Am Covid-19, dar mă bucur de viaţă – Ep. 7: Aşteptarea e apăsătoare. Din moment în moment aştept asistenta să-mi spună că testul este negativ

Au trecut 11 zile de când sunt internată la „Matei Balş”. Zilele trecute mi-a fost prelevat un test, iar rezultatul a ieşit neconcludent. Asta înseamnă că din cele trei gene ale virusului, una sau două au fost identificate. Ieri mi s-a mai prelevat încă un test.  

 

Aşteptarea asta e apăsătoare, aştept din moment în moment să intre asistenta şi să îmi spună că rezultatul testului este negativ. Doctoriţa care a intrat azi-dimineaţă în tură ne-a spus că e posibil ca rezultatele să le primim doar mâine şi asta pentru că sunt foarte multe teste în lucru.
 

Simptomele au dispărut uşor, uşor. Mi-am recăpătat gustul şi mirosul. Singura chestie pe care am sesizat-o astăzi este acea stare de oboseală. M-am trezit la ora 8 dimineaţa, iar la ora 10 mă simţeam obosită parcă aş fi lucrat toata ziua. Am dormit de la 10 până la ora 12.  Medicii spun că e ceva normal. În plus, chiar am citit de dimineaţă un articol, un studiu făcut în Italia, în care arăta că doar 17% din bolnavii de acolo, după ce au scăpat de Covid-19, nu au mai avut niciun simptom. Restul, până la o lună, două, chiar trei luni, au acuzat mialgii, dureri musculare, dureri de cap şi alte simptome minore.

 

Azi-noapte a plouat în Bucureşti, am dormit cu geamul deschis, a fost răcoare, însă am aflat câte facturi au de plătit ceilalţi pacienţi din stânga şi din dreapta, cine cu cine se ceartă, am ascultat şi un meci de fotbal deşi, nu neapărat îmi doream asta, ci voiam să mă odihnesc. Aceasta este situaţia, oamenii fac orice ca să le treacă timpul. 

 

Vreau să ajung acasă ca să mă pot odihni mai bine, dar şi ca să nu mai fac risipă alimentară. Problema a fost în aceste zile că primeam mic dejun, prânz şi cină şi dacă nu consumam toată mâncarea, ea trebuia neapărat aruncată. Tot ce intră în această secţie nu poate să iasă de aici. Am întrebat o doamnă infirmieră dacă poate să ducă mâncarea unor câini, pisici, pentru că mă durea sufletul să aruncăm mâncare neatinsă. Mi-a spus ca nu, totul trebuie aruncat.