Mircea Sandu e preşedintele FRF din 1990. Dumitru Dragomir e preşedintele LPF din 1996. Au fost, de atunci, ani buni pentru fotbalul românesc, atât la nivel de naţională, cât şi la nivel de club. Au fost şi performanţe sau, măcar, semi-performanţe. Ar fi nedrept să le negăm, chiar dacă putem şi să le punem pe seama moştenirii fericite în ce priveşte sportul. Rămâne însă în urmă un Mondial bun în 1994, alte calificări succesive, plus o semifinală europeană. Dar, ca-n viaţa de zi cu zi, a venit şi criza. Şi nu doar că nu mai scăpăm de ea, dar nu se vede nici vreo luminiţă, la naiba!, nici vreun tunel în capătul căruia să căutăm o luminiţă.
În 2008 a început dezastrul
Coincidenţa face ca declinul fotbalului românesc să se accentueze din 2008, de când şi Emil Boc a preluat şefia Guvernului. Asta e evident o coincidenţă, dar faptul că e o legătură cu criza economică este mai mult decât atât. Nici fotbalul nu mai are bani, asta e clar. Dar din acest motiv se şi vede mai clar ca oricând că nici nu s-a construit nimic atunci când era mai bine, nici n-au fost gândite alte soluţii decât diverse reduceri, tăieri, excluderi – într-un cuvânt cârpeli.
A venit astfel firesc întrebarea: dar pe Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir cum îi mai ţine sistemul, de vreme ce Emil Boc n-a mai rezistat. Cu atât mai mult cu cât cei doi din fotbal adună mult mai mulţi ani din urmă de conducere. Şi Boc avea încă majoritatea parlamentară, cum şi Naşu şi Mitică încă au majoritate în Adunările Generale ale forurilor lor. Şi Boc se laudă cu diverse succese, dar nici pe departe ca palmaresul pe care şi-l pretind cei doi. Care sunt loviţi de proteste populare de mai multă vreme chiar decât Boc. Şi care conduc foruri bănuite de corupţie, blaturi, şpăgi, interese, pile măcar la acelaşi nivel cu Guvernul, şi chiar derulate ceva mai pe faţă. Iar Naşu şi Mitică nici măcar n-au un susţinător precum Băsescu pentru Boc.
Citeşte mai multe despre motivele pentru care Sandu şi Dragomir nu pleacă de la Federaţie, respectiv Ligă pe www.prosport.ro