Ultima achiziţie a echipei antrenate de Gheorghe Covaciu este interul stânga Adriana Holhoş, care a evoluat până în primăvară la HC Zalău. Jucătoarea s-a înţeles cu formaţia clujeană chiar înainte de nunta sa, care a avut loc sâmbătă, la Zalău. Adriana s-a căsătorit cu voleibalistul Andrei Stoian, colegii acestuia de la campioana Remat Zalău participând la eveniment. De asemenea, o pereche de naşi a fost cea formată din handbalista Valeria Beşe şi soţul ei, Adrian.
Lotul ardelencelor a fost completat, tot în această săptămână, cu junioarele Irina Ivan şi Ştefania Florea, ambele de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă.
Conducerea echipei clujene mai poartă negocieri cu o jucătoare pe postul de inter dreapta, iar în cazul unei reuşite, transferurile se vor încheia. Reunirea echipei în vederea noului sezon este programată în 30 iunie.