acuzare

Andreea Cosma, pusă sub acuzare în dosarul Nordis: În biroul meu nu s-a dublat nicio promisiune

Notarul Andreea Cosma, pusă sub acuzare în dosarul Nordis, spune, luni seara, că la ea s-au semnat 59 din cele peste 2.000 de promisiuni de vânzare, iar acuzaţia care i se aduce ţine de compartimentare, nu de revânzare a unor apartamente.

Vineri va avea loc prima audiere în cazul preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, pus sub acuzare de parlament

Curtea Constituţională a Coreei de Sud va organiza vineri prima audiere în cazul preşedintelui Yoon Suk Yeol, după ce parlamentul l-a pus sub acuzare pentru decretul său de scurtă durată privind legea marţială din 3 decembrie, scrie Reuters.

Suspectul în cazul uciderii directorului UnitedHealthcare a fost pus sub acuzare pentru crimă

Luigi Mangione, bărbatul acuzat că l-a împuşcat mortal pe directorul executiv al UnitedHealthcare, Brian Thompson, pe o stradă din Manhattan, a fost inculpat marţi pentru crimă, au declarat procurorii, citaţi de Reuters.

Laureatul Nobel Muhammad Yunus, pus sub acuzare în Bangladesh, pentru deturnare de fonduri

Un tribunal din Bangladesh îl pune sub acuzare pe laureatul premiului Nobel Muhammad Yunus pentru deturnare de fonduri, potrivit NBC News.

Primele puneri sub acuzare în dosarul incendiului de la Spitalul din Piatra Neamţ

Spitalul din Piatra Neamţ şi două cadre medicale au calitatea de inculpaţi şi suspecţi în dosarul privind incendiul din secţia ATI COVID, în urma căruia 10 pacienţi au murit.

Hunter Biden a fost pus sub acuzare pentru acuzaţii federale privind armele de foc

Hunter Biden a fost pus sub acuzare joi pentru acuzaţii federale privind armele de foc. Este cel mai recent şi cel mai important pas făcut până acum în cadrul unei anchete de lungă durată asupra fiului preşedintelui.

Brazilianul Dani Alves a fost pus oficial sub acuzare pentru agresiune sexuală în Spania

Fostul fundaş al Barcelonei şi al Braziliei Dani Alves a fost pus oficial sub acuzare miercuri pentru agresiune sexuală asupra unei femei într-un club de noapte din Barcelona, în decembrie. Avocatul său a declarat că nu vrea să încetinească procesul de judecată făcând apel împotriva acuzării.

Procesul lui Kevin Spacey: Actorul s-a comportat ca un „prădător”, spune acuzarea

Kevin Spacey a fost un „prădător” care îl ataca pe unul dintre acuzatorii săi atunci când cei doi erau lăsaţi singuri împreună, a declarat acuzarea la un tribunal din Londra, citat de BBC.

Un congresman republican solicită ca Donald Trump să fie pus sub acuzare pentru insurecţia din 2021

Congresmanul republican Adam Kinzinger a declarat într-un interviu că fostul preşedinte ar trebui să fie acuzat de complotarea insurecţiei împotriva Congresului american de la 6 ianuarie 2021.

Un prădător sexual la Hollywood. Kevin Spacey, pus sub acuzare pentru patru agresiuni sexuale

Actorul Kevin Spacey, laureat al premiului Oscar, a fost pus sub acuzare, joi, pentru patru agresiuni sexuale împotriva a trei bărbaţi.

Rusia acuză SUA că pregătesc „provocări” pentru a acuza Moscova că foloseşte arme de distrugere

Ministerul rus al Apărării a declarat că SUA pregătesc „provocări" pentru a acuza Moscova că a folosit arme de distrugere în masă în Ucraina, scrie Sky News, citând un purtător de cuvânt al forţelor armate ruse.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Incredibila poveste a doctorului Mircea Iacobescu: cu două luni înainte să-i fie patentată inventarea inimii artificiale, trata pacienţii din lagărul de la Salcia

Puţine destine ilustrează mai bine cinismul Securităţii şi al Partidului, decît cel al doctorului Mircea Iacobescu. În 14 decembrie 1968, cotidianul ”Scînteia Tineretului” publica, în acelaşi număr cu cuvîntarea tovarăşului Ceauşescu la Adunarea Generală a Compozitorilor şi Muzicologilor, un interviu cu acest pionier al cerctării medicale şi inventatorul primului stimulator cardiac din lume. Partidul se fălea cu el, după ce-l trimisese degeaba trei ani şi jumătate în lagăr.

