„Lecţiile importante învăţate în pandemie au fost legate de oameni, la început când ne-am dat seama că dacă ne echipam, nu se transmite virusul, apoi momentul în care am deschis al doilea şi al treilea laborator – pentru că puteam testa personalul şi toată lumea era în siguranţă – şi
rezultatele studiilor extraordinare pe care le-am publicat”, spune Mihai Marcu, CEO MedLife, într-un interviu care marchează
un an de pandemie în România.
Ce nevoi medicale au avut oamenii în acest an şi cum v-aţi adaptat la noua realitate?
Mihai Marcu, CEO MedLife: După ce am văzut că oamenii sunt în siguranţă, am făcut un grup de lucru de idei, pentru că noi aşa funcţionăm ca să vedem care sunt
serviciile pe care le vor cere pacienţii în perioada următoare, să fim cu un pas înainte, pentru a anticipa nevoile oamenilor. Ne-am dat seama că, practic, pacienţii cu
boli cronice sunt toţi amânaţi şi chiar dacă nu sunt amânaţi, ei nu îndrăznesc să iasă din casă cu o problemă medicală ce nu poate fi amânată şi atunci am început să creăm
pachete pentru aceşti pacienţi.
O altă idee pe care am implementat-o a fost să oferim
servicii pacienţilor care erau post COVID-19. Această problemă este importantă acum,
cum va arăta pacientul următorilor doi ani? Pentru noi nu este important câţi pacienţi ne calcă pragul în ianuarie şi februarie, pentru noi e important cum va arăta acest pacient peste 6 luni, peste un an şi de ce nu, mental, în următorii ani şi să-i creăm
serviciile, să venim în întâmpinarea de a-l ţine sănătos şi de a-l vindeca sau de a-l pregăti pentru un nou val, dacă virusul suferă o mutaţie.
Cred că dacă lumea se vaccinează, nu vom mai avea valuri pandemice succesive şi mai cred că cine s-a comportat bine în această perioadă a pandemiei ca persoană, ca şi companie, ca şi ţară, a avut mult de câştigat.
Ce aţi învăţat în această perioadă?
Mihai Marcu: Am prins revoluţia în armată, am prins criza băncilor din România ca director de credit într-o bancă, am plecat pe mări cu barca şi am prins furtuni, dar să mă prindă pandemia ca şef al celei mai mari companii private medicale din România a fost cireaşa de pe tort. Cred că după ce trecem prin revoluţii, prin furtuni bancare sau pandemie, ce nu te omoară, te întăreşte. În MedLife am alături nişte oameni incredibili. Faptul că s-a reuşit este datorită lor, avem foarte mulţi medici şi specialişti de top. Acum a fost momentul lor, de la ei pleacă tot succesul acestei perioade.
Am fost mândru şi sunt mândru de colegii mei, un pneumolog, un ORL-ist, în special cei care deschid gura oamenilor în perioada asta şi care o fac deja cu dezinvoltură şi curaj, îşi fac meseria într-un mod extraordinar. Sunt tare mândru să îi cunosc şi să fiu alături de ei.