Grupul Tei - fondat de Roxana Maftei, şi Pavăl Holding, vehicul de investiţii controlat de Dragoş si Adrian Pavăl, care deţine reţeaua Dedeman, anunţă încheierea unui parteneriat prin preluarea de către Pavăl Holding a 30% din capitalul social al Farmaciei Tei şi Bebe Tei.
Trimisul special al Chinei în Rusia i-a îndemnat pe oamenii de afaceri chinezi aflaţi în Moscova să profite de oportunităţile economice create de criză, o strategie care ar putea ajuta la atenuarea impactului sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei, scrie Bloomberg.
În 1995, editura Univers enciclopedic a avut inspiraţia de a reuni într-un volum, sub egida Ministerului Afacerilor Externe, telegramele şi rapoartele trimise de Grigore Gafencu în ţară pe vremea ambasadoriei sale la Moscova. Volumul poartă titlul Misiune la Moscova. Grigore Gafencu a funcţionat ca reprezentant al României în URSS între iunie 1940 şi iunie 1941. […]
Prezenţa oligarhilor ruşi în economia ucraineană este în scădere constantă, dar ponderea lor relativă este departe de a fi secundară, mai ales în domeniile energie şi credite.
Occidentul continuă să sancţioneze cu putere regimul Putin, ajungând să sechestreze şi proprietăţi extinse, care aparţin unor parteneri de afaceri ai oligarhilor şi înalţilor oficiali ruşi.
Consiliul Uniunii Europene a ajuns la un acord, joi după-amiază, pentru oferirea de protecţie "temporară" refugiaţilor din Ucraina, inclusiv celor care sunt din ţări terţe, anunţă ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, şi comisarul UE pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.
Pe fondul exploziei preţului mediu de vânzare al energiei electrice şi ca urmare a unei cantităţi mai mari de energie electrică vândută, Hidroelectrica a încheiat 2021 cu rezultate istorice record şi cu cea mai ridicată evaluare de până acum, aproximativ 45 mld. lei, informează Ziarul Financiar.
Unul din trei IMM-uri disponibilizează în această perioadă şi unul din 10 se închide, arată un studiu citat de Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMM).
Elma Aveiro, una dintre surorile lui Cristiano Ronaldo, a anunţat închiderea magazinului de îmbrăcăminte CR7 din Madeira, după mai bine de 15 ani de la deschidere.
Hanwha Group intenţionează să creeze un ecosistem de energie solară, deciziel luată de preşedintele Hanwha Solutions, Kim Dong-kwan, fiul cel mare al preşedintelui Hanwha, Kim Seung-youn.
Noul guvern de coaliţie al Germaniei doreşte să atragă 400.000 de lucrători calificaţi din străinătate în fiecare an pentru a aborda atât un dezechilibru demografic, cât şi penuria de forţă de muncă în sectoare cheie care riscă să submineze redresarea după pandemia de coronavirus, scrie Reuters.
Procurorul general din statul New York, Letitia James, a trimis citaţii pentru audierea fostului preşedinte Donald Trump în investigaţia civilă privind practicile de afaceri ale companiilor familiei, informează agenţia Associated Press.
Producătorul de ambulanţe şi vehicule speciale Deltamed din judeţul Cluj, un business controlat de patru antreprenori locali, va deschide o nouă unitate de producţie la Aiud, judeţul Alba. “Ieri s-a încheiat licitaţia publică prin care compania a concesionat peste 13.000 mp în municipiul Aiud. Deltamed îşi doreşte edificarea, într-o primă etapă, a unei hale metalice […]
Publicaţia Bussiness Today spune că Turkish Industry and Business Association, cel mai mare grup de afaceri din Turcia a cerut sâmbătă guvernului şi preşedintelui Tayyip Erdogan să renunţe la o politică monetară bazată pe rate scăzute. Politica acestuia ar fi dus la prăbuşirea lirei turceşti. Prin urmare,TÜSİAD cere revenirea la „regulile ştiinţei economice”. Lira a […]
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile italiene au revizuit condiţiile de intrare în ţară, în contextul pandemiei. Toţi românii care intră, începând de joi, în Italia, trebuie să aibă formularul digital, certificat COVID şi test negativ.
Alianţa reprezintă sfârşitul celor mai bine de 16 ani de guvernare ai Angelei Merkel, care a ales să nu mai candideze. Merkel a gestionat unele dintre cel mai grave crize din sec XXI ale Germania şi Europa: criza zonei euro, criza migraţiei, dar şi Brexitul. În perioada în care Merkel s-a aflat la putere au […]
Pe la 20 de ani, cei mai mulţi au făcut cunoştinţă cu facultatea sau au intrat deja în câmpul muncii. Sau le-au făcut pe ambele, dar într-un mod cu totul personal. Este şi cazul lui Dinu-Cristian Roşca şi Iustin Marian Mitrea care, la 18, respectiv 20 de ani, au decis să devină propriii lor profesori de afaceri luând calea antreprenoriatului. Au început cu Mr. Smuti, un concept conturat în jurul ideii de smoothie bowl, pentru aceia care au nevoie de gustări la îndemână şi gata în doi timpi şi trei mişcări.
România are în 2021, pentru prima dată în istoria sa, cinci afaceri antreprenoriale evaluate la peste 1 miliard de euro fiecare, dar şi alte cinci a căror valoare se apropie de acest prag, fiind cotate la 798 până la 980 de milioane de euro, relatează ZF.
