acord

Arsenal ajunge la un acord de 65 de milioane de lire sterline pentru transferul lui Havertz

Arsenal a ajuns la un acord de principiu pentru a semna cu atacantul german Kai Havertz de la Chelsea pentru aproximativ 65 de milioane de lire sterline (82,72 milioane de dolari), a anunţat miercuri The Athletic.

Ţările UE vor să ajungă la un acord cu privire la legislaţia privind refacerea habitatelor naturale

Miniştrii mediului din ţările Uniunii Europene vor încerca marţi să ajungă la un acord asupra unei poziţii comune cu privire la o lege pentru refacerea habitatelor naturale aflate în stare de degradare, scrie Reuters.

Depeche Mode, concert pe Arena Naţională în luna iulie. Este primul turneu al trupei după mai bine de 5 ani

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că organizatorul concertului Depeche Mode, care va avea loc pe 26 iulie pe Arena Naţională, va înlocui după eveniment 40% din suprafaţa gazonului. „Ne-am dorit mult ca acest acord să fie echitabil pentru părţi”, afirmă Nicuşor Dan.

Acord de principiu al statelor UE pentru înăsprirea reglementărilor în materie de imigraţie

Ţările Uniunii Europene au ajuns la un acord de principiu pentru înăsprirea reglementărilor în materie de imigraţie extracomunitară, pe fondul disputelor privind asumarea responsabilităţilor în acceptarea imigranţilor clandestini şi a solicitanţilor de azil.

Adrian Sârbu: Banii din educaţie trebuie alocaţi per elev, meditaţiile să fie fiscalizate

În toată hărmalaia despre educaţie a dispărut beneficiarul educaţiei, elevul “Sunt foarte bucuros că există această grevă. Cu ocazia asta am aflat că sunt 250.000 de profesori în România şi că nici profesorilor, şi nici Guvernului nu le pasă de cei 3 milioane de elevi care stau pe acasă sau pe unde apucă, pentru că […]

Statul şi Nuclearelectrica au semnat acordul pentru Unităţile 3 şi 4 Cernavodă

Acordul de sprijin între statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica, pentru dezvoltarea Proiectului strategic naţional Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, a fost semnat vineri.

Statele UE se apropie de un acord privind gestionarea imigraţiei

Statele din cadrul Uniunii Europene se îndreaptă spre un acord privind asumarea în comun a responsabilităţilor pentru găzduirea imigranţilor şi refugiaţilor, afirmă comisarul UE pentru Migraţie, Ylva Johansson.

Sindicate – Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” transmit că, în urma consultării organizaţiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, „fie el şi unul girat de preşedintele României. Greva continuă”.

Rusia şi China semnează un acord de cooperare în domeniul sportiv

Rusia şi China au semnat un memorandum de înţelegere pentru a spori cooperarea în domeniul sportului, pe fondul ameninţării unor evenimente separatiste faţă de Mişcarea Olimpică, relatează insidethegames.

Ion Cristoiu, despre amânarea rotaţiei premierilor: E o înţelegere între Ciolacu şi Ciucă, cu sprijinul lui Iohannis. Au fost şi influenţe din afară

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că s-a ajuns la amânarea rotaţiei premierilor din cauza liderului PSD, Marcel Ciolacu, el fiind cel care a contestat primul acordul împărţirii puterii cu PNL, iar acum refuză să preia guvernarea. „Mi s-a confirmat a nu ştiu câta oară că această rotaţie nu va avea loc acum şi poate pe o […]

Cum ar putea Organizaţia Mondială a Sănătăţii să lupte împotriva viitoarelor pandemii

La Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sunt în curs de desfăşurare negocieri cu privire la noi reguli pentru a face faţă pandemiilor, cu o dată ţintă mai 2024 pentru adoptarea unui acord cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic de către cele 194 de ţări membre ale agenţiei de sănătate a ONU. Ce este […]

Un oraş din California va denumi o stradă după rapperul Tupac Shakur

O stradă din nordul Californiei ar putea purta în curând numele regretatului rapper Tupac Shakur.

Italia vrea să renunţe la programul de investiţii al lui Xi Jinping

A fost nevoie de patru ani pentru ca Italia să ia în considerare ruperea relaţiei sale speciale cu preşedintele chinez Xi Jinping. În 2019, Italia a devenit prima ţară din G7 care s-a alăturat programului global de infrastructură al Chinei, Iniţiativa Belt and Road (BRI), spre surprinderea aliaţilor din Occident. Acum, liderul de dreapta al […]

Câciu anunţă un acord de finanţare cu Antibiotice Iaşi pentru o nouă capacitate de producţie

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, anunţă semnarea unui acord de finanţare cu Antibiotice Iaşi pentru o nouă capacitate de producţie şi logistică care va asigura fabricarea de noi medicamente generice.

Kremlinul cere îmbunătăţirea Acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră în 60 de zile

Administraţia de la Moscova a insistat, joi, pentru îmbunătăţirea în mod concret, în cel mult 60 de zile, a Acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră, semnat de Rusia cu Ucraina prin intermediul Turciei şi Naţiunilor Unite.

