"Sunt foarte fericit că am reuşit să începem cu dreptul seria meciurilor amicale. Am marcat două goluri, care sunt foarte importante pentru moralul meu. Aceste goluri îmi dau multă încredere, pentru că vreau ca în acest retur să devin un jucător de bază în echipă. Important este că echipa a făcut un meci bun. Suntem un grup unit şi acesta este cel mai nimportant lucru", a spus Marian Cristescu, pentru site-ul oficial al clubului.
Antrenorul Răzvan Lucescu spune că, pentru el, prestaţia lui Marian Cristescu nu este o surpriză, mijlocaşul fiind un fotbalist de la care aşteaptă în continuare foarte mult. "Mă bucur că echipa s-a prezentat bine, chiar dacă acesta a fost primul joc amical. În multe momente ale partidei au jucat aşa cum le-am cerut, dar nu pot să mă declar mulţumit de ratările multiple, ratări care m-au nemulţumit şi în tur. Sper să trecem repede peste ele. În ceea ce îl priveşte pe Cristescu, nu este o surpriză, el fiind un fotbalist de la care eu am mari pretenţii. Poate ajunge sus, dar trebuie să îşi vadă de treabă şi să lucreze din ce în ce mai bine", a spus Răzvan Lucescu, pentru site-ul oficial al clubului.
FC Braşov a cîştigat cu scorul de 2-1 (2-1) amicalul cu FC Zurich, iar Marian Cristescu a marcat ambele goluri în minutele 2 şi 16.