Sport

Simona Halep – Harriet Dart 6-2, 6-4. Românca s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, joi, după ce a învins-o rapid pe britanica Harriet Dart (173 WTA), scor 6-2, 6-4. Românca rămâne fără set pierdut la Melbourne, iar în faza următoare o va avea ca adversară pe Danielle Collins sau Yulia Putintseva.

Irina Begu, eliminată în primul tur al probei de dublu de la Australian Open

Cuplul format din Irina Begu şi Kristyna Pliskova (România/Cehia) a părăsit Australian Open în primul tur al probei de dublu, joi, după ce a cedat contra americancelor Desirae Krawczyk şi Jessica Pegula, scor 3-6, 2-6.

Bătaie generală la finalul unui meci de baschet: Jucătorii nu au putut fi liniştiţi. A fost nevoie de intervenţia poliţiei – VIDEO

Meciul local dintre Kansas Jayhawks şi Kansas State, din Campionatul Universitar de Baschet Masculin din Statele Unite ale Americii, a fost marcat de un conflict fizic între jucătorii echipelor. Totul s-a întâmplat pe finalul partidei, la scorul de 81-59 pentru Jayhawks.

Ce spune adversara Simonei Halep, înainte de confruntarea de la Australian Open: O mare oportunitate să vad la ce nivel mă aflu

Harriet Dart o va întâlni pe Simona Halep în turul 2 de la Australian Open 2020, joi, 23 ianuarie, iar sportiva britanică în vârstă de 23 de ani a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului număr 1 mondial.

Cel mai bătrân fotbalist profesionist din lume, legitimat de o echipă din Egipt. Câţi ani are bărbatul

Federaţia Egipteană de Fotbal a anunţat, marţi, că formaţia 6 Octombrie, din liga a treia, a legitimat un fotbalist în vârstă de 74 de ani. Potrivit BBC, se crede că acesta este cel mai bătrân jucător profesionist din lume.

Calificările la box pentru Jocurile Olimpice, reprogramate din cauza epidemiei din China

Calificările la box pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo ar fi trebuit să aibă loc în februarie, în oraşul Wuhan din China. Din cauza unei epidemii cu un nou tip de coronavirus, calificările vor fi reprogramate.

Sportivă australiană, lovită de fulger. „Am fost foarte norocoasă”

Jess Wuetschner, jucătoarea celor de la Brisbane Lions, a fost lovită de fulger în timp ce se afla în portul din Brisbane.

Simona Halep, despre căzătura puternică din timpul meciului cu Brady: Încheietura e puţin inflamată – FOTO

Simona Halep a vorbit despre căzătura suferită în timpul meciului cu Jennifer Brady, de marţi, spunând că nu crede că îi va pune probleme pentru restul turneului de la Australian Open.

Mama lui Emiliano Sala, la un an după sfârşitul tragic al fiului său: Practic, mă simt şi eu moartă

Mercedes, mama lui Emiliano Sala, a oferit un interviu celor de la BBC, la un an după sfârşitul tragic al fostului fotbalist de la Nantes, care a decedat în urma unui accident aviatic. "Practic, mă simt şi eu moartă, deşi sunt în viaţă", a mărturisit femeia.

Confruntarea Sorana Cîrstea – Cori Gauff are loc miercuri, în turul doi de la Australian Open. Ora meciului

Sorana Cîrstea (74 WTA) o va întâlni pe americanca de 15 ani Cori Gauff (67 WTA), miercuri, nu mai devreme de ora 03:50, în turul secund de la Australian Open.

Reacţiile specialiştilor după calificarea Simonei Halep în turul 2 la Australian Open: „Da, e pregătită să ia un Grand Slam pe hard”

Foşti jucători şi jucătoare de tenis au lăudat prestaţia Simonei Halep din primul tur de la Australian Open. Justine Henin sau John McEnroe consideră că românca se poate impune în primul Mare Şlem al anului. Un plus îl reprezintă reluarea colaborării cu Darren Cahill.

Fostul baschetbalist Delonte West suferă de o tulburare psihică şi a ajuns om al străzii | VIDEO

Fostul baschetbalist Delonte West (36 de ani), cu peste 10 ani petrecuţi în NBA, are probleme grave de ordin psihic (tulburare bipolară). A rămas sărac, pierzând în câţiva ani zeci de milioane de dolari, iar acum trăieşte pe stradă.

Floyd Mayweather şi Conor McGregor s-ar putea înfrunta în 2020

Floyd Mayweather şi Conor McGregor s-ar putea înfrunta în 2020. Anunţul a fost făcut de pugilistul american, după ce irlandezul a revenit în ring, după o pauză de câteva luni. Potrivit informaţiilor furnizate de Mayweather, McGregor şi-ar fi dat acordul de principiu pentru luptă.

