acord brexit

Brexitul din nou în pericol: Parlamentul UE a refuzat să stabilească o dată pentrul votul pe acordului comercial UE-Marea Britanie în semn de protest

Parlamentul European a refuzat joi să stabilească o dată pentru votul său asupra acordului comercial UE-Marea Britanie, în semn de protest faţă de ceea ce Uniunea Europeană consideră modificări unilaterale ale Marii Britanii la acordurile Brexit din Irlanda de Nord, relatează Reuters.

Acordul post-Brexit: Reguli pentru schimburile comerciale cu produse de origine preferenţială

Acordul comercial post-Brexit, încheiat cu doar câteva zile înainte de expirarea perioadei de tranziţie, de Uniunea Europeană (UE) cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, stabileşte modul în care se vor derula relaţiile economice viitoare dintre cele două părţi.

Moment emoţionant la Bruxelles: Europarlamentarii britanici şi-au luat rămas bun de la UE, ţinându-se de mâini şi cântând cu „ochii în lacrimi” – VIDEO

Un moment emoţionant a avut loc, miercuri seară, în Parlamentul European, după ce votul privind ratificarea acordului Brexit a fost finalizat. Europarlamentarii britanici prezenţi la sesiunea plenară s-au ridicat în picioare şi au cântat, ţinându-se de mâini, astfel marcând sfârşitul unei ere pentru Marea Britanie.