Revoluţia din 1989 şi teoriile conspiraţiei. Ce l-ar fi determinat pe Gorbaciov să iniţieze răsturnarea lui Ceauşescu (Partea a III-a)
Radu Portocală susţine teoria conform căreia în România, în decembrie 1989, a avut loc o lovitură de stat orchestrată de Moscova, teorie inclusă de publicista şi eseista Ruxandra Cesereanu într-un studiu dedicat teoriilor „conspiraţioniste” privind Revoluţia de acum 30 de ani, publicat în revista Observatorul Cultural şi preluat de portalulrevoluţiei.ro.
De altfel, ideea că Uniunea Sovietică şi, cu diferite grade de complicitate, SUA şi Vestul au jucat un rol de bază în evenimentele din decembrie 1989 e răspândită în marea majoritate a relatărilor despre Revoluţie în România post-ceauşistă, indiferent din care parte a spectrului ideologic provin.
Congresul al XIV-lea al PCR, începutul sfârşitului
Conform jurnalistului şi scriitorului francez de origine română Radu Portocală, ceea ce l-ar fi determinat pe fostul lider al URSSS, Mihail Gorbaciov, să iniţieze schimbarea de regim din România a fost discursul lui Nicolae Ceauşescu la Congresul al XIV-lea al PCR, care a avut loc în 20-24 noiembrie 1989.
Citeşte continuarea pe platforma REVOLUTIONS.