Prima pagină » Sport » Hagi: „Frate, frate, dar brânza-i pe bani”

Hagi: „Frate, frate, dar brânza-i pe bani”

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Gheorghe Hagi îşi doreşte să câştige meciul cu Unirea Urziceni, din etapa a VI-a a Ligii I, chiar dacă el este prieten cu tehnicianul adversarilor, Dan Petrescu.
Hagi:
01 sept. 2007, 15:30, Sport

"Petrescu este un antrenor foarte bun şi cu ambiţii foarte mari în acest an. Un coleg, un prieten, dar ştiţi cum e «Frate, frate, dar brânza-i pe bani». Şi el, şi eu vrem să câştigăm. Ne place să câştigăm, aşa că poate şi acest lucru va face şi mai interesant acest meci, mai frumos. Şi eu şi el ne dorim maximum la sfârşitul meciului, dar indiferent de ce se va întâmpla, lucrurile vor merge la fel. Vom rămâne prieteni", a spus Gheorghe Hagi.

Tehnicianul stelist consideră că Unirea Urziceni este un adversar care marchează multe goluri, însă care are unele probleme în apărare. "O deplasare foarte grea, contra unui advesar care a început foarte bine sezonul, care a demonstrat că e o echipă puternică, o echipă care marchează foarte multe goluri, dar care şi primeşte. Urziceniul face un fotbal frumos. E un meci de trei puncte. Eu zic că suntem într-un moment bun şi trebuie să exploatăm acest moment, rămâne doar ca şi jucătorii, în această zi care a mai rămas, uşor, uşor să ne concentrăm şi să ne gândim foarte mult la acest meci. Sunt trei puncte importante, o deplasare importantă în drumul nostru spre a câştiga campionatul", a mai precizat tehnicianul stelist.