Olaf Scholz, încrezător că Grupul G7 va contracara evitarea sancţiunilor contra Rusiei

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a declarat încrezător, joi, că statele din Grupul G7 vor reuşi să ajungă la un acord pentru intensificarea reglementărilor internaţionale în sensul contracarării acţiunilor de evitare a sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei în Ucraina.

Marea Britanie şi Japonia vor semna un acord de cooperare în domeniul apărării şi în cel al semiconductorilor

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, va semna un nou acord de cooperare în domeniul apărării cu Japonia atunci când se va întâlni cu premierul Fumio Kishida în cursul zilei de joi, înaintea summitului G7 de vineri.

Rusia confirmă prelungirea Acordului cerealelor, dar vrea remedierea „dezechilibrelor”

Administraţia de la Moscova a confirmat, miercuri seară, prelungirea Acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră, dar a cerut remedierea imediată a "dezechilibrelor" în implementare.

Erdogan anunţă că Acordul Ucraina-Rusia privind exporturile de cereale va fi prelungit două luni

Acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră, semnat de Rusia şi Ucraina prin intermediul Naţiunilor Unite şi Turciei, va fi prelungit încă două luni, a declarat miercuri preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.

Acord Iran-Rusia pentru o cale ferată care va face parte dintr-un uriaş coridor de transport

Autorităţile din Iran şi Rusia au semnat un acord pentru realizarea unei căi ferate care va face parte dintr-un uriaş coridor de transport. Coridorul are porţiuni pe mare şi pe uscat şi îşi propune să rivalizeze cu ruta care trece prin Canalul Suez, potrivit Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 444. Lukaşenko a fost internat la spital/ Zelenski a ajuns în Italia şi merge la Vatican / Alarmă aeriană în 12 regiuni ale Ucrainei / Toate dronele cu care Rusia a atacat azi-noapte Kievul au fost doborâte / Trupele ucrainene câştigă teren în Bahmut / Deputat al Dumei de Stat a Rusiei, rănit în Lugansk

UPDATE 23:00 – Presa din Belarus: Lukaşenko a fost transportat la spital pe fondul speculaţiilor despre sănătatea precară Dictatorul belarus Alexandru Lukaşenko a fost internat într-un spital de lângă Minsk, potrivit publicaţiei belaruse Euroradio. Convoiul lui Lukaşenko a ajuns la spital în jurul orei 19, timp în care accesul la clinică a fost închis, iar […]

12 state UE contestă acordul Comisiei Europene de restricţionare a cerealelor ucrainene: „subminează integritatea pieţei interne”

Miniştrii agriculturii din 12 ţări ale UE şi-au exprimat "îngrijorarea" cu privire la un compromis recent la care au ajuns Bruxelles-ul şi cinci state membre din estul blocului comunitar pentru a restricţiona importurile de produse agricole ucrainene.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Cuvintele de unică folosinţă

S-a dus de suflet limba vie, aripată, aia care te răscolea dintr-o interjecţie, care te punea jos cu un cuvânt. Limba de lemn nici aia nu mai e, s-a uscat, prefabricatele ei s-au scuturat din vocabularul activ. Le-a luat locul limba de plastic, plină de cuvinte de unică folosinţă, le rosteşti sau le auzi, îţi […]

Liderii Armeniei şi Azerbaidjanului se vor întâlni pe 14 mai la Bruxelles

Liderii Armeniei şi Azerbaidjanului urmează să se întâlnească săptămâna viitoare la Bruxelles, a anunţat luni Uniunea Europeană

Ucraina acuză Rusia că nu mai aplică acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră

Administraţia de la Kiev a acuzat, luni, Rusia că nu mai respectă condiţiile acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră, prin refuzul de a înregistra noile nave de transport, informează agenţia Reuters.

Ion Cristoiu: Marea problemă a rotativei este Bode. Cred că Iohannis va uita şi nu-l va schimba

Publicistul Ion Cristoiu spune că mai multe ministere îşi vor păstra titularii şi după rocada guvernamentală de la sfârşitul acestei luni, la Finanţe va veni un outsider, iar liberalii nu vor risca şi îl vor menţine pe Lucian Bode la Interne, cu acordul preşedintelui Klaus Iohannis. “Cred că două ministere pot să rămână la titularii […]

Războiul din Ucraina, ziua 436. Alarme aeriene la Kiev şi în alte regiuni din Ucraina / Şeful Wagner ameninţă că îşi retrage trupele din Bahmut / Pus pe linie moartă, un viceministru rus s-a înscris în gruparea lui Prigojin / Hersonul se închide până luni, locuitorii îşi fac provizii / Rusia a arestat o regizoare / Kadîrov, dispus să-i ia locul lui Prigojin

UPDATE 23:00 Trupele ruse atacă un convoi civil în Bahmut, o bătrână moare Trupele ruse au deschis focul asupra unui convoi de evacuare civil de la Bahmut care transporta cinci persoane, ucigând o femeie în vârstă. Ceilalţi patru, inclusiv un fiu al femeii, au fost răniţi. Acest lucru a fost raportat de Ruslan Osipenko, şeful […]

Ciucă, despre acordul privind cerealele ucrainene: fermierii români vor primi astfel mai mult sprijin

Premierul Nicolae Ciucă a salut acordul la care a ajuns Comisia Europeană cu cele cinci state afectate de situaţia cerealelor din Ucraina, printre care şi România. Fermierii români vor primi astfel mai mult sprijin, a spus prim-ministrul.