Justine Henin: Sunt o mare fană a Simonei Halep, a felului în care joacă

Fostul lider mondial Justine Henin, câştigătoare a şapte titluri de Mare Şlem, a vorbit în termeni laudativi despre Simona Halep înainte de Australian Open, declarându-se drept o fană a sportivei din România.

Mercedes îi oferă lui Hamilton un contract pe doi ani, cu un salariu anual de 45 de milioane de euro

Lewis Hamilton mai are contract cu Mercedes până în 2021 şi pentru a nu-l pierde, oficialii echipei de F1 sunt dispuşi să îi ofere o nouă înţelegere, cu un salariu consistent. Dacă va accepta propunerea, britanicul va semna unul dintre cele mai mari contracte din istoria „Marelui Circ”.

Peter Bodo, jurnalist ESPN: Simona Halep nu a mai jucat convingător după Wimbledon

Simona Halep are ca obiectiv câştigarea turneului de Mare Şlem- Australian Open, dar specialiştii consideră că evoluţiile mai puţin reuşite din ultimul timp, îşi vor pune amprenta asupra jocului în acest debut de sezon.

Un fost „galactic” neagă implicarea în atacul armat asupra unui fotbalist

Raul Bravo, fostul fotbalist de la Real Madrid, a negat ipoteza lansată de presa din Serbia, conform căreia el ar fi fost cel care a ordonat asasinarea fostului coechipier de la Olympiacos, Darko Kovacevic.

A murit Cristian Cîrlan, după o luptă îndelungată cu o boală gravă. Comandantul CSA Steaua avea 47 de ani

Colonelul Cristian Cîrlan, comandatul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, a decedat, luni, la vârsta de 47 de ani, "după o grea şi lungă suferinţă", anunţă CSA Steaua.

Noul clasament WTA: Revenire spectaculoasă a Simonei Halep. Constănţeanca a devansat-o pe Naomi Osaka

Simona Halep a revenit pe locul 3 WTA, luni, chiar în prima zi a turneului de Mare Şlem din Australia. Constănţeanca a făcut din nou rocadă cu Naomi Osaka, japoneza coborând pe poziţia a patra.

Patronul lui Dinamo, cuvinte grele la adresa lui Mircea Lucescu: Mi-e teamă că devine penibil

Ionuţ Negoiţă a avut cuvinte grele, duminică, la adresa lui Mircea Lucescu, după ce acesta a spus că nu crede că şeicii vor investi la clubul Dinamo Bucureşti.

Cum să pierzi un milion de dolari în 40 de secunde. A păţit-o un american după ce a pariat pe un meci care s-a terminat în mai puţin de un minut

Dan Bilzerian a pierdut un milion de dolari după ce a pariat împotriva lui Conor McGregor în meciul cu Donald Cerrone, meci câştigat de irlandez în doar 40 de secunde.

Adrian Mutu ”construieşte” naţionala de tineret în funcţie de prima reprezentativă: Echipa mare e prioritară. Rădoi îşi face lotul şi vedem ce rămâne

Adrian Mutu, noul selecţioner al naţionalei U21 a României, susţine că nu îi va impune anumite limitări lui Adrian Mutu în ceea ce priveşte selecţia tinerilor jucători la prima reprezentativă, ci se va baza pe jucătorii rămaşi disponibili.

Gest de omenie făcut de un fotbalist cunoscut: i-a plătit plinul unei persoane al cărei card nu a funcţionat la o benzinărie

Wissam Ben Yedder, fotbalistul echipei franceze AS Monaco, a făcut un gest deosebit, plătindu-i plinul unei persoane care nu a putut achita la benzinărie din cauza unei probleme cu cardul bancar, informează L'Equipe.

Sergiu Buș, despre timpul petrecut la Sheffield: În vestiar nu am avut lipici

Sergiu Buș, jucătorul celor de la Gaz Metan Mediaș, a vorbit despre perioada petrecută la Sheffield Wednesday. Buș spune că nu s-a simțit confortabil la clubul englez.

Floyd Mayweather a câştigat trofeul pentru boxerul deceniului

Floyd ”Money” Mayweather a câştigat trofeul pentru boxerul deceniului, decernat de BWAA (n.red. Asociaţia Scriitorilor de Box a Americii).

Dinamo l-a vândut pe fundaşul Denis Ciobotariu la CFR Cluj

Clubul Dinamo a anunţat, vineri, prin intermediul site-ului oficial, transferul fundaşului central Denis Ciobotariu la echipa CFR Cluj.

