Știrile zilei

Premierul britanic Keir Starmer a fost primit de Donald Trump la Casa Albă

Premierul britanic Keir Starmer a fost primit de preşedintele american Donald Trump la Casa Albă pentru discuţii oficiale, scrie Sky News.

Andrew şi Tristan Tate „nu sunt bineveniţi” în Florida, afirmă guvernatorul Ron DeSantis

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat că Andrew şi Tristan Tate nu sunt bineveniţi în stat, după ce avionul fraţilor influenceri a aterizat din România, potrivit The Independent.

Fraţii Tate au ajuns în Florida, după ce au părăsit România cu un avion privat

Influencerul Andrew Tate şi fratele său Tristan au aterizat în Fort Lauderdale, Florida, după ce au părăsit joi România cu un avion privat, potrivit Mateei Petrescu, purtătorul de cuvânt al fraţilor.

Ponta, dacă ajunge preşedinte: Primul lucru, dimineaţă, mă duc la guvern

Aşa îmi doresc eu: să fiu un preşedinte care, primul lucru dimineaţa, se duce la guvern. Stă trei ore, patru ore acolo, a spus Victor Ponta, joi seara, la Gândul Live.

Preşedinte PPE: România este un partener de încredere al UE

Preşedintele Partidului Popular European (PPE) Manfred Weber spune că a urmărit evoluţiile politice din România şi are încredere în democraţia şi instituţiile sale.

Antonescu, despre justiţie: Să nu mai fim în situaţia în care fugarii vin în România numai dacă vor

Candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la preşedinţie, Crin Antonescu, spune că ar trebui ca în România, „condamnaţii pentru proxenetism şi pedofilie” să stea „la puşcărie. Punct”. Şi-ar dori ca dacă ar fi preşedinte fugarii să nu se întoarcă în România să ispăşească pedeapsa „numai dacă vor”.

Elena Lasconi: Eu sunt pregătită aici să-i fac faţă unuia ca Putin

Eu sunt pregătită aici să-i fac faţă unuia ca Putin, a spus Elena Lasconi, joi seara, la Europa FM, făcând referire la eventuala situaţie în care ajunge să câştige alegerile prezidenţiale din mai.

UE ia în considerare să numească un trimis special pentru potenţialele negocieri de pace privind războiul din Ucraina

Liderii UE vor discuta săptămâna viitoare despre numirea unui trimis special, care să reprezinte blocul comunitar, în posibilele negocieri privind încetarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Mai mulţi lideri europeni au solicitat anterior trimiterea unui reprezentant la negocierile de pace dintre Rusia şi SUA, care au început pe 18 februarie […]

Elena Lasconi, nemulţumită că amenzile date de CNA sunt prea mici

Văd că avem instituţii care nu se ocupă de ce se întâmplă pe reţelele sociale, a spus Elena Lasconi, joi seara, făcând referire la susţinătorii lui Călin Georgescu.

Lasconi, despre Georgescu: Cum o să arate România cu un preşedinte care în loc de SPP va avea mercenari?

Preşedinta USR, Elena Lasconi, spune că nu înţelege cum susţinătorii lui Călin Georgescu „se uită la el ca la Dumnezeu” deşi văd de cine e înconjurat, respectiv de mercenari: „Mercenarii omoară oameni, omoară copii”, spune Lasconi.

Rezultate Loto joi, 27 februarie 2025: Care sunt numerele extrase şi ce premii sunt puse în joc

Joi, 27 februarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la Tragerile Speciale Loto de Dragobete, Loteria Română a acordat peste 25.900 de câştiguri în valoare totală de peste 2,27 milioane de lei.

Nicuşor Dan: 500 de copii vor fi ajutaţi să rămână alături de familiile lor

500 de copii vor fi ajutaţi să rămână alături de familiile lor, datorită proiectelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii şi DGASPC Sector 3, a anunţat Nicuşor Dan, pe Facebook, joi după amiază.

Israelul spune că a eliberat prizonierii palestinieni din prima fază a armistiţiului

Administraţia Penitenciarelor din Israel a anunţat joi că a eliberat cei 643 de prizonieri palestinieni, ca schimb final al primei faze a armistiţiului, potrivit cotidianului Le Monde, care precizează că „Hamas a confirmat joi, dimineaţa devreme, că a primit «600» de prizonieri”.

