20.000 de lucrătoare sexuale din Elveţia se vor întoarce la muncă începând cu 6 iunie. Guvernul elveţian a venit şi cu un set de reguli pentru această industrie. Dacă la clădirile de birouri oamenii sunt sfătuiţi să lase toate uşile deschise pentru a nu fi atinse, aici camerele vor fi închise pentru a păstra intimitatea. În timpul actului trebuie să se păstreze distanţa de cel puţin un braţ între capetele celor două persoane, iar în această perioadă nu va fi permis să participe mai mult de două persoane.
Sporturile de contact nu au avut acelaşi noroc. Wrestling-ul, judo, box sau dansurile de societate vor rămâne suspendate până la 6 iulie. Şi în România sporturile de contact au aceeaţi soartă. Campionul la kickboxing la categoria semi-grea, Andrei Stoica, a declarat, pentru Mediafax, că nu înţelege deciziile luate de autorităţi.
„Fetele au puţin mai mult contact faţă de noi. Cei din generaţia asta şi cele trecute nu s-au lovit până acum de o situaţie similară şi măsurile se bat cap în cap. Chiar nu am idee de ce nu ni se permite să ne reluăm antrenamentele, pentru că şi noi depindem de aceste sporturi. Ne-am ales această viaţă şi avem familii de întreţinut, ni s-au amânat meciurile, s-au închis sălile, veniturile noastre s-au apropiat de zero. Trebuie să se poată relua pentru că pauza este destul de mare şi se simt repercusiunile.
Ele s-or proteja, dar nu văd distanţarea. Cum vine asta? Avem contact, dar ne protejăm”, a declarat Andrei Stoica pentru Mediafax.