Am COVID-19, dar mă bucur de viaţă. Ep.2: Covid-19 a luat de lângă mine familia şi prietenii

Astăzi îţi povestesc care a fost drumul meu de la diagnosticare până când am ajuns la spital. Totul a început cu uşoare dureri de cap, tuse, oboseală şi transpiraţie. Fusesem la drum cu o zi înainte, împreună cu logodnicul meu, Raul, vreo 300 de km, şi ne-am gândit că de acolo ni se trage epuizarea. Voiam să mergem împreună la bijutier să ne ia măsurile pentru verighete, apoi la croitor să îmi fac rochie pentru cununie, dar am renunţat. Starea de rău s-a amplificat, aşa că ne-am făcut testul pentru Covid-19 şi ne-am izolat separat în aşteptarea rezultatului.

 

De îndată ce am aflat că testul este pozitiv, mi-am pregătit bagajele pentru spital: câteva tricouri, pantaloni de schimb, două prosoape, gel de duş, şampon, o mască de păr, cremă de faţă şi unt de corp cu lavandă, am vrut să miros  ” ca acasă”.

 

Am început să pregătesc şi bagajul pentru Imee, pisica mea. Multe cunoştinţe nu au vrut să o primească de teamă să nu aibă virusul pe blană. A acceptat Andreea, o prietenă, să o ţină la ea până ne întoarcem acasă. Mi-am pus două perechi de mănuşi, după ce m-am spălat bine cu săpun, şi am început să dezinfectez litiera, pungile cu mâncare pentru pisică şi hamul ei. Andreea le-a luat de la uşă, iar pe Imee am aruncat-o în rucsacul ei, ca nu cumva să ne apropiem. M-am simţit singură între patru pereţi şi m-a durut momentul în care a trebuit sa fug efectiv de prietena mea, ca să o protejez. Mă gândeam.. oare părinţii care au ajuns în situaţia asta şi au copii, cum au reuşit să se despartă de ei dacă cei mici nu au contactat virusul?

 

Am udat florile cât pentru două săptămâni şi am fost dusă din Braşov la Matei Balş, în Capitală, împreună cu Raul. Când am ajuns aici înaintea nostră era o familie cu un copil de aproximativ 3 ani, tot din Braşov. Au intrat la radiografie, apoi am urmat noi. Cel mic era cuminte şi purta masca pe faţă. I-am vazut pe părinţi cum pleacă încărcaţi de pungi şi sticle de cinci litri de apă, cu ochii în pământ, iar cel mic agăţat de pantalonii lor. Sper să scape bine cu toţii!

 

Am completat vreo şapte foi cu simptomele pe care le avem, traseul pe care l-am făcut în ultimele zile, alte tratamente pe care le luăm, boli etc, apoi am fost conduşi de un brancardier în salon. Sunt o grămadă de întrerupătoare pe toţi pereţii, iar Raul a început să apese pe ele ca să aprindă lumina. Au început să sune alarmele şi în următoarea secundă brancardierul s-a întors şi a spus: prietene, nici nu ai ajuns bine şi deja ai probleme? Am râs, am facut un duş si, după o jumătate de oră, a apărut o asistentă complet echipată, care ne-a dat cinci pastile şi o injecţie. Mai multe despre simptome o să îţi povestesc în următorul episod. Mă pun la odihnă!

 

Citeşte Episodul 1: Sunt Mădălina şi sunt într-o relaţie complicată cu coronavirusul