Rusia nu vrea să cedeze teritoriul cucerit. Kremlinul afirmă că discuţiile privind teritoriul ucrainean anexat „nu sunt negociabile”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat joi, în cadrul unui briefing cu jurnaliştii, că Rusia nu va retroceda teritoriile ucrainene pe care le-a ocupat ilegal, subliniind că discuţiile privind acest subiect „nu sunt negociabile”. „Teritoriile care au devenit subiecte ale Federaţiei Ruse, care sunt înscrise în constituţia ţării noastre, sunt o parte […]

Trump impune oficial tarife de 25% pentru Mexic şi Canada, şi încă 10% pentru China. Când vor intra în vigoare

Donald Trump confirmă tarife de 25% pentru Mexic şi Canada şi un supliment de 10% pentru China, scrie Reuters.

Meta ar putea lansa o aplicaţie separată pentru Reels

Meta analizează posibilitatea de a transforma Reels într-o aplicaţie de sine stătătoare, potrivit The Information, citat de TechCrunch.

Avocaţii lui Călin Georgescu: Procesul penal nu se poate desfășura în mass-media

Procesul penal nu se poate desfășura în mass-media, susţin, joi, într-un mesaj avocaţii lui Călin Georgescu. Aceştia anunţă că se vor formula toate demersurile procedurale legale în vederea combaterii acuzațiilor și măsurilor dipuse de către organele de urmărire penală.

SUA anunţă că vrea „comerţ reciproc şi echitabil” cu Marea Britanie

Administraţia Trump vizează un comerţ „reciproc şi echitabil” cu Marea Britanie, în discuţiile cu premierul Keir Starmer, scrie Sky News.

Băsescu, despre Călin Georgescu: Promitea resursele ţării oricui îi dă bani de campanie

Traian Băsescu a spus că Horaţiu Potra „l-ar fi întreţinut” pe Călin Georgescu, adăugând că fostul candidat la alegerile prezidenţiale nu ar fi „o apariţie de ieri, de azi”.

Prima gafă a lui Elon Musk de când e în cabinetul de conducere a SUA: A recunoscut că a tăiat accidental fondurile pentru prevenirea Ebola

Aflat în cabinetul de conducere al statului american fără a fi fost oficial ales, Elon Musk a generat rapid dispute şi controverse. Măsurile sale energice de reducere a deficitului au inclus restructurări ample, dar eliminarea, aparent accidentală, a finanţării pentru prevenirea Ebola a declanşat critici vehemente. Musk a admis greşeala într-o şedinţă guvernamentală de miercuri, […]

Franţa anunţă că negociază cu Ucraina pentru mineralele rare încă din octombrie

Franţa şi Ucraina negociază utilizarea mineralelor ucrainene în industria franceză de apărare încă din octombrie 2024, conform ministrului francez al Apărării, Sebastien Lecornu, potrivit The Kyiv Independent.

Diplome de medic estetician, promise studenţilor fără ca aceştia să urmeze toţi anii de studiu

Un medic de origine italiană, stabilit în Timişoara, ar fi solicitat sume de bani unor studenţi pentru a-i ajuta să obţină diplome de medic estetician, fără ca aceştia să urmeze toţi anii de studiu.

Crin Antonescu, despre fraţii Tate: Probabil au avut urgenţe, DIICOT le-a permis

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a spus joi, la Buzău, că plecarea fraţilor Tate din România a fost aprobată de DIICOT, sugerând că această decizie ar fi fost motivată de „nişte urgenţe”, dar că aceştia trebuie să revină în martie.

Avocatul fraţilor Tate: Nu au restricţii de călătorie. Avocatul victimelor: România s-a făcut de râs

Fraţii Tate, care au dublă cetăţenie, americană şi britanică, aveau interdicţia de a părăsi România după ce au fost arestaţi în 2022 şi acuzaţi de trafic de persoane, relaţii sexuale cu un minor, spălare de bani şi iniţierea unui grup infracţional organizat. Ei au negat orice infracţiune. Ioan Gliga, avocatul lor, a declarat că fraţii […]

Creierul ar putea dezvălui ce se întâmplă cu sufletul după moarte

Studii recente sugerează că activitatea cerebrală din momentul morţii ar putea indica plecarea sufletului din corp, scrie Indy100.    Dr. Stuart Hameroff, anestezist şi profesor la Universitatea din Arizona, a vorbit despre descoperiri care arată un vârf brusc de activitate cerebrală, chiar şi în absenţa pulsului sau a tensiunii arteriale. Acest fenomen ar putea fi […]

POT: România are un sistem juridic obedient elitelor europene

România are un sistem juridic obedient elitelor europene care încearcă să ne îndepărteze de SUA și NATO, susţin, într-un comunicat, reprezentanţii Partidului Oamenilor Tineri (POT).