Cel mai bătrân suporter al echipei Pandurii Târgu-Jiu a murit intoxicat cu monoxid de carbon

Cel mai vârstnic suporter al echipei Pandurii Târgu-Jiu, Valeriu Andronache, a murit, vineri seara, la 87 de ani, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon în casa lui din localitatea Pojogeni. Incendiul s-ar fi produs după ce un aparat de radio ar fi luat foc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oraşul din ţară care ar putea organiza Campionatul European de Atletism pentru Juniori din 2023

Cluj-Napoca are şanse foarte mari să organizeze Campionatul European de Atletism pentru Juniori, în 2023.

Fanul care l-a ameninţat cu moartea pe preşedintele Olympique Marseille şi-a cerut scuze, dar a rămas nemulţumit

Fanul lui Olympique Marseille care l-a ameninţat cu moartea pe preşedintele clubului, Jacques-Henri Eyraud, a şters mesajul de pe site-urile de socializare, şi a postat altul, prin care îşi cere scuze pentru reacţie.

Marius Copil, eliminat de la Australian Open

Marius Copil (151 ATP) a fost eliminat în turul 2 al calificărilor de la Australian Open. A cedat în 3 seturi, 7-6(6); 4-6; 5-7, în faţa italianului Lorenzo Musetti (361 ATP).

Kim Clijsters revine pe teren. Ce spune jucătoarea despre Simona Halep

Kim Clijsters se întoarce în 2020 în circuitul WTA, la 36 de ani, dar până la debut a făcut o analiză a jucătoarelor de top, printre care şi Simona Halep şi Bianca Andreescu. Sportiva din Belgia nu a jucat împotriva româncei, dar i-a urmărit atent meciurile.

Fosta mare jucătoare Martina Navratilova, convinsă că Halep poate câştiga Australian Open

Simona Halep nu este într-o formă grozavă înainte de Australian Open, însă Martina Navratilova crede că jucătoarea noastră, campioană la Wimbledon în 2019, poate da lovitura în primul Grand Slam al anului.

Prima ţară europeană care ar putea interzice copiilor lovirea mingii cu capul

Scoţia ar putea deveni prima ţară europeană care să interzică lovirea mingii cu capul de către copiii sub 12 ani, informează BBC. Interdicţia ar putea fi introdusă în următoarele săptămâni, deoarece este posibil să existe o legătură între fotbal şi afecţiunea cerebrală numită demenţă.

Bogdan Burcea, noul selecţioner al naţionalei de handbal feminin a României

Bogdan Burcea a fost validat joi în funcţia de selecţioner al naţionalei feminine de de handbal, în unanimitate în urma votului exprimat în Consiliul de Administraţie.

Mesaj dur pentru organizatorii Australian Open: „Dacă jucau Federer şi Djokovic, credeţi că se mai disputa? Suntem puşi într-o situaţie foarte delicată”

Tenismenul Noah Rubin (SUA; 250 ATP) evoluează în calificările Australian Open şi le-a transmis organizatorilor un mesaj dur, cu privire la problemele cu aerul, cu care se confruntă jucătorii, din cauza incendiilor din Australia.

Danemarca, eliminată la Campionatului European de Handbal Masculin

Prima fază a Campionatului European de Handbal Masculin s-a încheiat cu o altă mare surpriză, eliminarea Danemarcei din competiţie, chiar dacă a învins Rusia în ultimul meci din Grupa E, cu scorul de 31-28.

Simona Halep va juca împotriva lui Jennifer Brady în primul tur la Australian Open

Organizatorii de la Australian Open au realizat joi tragerea la sorţi pentru tabloul principal. România are trei reprezentante, Simona Halep, Irina Begu şi Sorana Cîrstea.

Marius Copil, în turul 2 al calificărilor la Australian Open

Marius Copil, locul 151 ATP, merge în turul 2 al calificărilor de la Australian Open. Românul s-a impus în 3 seturi, după două ore şi 23 de minute, în faţa lui Tung-Lin Wu (Taiwan; 230 ATP). Scorul a fost 3-6; 7-6(1); 7-6(8).

Simona Halep, eliminată în sferturile de finală, de la WTA Adelaide. Românca a fost învinsă în două seturi de Aryna Sabalenka

Simona Halep (4 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală, de la turneul WTA Adelaide, din Australia. Românca a cedat în două seturi, 4-6; 2-6, în faţa sportivei Aryna Sabalenka (Belarus; 12 WTA), după o oră şi 11 minute.

Adi Mutu a fost prezentat oficial ca selecţioner al naţionalei U21. Ce planuri are cu echipa de tineret

Adi Mutu a vorbit la conferinţa de presă în care a fost prezentat ca fiind selecţionerul echipei naţionale a României U21. Acesta a dezvăluit ce planuri are la reprezentativa de tineret şi a anunţat că secunzii săi vor fi Nicolae Grigore şi Adrian Boingiu.