aeroport

Bărbatul care s-a urcat în „avionul greşit” a fost arestat

Un zbor a fost întârziat la Aeroportul Manchester după ce un bărbat s-a urcat „incorect” în avion, a transmis EasyJet.

Zborurile de pe toate aeroporturile iraniene, anulate începând de duminică noaptea

Zborurile de pe toate aeroporturile iraniene vor fi anulate până luni la ora locală 6 a.m., începând de duminică de la ora 21:00, a declarat mass-media de stat din Iran, citând un purtător de cuvânt al Organizaţiei Aviaţiei Civile din Iran.

Mai multe rachete au căzut lângă aeroportul din Beirut. Un avion a aterizat în timpul atacului

Mai multe rachete israeliene au căzut lângă aeroportul internaţional din Beirut. Activitatea pe aeroport nu a fost oprită şi un avion a aterizat chiar în timpul unui atac. Peste 30 de atacuri aeriene au vizat oraşul Beirut în noaptea de sâmbătă spre duminică.

O bombă din Al Doilea Război Mondial a explodat pe pista aeroportului Miyazaki. Incidentul a avut loc la scurt timp după decolarea unui avion

O bombă americană neexplodată din Al Doilea Război Mondial, care fusese îngropată pe aeroportul Miyazaki din Japonia, a explodat.

Român aflat pe lista „Most Wanted”, membru în Clanul Sportivilor, capturat în Italia

La nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul poliţiei Capitalei, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 4, au fost efectuate investigaţii complexe pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, aflat în categoria Most Wanted a Poliţiei Române, acesta fiind urmărit naţional şi internaţional. Este vorba despre Nica Robert […]

Irak. Bază militară cu forţe americane, atacată cu rachete

O bază militară care găzduieşte forţele americane a fost atacată cu rachete. Este vorba despre o bază de lângă Bagdad, Irak. Rachetele au fost interceptate de apărarea antiaeriană.

Traficul aerian din sud-estul Franţei, dat peste cap după ce o antenă a fost lovită de fulger

Traficul aerian a fost perturbat în sud-estul Franţei după ce o antenă a fost lovită de fulger. Mai multe zboruri spre Nisa, Marsilia şi Corsica au fost anulate sau amânate. Incidentul s-a produs marţi.

Încep lucrări de intervenţie şi întreţinere la pista Aeroportului Băneasa

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă marţi că încep lucrărilor de intervenţie şi întreţinere la pista Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”, la platforma aeroportuară şi la căile de rulare Alpha şi Delta ale AIBB AV.

Pagerele şi dispozitivele walkie-talkie au fost interzise pe aeroportul internaţional din Beirut

Aeroportul internaţional din Beirut a interzis pagerele şi walkie-talkie-urile în avioane, după ce mii de aparate au explodat în Liban, marţi şi miercuri. Pasagerii Aeroportului Internaţional Rafic Hariri din Beirut nu pot lua dispozitivele la bord nici măcar în bagajele de cală, relatează NNA potrivit Sky News. Regula intră în vigoare imediat, conform directorului general […]

Google testează o nouă funcţie pentru Wallet: Paşapoartele digitale ca formă de identificare

Google va testa paşapoartele digitale în Google Wallet, disponibile în anumite aeroporturi din SUA.

Atenţionare de călătorie în Belgia din cauza prelungirii grevei din aeroportul Charleroi

Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă atenţionare de călătorie în Belgia din cauza prelungirii grevei din aeroportul Charleroi.

Două curse dus-întors România-Bruxelles, anulate din cauza unei greve pe aeroportul Charleroi

Greva de 24 de ore de pe Aeroportul Charleroi, din Bruxelles, a dus la anularea unor zboruri operate de Ryanair şi Wizz Air din România.

Record de pasageri pe aeroportul Heathrow ca urmare a concertelor lui Taylor Swift în Marea Britanie

Aeroportul Heathrow a stabilit un record lunar privind numărul de pasageri. Acesta a fost înregistrat în luna august. Atunci, vedeta Taylor Swift a avut concerte în Marea Britanie.

Unul dintre cele mai mari aeroporturi din Africa este blocat de o grevă a angajaţilor

Zborurile au fost anulate şi redirecţionate, în timp ce numeroşi oameni au rămas blocaţi în Aeroportul Internaţional Jomo Kenyatta (JKIA) din Nairobi, potrivit BBC. Sindicatul lucrătorilor se opune propunerilor de a închiria aeroportul grupului Adani pentru 30 de ani. Sindicatul susţine că înţelegerea ar putea duce la pierderea locurilor de muncă. Guvernul a apărat propunerea, […]

Închiderea Jocurilor Paralimpice. Purtătorul de drapel al delegaţiei române – Alexandru Bologa

Duminică seara are loc ceremonia de închidere a Jocurilor Paralimpice. Purtătorul de drapel al delegaţiei române este Alexandru Bologa, campion paralimpic la judo pentru nevăzători, categoria 73 kg.