Şeful ONU şi preşedintele Turciei, noi discuţii despre acordul privind cerealele din Ucraina

Şeful ONU, Antonio Guterres, şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, au purtat discuţii despre acordul privind cerealele din Ucraina, potrivit Sky News.

Prima reglementare a inteligenţei artificiale. O comisie a Parlamentului European a ajuns la un acord asupra legii privind AI

O comisie a Parlamentului European a ajuns joi la un acord preliminar asupra unui Act european privind inteligenţa artificială, care ar deschide calea către prima reglementare a inteligenţei artificiale din istorie.

Biden anunţă un acord cu preşedintele Coreei de Sud pentru contracararea ameninţărilor nord-coreene

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a anunţat, miercuri seară, un nou acord cu Administraţia Coreei de Sud, pentru contracararea ameninţărilor Coreei de Nord, inclusiv prin angajamentul de staţionare a unui submarin nuclear american într-o bază sud-coreeană.

Războiul din Ucraina, ziua 426. Kievul recunoaşte că a condus atacul cu drone de la Sevastopol / Atac rusesc la Kupianks, a fost distrus muzeul de istorie / Medvedev vorbeşte din nou despre războiul nuclear şi implică România în disputa cu Ucraina

UPDATE 23:00 Rusia semnalează că ar putea reveni la repoziţionarea unor sisteme balistice intermediare Rusia ar putea suspenda, în funcţie de acţiunile Statelor Unite, moratoriul privind repoziţionarea sistemelor de rachete cu rază scurtă şi intermediară de acţiune, afirmă Vladimir Iermakov, un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, deşi NATO exprimase dubii privind angajamentele Moscovei. […]

Rishi Sunak ar vrea un acord cu UE pentru facilitarea călătoriilor cetăţenilor britanici

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, ar vrea un acord cu Uniunea Europeană pentru facilitarea călătoriilor cetăţenilor britanici în spaţiul comunitar, afirmă oficiali de la Londra citaţi de agenţiile Bloomberg şi Reuters.

Acord de încetare a focului de 72 de ore în Sudan

Rivalii din Sudan au convenit asupra unei încetări a focului de 72 de ore începând de marţi, în timp ce naţiunile occidentale, arabe şi asiatice se grăbesc să îşi scoată cetăţenii din ţară.

Aurescu anunţă un acord politic pentru sancţiuni împotriva celor care vor sa destabilizeze Republica Moldova

Bogdan Aurescu anunţă că luni, la CAE, se va ajunge la un acord politic pentru un nou regim de sancţiuni împotriva celor care vor să destabilizeze Republica Moldova: „Orice măsură luată pentru a creşte securitatea Rep. Moldova va fi, de asemenea, o măsură care va consolida securitatea României”.

G7 vrea prelungirea, implementarea integrală şi extinderea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră

Grupul celor şapte puteri economice (G7) a cerut duminică „prelungirea, punerea în aplicare integrală şi extinderea” unui acord esenţial pentru exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, au declarat miniştrii agriculturii din cadrul grupului într-un comunicat, transmis de Reuters.

Cum încearcă Marea Britanie să stimuleze industria cafelei. Beneficiile semnării unui acord global

Marea Britanie a semnat vineri un acord global cheie în sectorul cafelei, care vizează abordarea unora dintre cele mai presante probleme ale industriei, inclusiv creşterea sustenabilă a culturii şi consumului de cafea, scrie Reuters.

Instituţiile Uniunii Europene au ajuns la un acord privind un plan de 43 de miliarde de euro pentru cipuri

Planul Uniunii Europene de a stimula producţia de microcipuri în cadrul blocului comunitar a primit marţi undă verde, a confirmat preşedinţia suedeză a Consiliului.

Polonia a ajuns la un acord pentru reluarea tranzitului cerealelor ucrainene

Polonia a ajuns la un acord cu Ucraina pentru reluarea tranzitului cerealelor ucrainene pe teritoriul polonez, a anunţat marţi ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, citat de agenţia Reuters.

Armistiţiu de 24 de ore în Sudan pentru retragerea civililor şi evacuarea răniţilor

Generalii aflaţi în conflict armat în Sudan au căzut de acord asupra încetării focului timp de 24 de ore, în urma presiunilor internaţionale, potrivit Reuters.