Magazinul online Esteto.ro, specializat în comercializarea de produse pentru femei, ce a înregistrat afaceri de 4,6 mil. euro anul trecut, estimează pentru piaţa din România o creştere de 50% a vânzărilor în Black Friday 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată un comunicat transmis de reprezentanţii companiei.
O carte pe zi: „Alchimie. Arta enigmatică şi strania ştiinţă a magiei în branduri, afaceri şi în viaţă”, de Rory Sutherland. „Această carte porneşte de la o premisă simplă, şi anume că, deşi lumea modernă întoarce adesea spatele lipsei de logică, aceasta are uneori o putere excepţională”.
Dreapta întoarce România în anii 1996-2000: o altă Convenţie Democrată, cu PNL şi USR, care se ceartă pe putere, în vreme ce ţara se scufundă în criză, afirmă liderul PSD, Marcel Ciolacu.
O mamă a doi copii transformă laptele matern, placenta, părul şi cenuşa în bijuterii, astfel încât clienţii să aibă o parte din cei dragi pentru totdeauna. Angajată a Serviciului Naţional de Sănătate din Anglia (NHS), Sarah Hewes, în vârstă de 35 de ani, a început să facă bijuterii pentru prieteni şi familie, potrivit The Mirror. În […]
Peste un milion de firme (1.056.574) au fost radiate în România în ultimii 30 de ani, cele mai multe dispărând de pe piaţă în 2002, 2006 şi 2019, arată o analiză a platformei Termene.ro.
Monica Olariu este consultant certificat în babywearing, absolventă a cursurilor School of Babywearing din Marea Britanie şi Die Trageschule din Germania. Pe vremea când studia la Londra, a aflat că nu există marsupii ajustabile pentru purtat bebeluşii, ceea ce le făcea viaţa complicată atât lor, cât şi părinţilor. Întoarsă acasă, la Cluj, a luat iniţiativa şi a gândit ea însăşi un concept de marsupiu care să se plieze perfect pe caracteristicile copiilor şi aşa a început să se scrie povestea Isara.
În 2020, cifra de afaceri a firmelor din serviciile de resurse umane a înregistrat o scădere de aproape 11%, de la 4,21 mld. lei la 3,76 mld. lei, conform calculelor ZF bazate pe datele de la Registrul Comerţului.
78% dintre directorii generali la nivel global se aşteaptă ca organizaţiile pe care le conduc să arate diferit în următorii trei ani ca urmare a pandemiei, anticipând schimbări în modul de lucru şi dezvoltarea de noi modele de afaceri, susţinute de investiţii în digitalizare, arată raportul „Great expectations: Global executives respond to business disruption”, realizat […]
De astăzi, statul nu le mai decontează şomajul tehnic angajaţilor. Conform articolului 53 din Codul Muncii, pe perioada întreruperii activităţii, salariaţii beneficiază de o indemnizaţie de minim 75% din salariul de baza. Totuşi, cei care vor să îşi trimită angajaţii în şomaj tehnic vor trebui să plătească din bugetul propriei afaceri. CITEŞTE AICI: De la […]
Pescarii sunt, de departe, cei mai buni povestitori când vine vorba de aventurile şi capturile lor. De 37 de ani, iubitorii de apă şi peşte îşi sărbătoresc ziua pe 27 iunie. Matei Datcu, pescar din tată în fiu, a descoperit pasiunea pentru pescuit din familie. Bunicul lui îşi dorea ca tradiţia să meargă mai departe […]
Hackerii au intrat în sistemele Electronic Arts, una dintre cele mai mari companii de jocuri video din lume, şi au furat codul sursă folosit în jocurile companiei, a confirmat un purtător de cuvânt pentru CNN Business.
Cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut cu 35% anul trecut, la 17,9 miliarde de lei, pe fondul restricţiilor impuse de pandemie, iar pierderile cumulate ale companiilor active în acest sector s-au triplat, la 2,3 miliarde lei, faţă de 710 milioane lei în 2019, arată o analiză citată de ZF.
Proprietarii de restaurante din Buenos Aires au ieşit în stradă, ca să-şi salveze afacerile. Restricţiile coronavirusului sunt încă în vigoare în Argentina, iar criza economică a lovit districtele alimentare. „Gastronomia moare” sau „10 familii depind de acest venit” sunt câteva dintre mesajele cu care s-au afişat angajaţii în piaţa Serrano din districtul alimentar Palermo. La […]
Un concept ce cuprinde o cafenea 5 to go şi o gogoşerie Donuterie a fost deschis în centrul Parisului. Localul poartă ambele branduri şi este operat de un partener local al celor două afaceri antreprenoriale româneşti, scrie Ziarul Financiar.
Copiii ne inspiră zi de zi. Ba chiar pot da şi idei de afaceri. O demonstrează Dan Popa. După ani de zile în care a fost medic şi organizator de evenimente, în 2015 s-a născut fetiţa lui, Leea. De atunci, din dorinţa de a-i oferi ce putea el mai bun, a început o nouă afacere, […]
Piaţa de executive education a crescut în anul 2020 cu peste 15 procente. Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care companiile au conştientizat importanţa formării echipelor manageriale, conform datelor publicate de EXEC-EDU. Nevoia de a realiza strategii de afaceri adaptate noului context în care ne aflăm a fost un factor definitoriu. Oana Scarlat […]