Deprecated: Using ${var} in strings is deprecated, use {$var} instead in /var/www/m.dev.2222.ro/site/wp-content/themes/mediafax-twentyfour/vendor/deimosindustries/lullabot-amp/src/AMP.php on line 356

Deprecated: Using ${var} in strings is deprecated, use {$var} instead in /var/www/m.dev.2222.ro/site/wp-content/themes/mediafax-twentyfour/vendor/deimosindustries/lullabot-amp/src/AMP.php on line 357
COMENTARIU Lelia Munteanu: Off-line

COMENTARIU Lelia Munteanu: Off-line

Publicat: 06 11. 2020, 16:22
Actualizat: 06 11. 2020, 16:24

Klaus Magnus apucase, încă din 7 octombrie, să ia pulsul naţiunii: „Sănătatea publică este ameninţată de  COVID-19, iar politica românească este ameninţată de PSD”. Cum le zice dumnealui – mai rar cineva.  

Bine ne-a dăscălit, miercure de miercure: o democraţie fără alegeri carevasăzică nu există.

De ce trebuie nesmintit să votăm de Sfântu’ Nicolae? Ca să scăpăm de PSD!

Ieri s-a pogorât în şedinţa de Guvern ca luceafărul de seară şi am crezut, în aiureala mea, că – după atâta zbenguială în starea de alertă şi cu o rată de infectare ca în piaţă la Wuhan – va declara starea de urgenţă. (Uitasem că în stare de urgenţă nu se pot ţine alegeri).

Aşezat în capul mesei, Klaus Magnus a atras atenţia că „va fi o campanie electorală în condiţii foarte speciale, foarte stricte”. Noroc că „spre deosebire de anii trecuţi, astăzi avem marele avantaj este că trăim într-o eră digitală, ceea ce permite partidelor şi candidaţilor să îşi promoveze proiectele în mediul on-line, precum şi prin intermediul dumneavoastră, al presei scrise, radio şi TV”.

Fapt pentru care azi-dimineaţă a dat fuga în Maramureş.