Partida, contând pentru Grupa A a competiţiei, este programată pe arena unde a avut loc în noiembrie un accident soldat cu doi morţi.
Conform autorităţilor braziliene, arena va fi gata pentru Cupa Mondială la jumătatea lunii aprilie.
La 27 noiembrie, o structură metalică în faza de montare a căzut la stadionul din Sao Paulo şi a antrenat în cădere şi o macara, accidentul fiind soldat cu două decese. O parte de tribună a fost distrusă, la fel şi un ecran uriaş.
Iniţial, FIFA a cerut ca lucrările la stadioanele ce vor găzdui Cupa Mondială să fie finalizate până la 31 decembrie, însă termenul a fost modificat pentru unele arene. Astfel, patru stadioane (Natal, Porto Alegre, Manaus, Cuiaba) vor fi inaugurate în ianuarie, iar arena din Curitiba va fi gata la sfârşitul lunii februarie.