Înainte de 2023, Miami Open a fost singurul eveniment ATP 1000 pe suprafaţă dură în care Medvedev nu a jucat niciodată în finală. Dar, după o evoluţie bună la Indian Wells, rusul s-a descurcat bine pe parcursul săptămânii şi a ajuns în finală, pe care a câştigat-o după o oră şi 34 de minute, ducând la 6-0 scorul întâlnirilor directe cu italianul.
În drumul său spre finală, rusul a oprit parcursul foarte bun al lui Christopher Eubanks şi l-a învins şi pe bunul său prieten Karen Khachanov într-o luptă în trei seturi. Luni, el urma să devină noul lider al clasamentului anului ATP 2023, indiferent de rezultatul ultimului său meci împotriva lui Sinner.
Însă Medvedev nu a pierdut niciodată în faţa lui Sinner în trecut şi a vrut să îşi menţină raportul perfect şi după ultimul meci de la Miami. Italianul nu a fost în cea mai bună formă fizică, el solicitând şi intervenţia unui fizioterapeut, după al şaptelea game al primului set.
Sinner a reuşit primul break în primul set, dar avantajul său nu a durat prea mult. A fost recuperat imediat de rus.
Medvedev şi-a păstrat serviciul fără dificultăţi majore, pierzând doar două puncte pe serviciul său în game-urile rămase din primul set, după întrerupere. Italianul nu a reuşit să ducă setul inaugural în tie-break, rusul reuşind un nou break în al doisprezecelea game pentru a câştiga primul set cu 7-5.
În setul al doilea, Medvedev şi-a păstrat rata aproape perfectă de conversie a punctelor de break. El a folosit patru din cele şase şanse pe care le-a avut în meci şi două din cele trei mingi de break pe care le-a avut în setul al doilea.
Câştigând 88% din punctele după primul său serviciu în setul al doilea, Medvedev nu a avut nicio problemă în a se impune cu 6-3, în setul secund, asigurându-şi titlul la Miami Open 2023.
De luni, Medvedev va urca pe locul 4 în clasamentul ATP, în timp ce Sinner va reveni în Top 10 şi îşi va egala locul 9, cel mai bun din carieră.