Sport » Marian Bucurescu a demisionat de la CS Otopeni

Marian Bucurescu a demisionat de la CS Otopeni

Tehnicianul Marian Bucurescu a demisionat din funcţia de antrenor al formaţiei CS Otopeni, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, directorul de imagine al grupării ilfovene, Lucian Ionescu.
Marian Bucurescu a demisionat de la CS Otopeni
24 nov. 2008, 15:09, Sport

"Astăzi, antrenorul Marian Bucurescu a demisionat, rezilierea făcându-se pe cale amiabilă. Motivul demisiei se doreşte a fi un avertisment şi protest vizavi de ultimele arbitraje la care a fost supusă echipa. Acuzele îl vizează pe Sorin Corpodean, care a viciat rezultatul partidei cu Gloria Bistriţa. Bucurescu a mai avut intenţia de a demisiona după cele două partide pierdute de CS Otopeni în decurs de numai o săptămână cu FC Vaslui, atât în Cupa României, cât şi în campionat, când înaintea acestei duble, fundaşul Dare Nibombe, prin intermediul impresarului Daniel Stanciu, a intrat în negocieri cu FC Vaslui. Nibombe se află sub contract cu CS Otopeni pentru trei ani", a declarat Ionescu.

Marian Bucurescu a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei CS Otopeni la 8 septembrie 2008. Bucurescu l-a înlocuit pe tehnicianul interimar Gabriel Mărgărit, care a ocupat în continuare funcţia de antrenor secund al echipei. CS Otopeni a început sezonul cu Miodrag Jesici pe banca tehnică.

La venirea ca antrenor principal, Bucurescu a găsit echipa pe ultima poziţie a clasamentului, acum CS Otopeni fiind situată pe locul al 15-lea al Ligii I, cu nouă puncte.