Prima pagină » Sport » Tenis: suspendare de 4 ani pentru dopaj primită de un jucător italian

Tenis: suspendare de 4 ani pentru dopaj primită de un jucător italian

ITIA i-a aplicat tenismenului Stefano Battaglino o pedeapsă identică cu cea a Simonei Halep, după ce i-a găsit urme de clostebol în analize.
Tenis: suspendare de 4 ani pentru dopaj primită de un jucător italian
Daniel Contescu
03 nov. 2023, 21:01, Sport

Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat astăzi suspendarea jucătorului italian de tenis Stefano Battaglino pentru o perioadă de patru ani, exact intervalul pentru care a fost trasă pe magine Simona Halep (32 de ani).

Decizia a fost luată de un tribunal independent, în urma încălcărilor programului antidoping. Potrivit comunicatului de presă al ITIA, pe 14 septembrie 2022, cu ocazia unui turneu M15 din Maroc.

Battaglino, în vârstă de 25 de ani, a furnizat o probă de urină în timpul competiţiei, iar în analize au fost găsite urme de metaboliţi ai clostebolului, un steroid androgen anabolic aflat pe lista produselor interzise.

Audiat de un tribunal independent

Deoarece este o substanţă „nespecificată”, un rezultat analitic negativ pentru clostebol duce automat la o suspendare provizorie obligatorie, care a avut loc în februarie.

Battaglino, care a avut cel mai bun clasament ATP pe locul 760 din lume, a cerut o audiere în faţa unui tribunal independent, care a avut loc în octombrie. Jucătorul a susţinut că încălcarea sa a fost neintenţionată, cerând ca pedeapsa să-i fie redusă.

Tribunalul independent a decis că Battaglino nu a dovedit sursa clostebolului şi, prin urmare, a constatat că încălcările regulilor anti-doping au fost intenţionate.

Prin urmare, jucătorul italian a fost suspendat de la orice activitate legată de tenis timp de patru ani, începând cu 1 februarie 2023 şi până la 31 ianuarie 2027..