Procurorii cer 30 de ani pentru Chauvin în cazul uciderii lui Floyd. Avocaţii apărării caută să obţină probaţiunea inculpatului

Procurorii solicită o condamnare de 30 de ani pentru fostul ofiţer de poliţie din Minneapolis, acuzat de crimă în cazul morţii lui George Floyd. Însă avocaţii apărării se luptă pentru a obţine probaţiunea lui Derek Chauvin, care în opinia lor şi-ar fi ispăşit deja pedeapsa şi având în vedere circumstanţele, merită reabilitat. Chauvin este programat […]

Argumente în sprijinul acuzaţiilor care îl vizează pe Donald Trump, prezentate în Senatul SUA

Oficialii Camerei Reprezentanţilor au prezentat miercuri, în Senatul SUA, argumente în favoarea condamnării fostului preşedinte Donald Trump, acuzat de instigare la insurecţie, printre dovezile expuse fiind şi o nouă înregistrare video care surprinde violenţele de la Capitoliu. Oficialii Camerei Reprezentanţilor au argumentat că Donald Trump le-a prezentat simpatizanţilor „marea minciună” despre presupusele fraude electorale. Donald […]

UPDATE: Procesul de destituire a lui Donald Trump va începe pe 8 februarie. Senatul SUA va primi luni articolul de acuzare a fostului preşedinte. Chuck Schumer: ”Va fi un proces echitabil”

UPDATE: Procesul de destituire a  lui Donald Trump va începe a doua săptămână din februarie   Procesul de destituire a lui Donald Trump va începe în a doua săptămână a lunii februarie în Senat, după ce actul de punere sub acuzare a fostului preşedinte va fi transmis Camerei Superioare luni, 25 ianuarie, a anunţat şeful majorităţii […]

Camera Reprezentanţilor a decis cu 231 de voturi la 197 punerea sub acuzare a preşedintelui Trump pentru incitare la insurecţie

UPDATE 01:40 Senatul SUA nu poate finaliza procedura demiterii înainte de încheierea mandatului lui Donald Trump Senatul Statelor Unite nu va putea finaliza procedura privind inculparea preşedintelui Donald Trump în scopul demiterii înainte de încheierea mandatului actualului lider de la Casa Albă, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderul grupului republican. Mitch McConnell: „Pur şi simplu nu […]

Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru „asociere criminală” în dosarul finanţării libiene a campaniei sale

Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost pus sub acuzare pentru „asociere criminală” în cazul presupusei finanţări libiene a campaniei sale prezidenţiale din 2007, notează Le Figaro.   Nicolas Sarkozy a fost audiat în ultimele săptămâni de judecătorii responsabili cu ancheta. Acest nou proces, este al patrulea în acest caz pentru fostul preşedinte francez. […]

Harvey Weinstein a fost pus sub acuzare pentru încă o infracţiune sexuală, la Los Angeles. Cu cât i-ar putea creşte pedeapsa

Procuratura din Los Angeles l-a pus sub acuzare, vineri, pe producătorul de film american Harvey Weinstein, pentru agresiune sexuală, în conexiune cu un presupus incident care a avut loc la un hotel din Beverly Hills în 2010. În ianuarie, Weinstein a fost pus sub acuzare la Los Angeles, pentru violenţe sexuale săvârşite asupra a două femei, incidentele având […]

Cea mai bogată femeie din Africa a fost pusă sub acuzare pentru delapidare de procurorii din statul african Angola

Cea mai bogată femeie din Africa, Isabel Dos Santos, a fost pusă în mod formal sub acuzare pentru delapidare de către procurorii din statul african Angola, relatează site-ul postului BBC.

Procesul lui Harvey Weinstein: A fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală a altor două femei

Producătorul de film american Harvey Weinstein, judecat pentru abuzarea sexuală a două femei, într-un proces care a început luni, la New York, a fost pus sub acuzare şi la Los Angeles, pentru violenţe sexuale săvârşite asupra altor două victime, potrivit tmz.com.