Gheorghe Hagi, FC Viitorul: Nu mai contaţi pe noi în lupta pentru titlu. Nu avem valoarea necesară
„Au speculat anumite momente. Am avut şi noi ocaziile noastre, ei, la două şuturi pe poartă au marcat. Au fost mai experimentaţi şi au profitat. Am dominat, dar în ultimii metri trebuie să fim mai buni. Am avut meciul în control, dar trebuie să existe ceva în plus ca să putem câştiga. Ei ne-au aşteptat, ne-au provocat, sunt o echipă omogenă, cu experienţă”, a declarat Gheorghe Hagi, la DigiSport.
Hagi a explicat şi motivul pentru care Pecanha a fost scos din echipă, lăsându-i locul tânărului Arpad Tordai, şi a spus faptul că echipa sa nu se mai poate lupta la titlul de campioană din lipsă de valoare. „Nu sunt mulţumit, dar mergem înainte, ce să facem. Lui Pecanha i-am dat o săptămână de pauză ca să reflecteze, Tordai a arătat că merită să joace. Obiectivul ni l-am atins, încercăm să facem meciuri bune, să vedem câte puncte putem aduna. Nu mai contaţi pe noi în lupta pentru titlu. Am greşit când am spus că ne putem bate. Nu avem valoare ca să ne putem bate pentru titlul de campioană. Sperăm să arătăm mai bine, în meciul următor, cu Pandurii”, a încheiat Hagi.
După această înfrângere, Viitorul rămâne pe locul patru al clasamentului, cu 23 de puncte. Pentru echipa lui Gheorghe Hagi urmează meciul din deplasare cu Pandurii Tg. Jiu. Confruntarea dintre cele două formaţii va avea loc sâmbătă, 12 martie.