O companie aeriană va opera zboruri spre Riga de la Cluj-Napoca

O nouă companie aeriană va opera în premieră absolută zboruri directe spre Riga de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj.

Fără suveniruri cu tematică mafiotă în aeroporturile din Sicilia

Guvernul regional sicilian cere societăţilor de administrare a aeroporturilor să înceteze vânzarea de bibelouri şi suveniruri cu tema „Mafia”.

Tarom explică de ce a vândut sloturile de pe aeroportul Heathrow către Qatar Airways

TAROM continuă implementarea planului de restructurare, iar unul dintre obiective este şi vânzarea sloturilor de pe aeroportul Heathrow, Londra, către Qatar Airways, măsură necesară pentru asigurarea sustenabilităţii economice a companiei.

Zeci de zboruri au fost anulate din cauza unei foarfeci care a dispărut dintr-un magazin

Incidentul s-a produs în weekend pe New Chitose, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Japonia. 36 de zboruri au fost anulate şi 201 au fost întârziate după ce s-a constatat dispariţia foarfecii, potrivit BBC. Sute de călători au fost blocaţi pe aeroportul din Hokkaido în timp ce s-au făcut verificări de securitate. Practic, toţi […]

Tarom va înceta să opereze zboruri către Londra începând din toamnă

Tarom va înceta să opereze zboruri către Londra începând din toamna acestui an. Compania aeriană naţională şi-a vândut sloturile orare de pe aeroportul Heathrow, unul dintre cele mai mari din lume, către Qatar Airways. Informaţia, publicată iniţial de Boarding Pass, a fost confirmată de Europa Liberă. Ultima aeronavă a companiei naţionale de transport aerian va […]

Extensia metroului către Aeroportul Otopeni, tot mai aproape

Metrorex anunţă obţinerea autorizaţiei de construire pentru Lotul 1.2 al Magistralei 6 de metrou, marcând un pas semnificativ în avansarea Proiectului „Magistrala 6. 1 Mai – Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni”. Acest segment, denumit Secţiunea Nord, va lega capitala României de principala poartă aeriană, Aeroportul Internaţional Henri Coandă, asigurând astfel o conexiune vitală în […]

Aeroportul Basel-Mulhouse de la frontiera franco-elveţiană, evacuat din „motive de securitate”

Un aeroport franco-elveţian a fost evacuat din motive de securitate vineri, 26 iulie, la câteva ore după ce un act de sabotaj a perturbat reţeaua feroviară franceză înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Peste 25.000 de ţigări nedeclarate, descoperite în bagajele unei femei pe Aeroportul Otopeni

La Punctul Poliţiei de Frontieră Aeroportul Henri Coandă s-a prezentat, joi, pentru a intra în ţară, cu o cursă din direcţia Istanbul, o femeie din Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani. „După ce a efectuat formalităţile de frontieră şi a ridicat bagajele de cală, femeia s-a deplasat spre ieşire pe culoarul destinat persoanelor […]

Aeroportul din Frankfurt a fost închis din cauza protestelor activiştilor pentru schimbările climatice: zeci de zboruri deviate şi anulate, probleme pentru mii de turişti

Haos pe aeroportul din Frankfurt: unul dintre principalele hub-uri ale lumii a fost închis temporar în această dimineaţă de protestele activiştilor pentru schimbările climatice, care s-au pus pe asfalt într-un moment de vârf al zilei şi într-o săptămână cu un număr record de decolări.

Traficul aerian pe Aeroportul Köln-Bonn oprit din cauza unor activişti de mediu; 9 arestări în UK

Aeroportul german Köln-Bonn a oprit temporar toate zborurile miercuri, după ce grupul de activişti pentru mediu Last Generation şi-a lipit mâinile de o pistă şi a declarat că acesta a fost „doar începutul”, acţiuni similare fiind planificate la nivel global în câteva săptămâni, scrie Reuters.

18 morţi după ce un avion s-a prăbuşit şi a luat foc în capitala Nepalului

Pilotul, care primeşte în prezent tratament la spital, este singurul supravieţuitor al accidentului aviatic din Nepal. La bordul zborului de testare al Saurya Airlines se aflau 19 persoane, inclusiv membri ai personalului tehnic al companiei aeriene şi doi membri ai echipajului. Industria aviatică din Nepal are un nivel scăzut de siguranţă, atribuit însă unor factori […]

MAE: Trafic aerian suspendat pe Aeroportul din Catania, Sicilia, din cauza erupţiei vulcanului Etna

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, marţi, o atenţionare de călătorie pentru Sicilia, Italia, unde traficul aerian a fost suspendat pe Aeroportul din Catania, din cauza erupţiei vulcanului Etna.

Erupţia vulcanului Etna închide aeroportul din Catania, Sicilia

Aeroportul Catania din Sicilia, una dintre cele mai importante destinaţii turistice italiene, a suspendat marţi toate zborurile din cauza erupţiei Etnei, care a aruncat cenuşă.