Guvernul României a aprobat acordul privind cooperarea în domeniul apărării cu Regatul Unit

Acordul cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării a fost aprobat în şedinţa de joi a Executivului şi va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere şi ratificare.

MAE: Justiţia din România este independentă şi nimeni nu este mai presus de lege

Justiţia din România este independentă şi nimeni nu este mai presus de lege, transmite joi Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti pe reţeaua X.

Mesaje de încredere în justiţia din România, transmise de ambasadele unor ţări occidentale

Patru state europene au transmis mesaje de susţinere pentru justiţia din România, în urma audierii şi acuzării lui Călin Georgescu, dar şi a plecării din ţară a fraţilor Tate.

Crin Antonescu, înainte de votul pe moţiunea de cenzură: Premierul acesta, Marcel Ciolacu, este legitim

„Guvernul acesta al României, singurul guvern posibil în această componenţă a Parlamentului, este unul legitim”, afirmă Crin Antonescu, la un eveniment al PSD Buzău.

Jaxi dezvăluie secretele streaming-ului şi gaming-ului profesionist în „Update Go4it”

Cel mai nou episod al „Update Go4it” a fost difuzat joi, 27 februarie 2025, începând cu ora 12:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Acest episod special îl are ca invitat pe Costin „Jaxi” Vrînceanu, un nume de referinţă în comunitatea de gaming din România. Emisiunea este susţinută de Defender. Născut pe 15 iulie 1994, Costin […]

IGPR, despre percheziţiile la Horaţiu Potra şi apropiaţii lui: peste 3 milioane de dolari, grenade, pistoale şi 25 kg de aur

Potrivit IGPR, în urma celor 47 de percheziţii făcute miercuri au fost descoperite şi ridicate peste 25 de kilograme de aur (lingouri), peste 3,3 milioane de dolari, peste 700.000 de lei, 43.000 de euro, 13.000 dirham, 21.000 de dinari sârbeşti, peste 40 de încărcătoare (de la arme letale, de diferite calibre), 51 de grenade (militare, […]

Două ţări vor face schimb de teritorii. Acord pentru a pune capăt unui conflict de 34 de ani

Kârgâzstanul a anunţat joi că va face schimb de teritorii disputate cu Tadjikistanul. Disputa este una ce datează de la căderea Uniunii Sovietice.

Sebastian Burduja: Le recomand românilor să verifice site-ul ANRE şi să aleagă cea mai bună ofertă

Ministrul Energiei Sebastian Burduja recomandă verificarea site-ului ANRE pentru alegerea celei mai bune oferte a preţului la energia electrică, a cărui plafonare va expira în vară.

Coiful de la Coţofeneşti a devenit vedetă în Olanda. Replici se cumpără ca painea caldă. Magazinele spun că nu mai fac faţă. În acest timp originalul rămâne de negăsit

O replică din plastic a celebrului coif de la Coţofeneşti a devenit atracţia principală a unui carnaval din Olanda. Cererea pentru aceste obiecte este atât de mare, încât un magazin de nu reuşeşte să facă faţă comenzilor. Între timp, originalul rămâne de negăsit, după ce a fost furat dintr-un muzeu olandez.

Dani Ceballos, indisponibil mai multe săptămâni din cauza unei accidentări la coapsă

Mijlocaşul echipei Real Madrid, Dani Ceballos, va fi indisponibil mai multe săptămâni din cauza unei accidentări suferite la piciorul stâng în timpul semifinalei Copa del Rey de miercuri, potrivit unui anunţ făcut de club joi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre plecarea fraţilor Tate: Nu am temei să spun că ar fi o consecţinţă a unor presiuni

„Nu am niciun temei să spun că ar fi o consecinţă a unor presiuni”, a spus joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, întrebat despre plecarea din ţară a fraţilor Tate.

Ministrul Energiei: RomGaz are mandat să ia măsuri urgente după neregulile de la Depogaz

Întrebat despre calendarul sancţiunilor administrative la nivel de conducerea după neregulile Depogaz, ministrul Energiei a confirmat că „Romgaz are mandat să ia aceste măsuri într-un termen foarte scurt, cât mai urgent".

Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România

Plecarea fraţilor Tate din România către Statele Unite ale Americii, în dimineaţa zilei de joi, este catalogată drept „un capriciu al lui Musk” de către cotidianul francez Le Figaro.

Nicuşor Dan despre fraţii Tate: O ruşine şi nu poate fi lăsat să treacă aşa uşor

Nicuşor Dan reacţionează dur la adresa situaţiei fraţilor Tate, acuzaţi de justiţia română de trafic de persoane şi viol în formă continuată.