Perturbări ale orarului de zbor la nivel global din cauza penei informatice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află în străinătate şi intenţionează să călătorească pe cale aeriană că vineri în multe aeroporturi din străinătate au fost înregistrate perturbări ale orarului de zbor cauzate de o pană informatică a sistemului Microsoft.

Companii din întreaga lume afectate de o întrerupere globală a serviciilor informatice. De la aeroporturi la burse şi companii media, toate raportează probleme UPDATE: Întreruperile IT „ar putea dura ore, eventual zile

Întreprinderile din întreaga lume, de la companii aeriene la servicii financiare şi grupuri media, au fost afectate vineri de o întrerupere globală a serviciilor informatice, care a perturbat o gamă largă de servicii, relatează FT.

Câte solicitări de despăgubiri a primit Tarom în urma anulării zborurilor din 8 iulie: 90% sunt incomplete

Compania Tarom a anunţat marţi că a primit aproximativ 600 de solicitări de despăgubiri din partea pasagerilor afectaţi de anularea zborurilor din 8 iulie, dar atrage atenţia că 90% dintre acestea sunt incomplete.

Trump a ajuns la Milwaukee pentru Convenţia Naţională Republicană după tentativa de asasinat

Avionul lui Trump a aterizat pe aeroportul din Milwaukee duminică seară. Fostul preşedinte a declarat duminică pe site-ul său Truth Social că va amâna călătoria cu două zile din cauza tentativei de asasinat. Ulterior, el s-a răzgândit. „Tocmai am decis că nu pot permite unui trăgător sau potenţial asasin să forţeze schimbarea de program sau […]

Ciolacu, despre Tarom: A fost o mare greşeală faţă de client

Nimeni nu are dreptul să recurgă la artificii şi să pună astfel oamenii pe drumuri sau să doarmă în aeroport, spune premierul Marcel Ciolacu despre situaţia de la Tarom.

Top 10 aeroporturi din lume în 2024

Marele câştigător al acestui an este Aeroportul Internaţional Hamad din Qatar, care a urcat de pe locul cinci în 2023 pe prima poziţie în 2024, potrivit Bloomberg. „Podiumul” este completat de Aeroportul Internaţional Cape Town din Africa de Sud şi Aeroportul Internaţional Chubu Centrair din Japonia. Surpriza clasamentului o reprezintă prezenţa unui aeroport american în […]

Vulcanii Etna şi Stromboli din Italia au erupt; Aeroportul Catania a fost închis

Erupţiile vulcanului Etna şi ale vulcanului mai mic Stromboli au aruncat cenuşă fierbinte şi lavă ridicând nivelul de alertă pe insula mediteraneană Sicilia şi forţând închiderea temporară a aeroportului Catania vineri, scrie Reuters.

Plângerile pasagerilor au avut ecou. Cinci echipamente suplimentare de aer condiţionat, montate la Aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă joi că, la Aeroportul Henri Coandă, au fost puse în funcţiune cinci noi echipamente suplimentare de aer condiţionat, care să rezolve situaţia apărută în urma avariei produse la sistemul din zona de îmbarcare a aerogării Plecări.

Şase hoteluri din New York oferă transferuri gratuite de la aeroport cu elicopterul

Marriott International Luxury Group a anunţat marţi că oferă transferuri gratuite cu elicopterul de la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy şi Aeroportul Internaţional Newark Liberty în perioada 1 iulie – 2 septembrie. Turiştii scapă astfel de blocajele rutiere din zona Manhattan, potrivit CNBC. Zborurile, operate de compania Blade, sunt disponibile pentru oaspeţii care stau cel […]

Alertă cu bombă pe Aeroportul Chişinău: pasagerii care vin spre Bucureşti, îmbarcaţi în siguranţă

Pasagerii zborului pe ruta Chişinău – Bucureşti au realizat în siguranţă procedura de îmbarcare în avion, după ce ameninţarea cu bomba primită de Aeroportul Internaţional Chişinău a fost încadrată ca fiind falsă, iar activitatea aeroportului a fost reluată. După primirea unei ameninţări cu bombă la Aeroportul Internaţional Chişinău, marţi după-amiaza, personalul aeroportuar şi pasagerii au […]

Blocaj la graniţă: 13 copii, opriţi pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară

13 copii au fost opriţi, în ultima săptămână, pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară, a anunţat sâmbătă Poliţia de frontieră.

Julian Assange a ajuns în Australia şi a fost aşteptat de familie şi de numeroşi susţinători

Julian Assange a fost primit pe aeroportul australian în uralele mulţimii, potrivit Sky News. El şi-a îmbrăţişat soţia şi apoi a făcut un semn cu mâna către mulţimea care îi scanda numele. Ulterior, el a intrat în baza Royal Australian Air Force. WikiLeaks a publicat sute de mii de documente militare americane clasificate cu privire […]