africa

Trump reduce dramatic USAID: din 10.000 de angajaţi vor rămâne doar 294

Reorganizarea USAID este coordonată de Elon Musk, cel mai bogat om din lume şi un apropiat al preşedintelui Trump. Conform noului plan, doar 12 angajaţi vor rămâne în biroul pentru Africa şi opt în cel pentru Asia, în timp ce mii de angajaţi care lucrează în străinătate vor fi rechemaţi în ţară. J. Brian Atwood, […]

Oficialii africani cer SUA să reia ajutorul medical: nu trebuie să uităm lecţiile despre COVID

Oficialii africani cer SUA să reia ajutorul medical pentru Africa. SUA şi alţii nu trebuie să uite lecţiile despre COVID, a spus cel mai important oficial din Africa în domeniul sănătăţii.

Globalizarea aduce noi specii în România: cinci coleoptere neidentificate până acum

O echipă mixtă de entomologi din România şi Italia a descoperit, în cadrul unor expediţii recente, cinci noi specii de coleoptere pe teritoriul României, specii care nu fuseseră identificate anterior în această zonă, arată Societatea Ornitologică Română (SOR).

37 de presupuşi terorişti au fost arestaţi în Africa de Est, potrivit Interpol

37 de presupuşi terorişti, inclusiv presupuşi membri ai Statului Islamic, au fost arestaţi în Africa de Est în ultimele două luni, a anunţat luni organismul mondial Interpol, citat de Reuters.

Scorpion rar care pulverizează venin, descoperit în Columbia

Oamenii de ştiinţă au descoperit un scorpion rar care pulverizează venin. Descoperirea a fost făcută în Columbia. Este primul scorpion care pulverizează venin din America de Sud.

Zeci de migranţi s-au înecat în timp ce încercau să ajungă în Spania, potrivit unui ONG

Autorităţile marocane au salvat, miercuri, 36 de persoane dintr-o ambarcaţiune care a părăsit Mauritania la 2 ianuarie cu 86 de migranţi, inclusiv 66 de pakistanezi, la bord, a mai transmis grupul. 44 dintre cei despre care se presupune că s-au înecat proveneau din Pakistan, a declarat Helena Maleno, CEO al Walking Borders, pe platforma X. […]

Franţa îşi pierde influenţa în Africa. Încă o ţară a anunţat retragerea trupelor franceze

Preşedintele ivorian Alassane Ouattara a făcut anunţul în discursul de Anul Nou, declarând că trupele franceze se vor retrage de la o bază din Abidjan în această lună, informează Financial Times. „Putem fi mândri de armata noastră, care a fost acum modernizată în mod eficient. Acesta este contextul în care am decis retragerea a forţelor […]

O boală necunoscută a ucis 143 de persoane într-o ţară din Africa

Persoanele infectate prezentau simptome asemănătoare gripei, inclusiv febră şi dureri de cap severe, au declarat oficiali din provincia Kwango. O echipă medicală a fost trimisă în zona Panzi pentru a colecta probe şi a efectua o analiză în vederea identificării bolii. Situaţia este extrem de îngrijorătoare, deoarece numărul persoanelor infectate continuă să crească, a declarat […]

Insectă consumatoare de plastic descoperită în Kenya, o premieră pentru Africa

Larva mealworm, din Kenya, poate consuma polistiren, ceea ce poate ajuta, pe viitor, mediul, scrie Science Alert, care citează The Conversation.

Primul caz de mpox Clade 1b detectat în Regatul Unit

Cazul unei noi tulpini de virus mpox, Clade 1b, a fost confirmat pentru prima dată în Regatul Unit, a anunţat Agenţia pentru Securitate a Sănătăţii din Regatul Unit (UKHSA), scrie SkyNews.

SUA vor dona un milion de doze de vaccin anti-Mpox pentru a stopa epidemia din Africa

Preşedintele american Joe Biden va anunţa marţi donarea a 1 milion de doze de vaccin anti-Mpox şi a cel puţin 500 de milioane de dolari ţărilor africane pentru a le sprijini în răspunsul la epidemie, potrivit unui înalt oficial al administraţiei, citat în exclusivitate de Reuters.

Schimbările climatice cresc riscul muşcăturilor mortale de şarpe în Africa, afirmă OMS

OMS avertizează asupra creşterii frecvenţei muşcăturilor de şarpe provocate de schimbările climatice în Africa.

Unul dintre cele mai mari aeroporturi din Africa este blocat de o grevă a angajaţilor

Zborurile au fost anulate şi redirecţionate, în timp ce numeroşi oameni au rămas blocaţi în Aeroportul Internaţional Jomo Kenyatta (JKIA) din Nairobi, potrivit BBC. Sindicatul lucrătorilor se opune propunerilor de a închiria aeroportul grupului Adani pentru 30 de ani. Sindicatul susţine că înţelegerea ar putea duce la pierderea locurilor de muncă. Guvernul a apărat propunerea, […]

Urme de dinozauri similare dezvăluie o legătură antică între Africa şi America de Sud

Descoperiri recente au scos la iveală urme de dinozauri în Africa şi America de Sud, evidenţiind o conexiune preistorică semnificativă între aceste continente, relatează Smithsonian Magazine. Aceste urme, găsite în Camerun şi Brazilia, datează de acum aproximativ 120 de milioane de ani, într-o perioadă în care continentele făceau parte din supercontinentul Gondwana (care îngloba actualele […]

Ministrul de externe al Italiei afirmă că ţara sa are nevoie de mai mulţi studenţi africani

Ministrul de externe Antonio Tajani a declarat joi că doreşte ca mai mulţi studenţi africani să vină în Italia, în remarci care ar putea exacerba o dispută în cadrul coaliţiei privind imigraţia şi drepturile de cetăţenie, scrie Reuters.

Aproape 68 de milioane de oameni suferă din cauza secetei din sudul Africii

Seceta din 2024 a afectat grav agricultura, inclusiv creşterea animalelor. provocând penurie de alimente şi probleme economice. Şefii de stat din Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud (SADC), formată din 16 naţiuni, s-au întâlnit în capitala Zimbabwe, Harare, pentru a discuta despre problemele regionale, inclusiv securitatea alimentară. Aproximativ 68 de milioane de oameni, sau […]

Africa ar putea primi un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU

Şeful ONU, António Guterres, a cerut ca Africa să primească un loc permanent în Consiliul de Securitate al organizaţiei, ca parte a reformelor pentru „corectarea nedreptăţilor istorice”. „Lumea s-a schimbat din 1945. Dar componenţa Consiliului, în ciuda câteva schimbări, nu a ţinut pasul”, a spus Guterres, potrivit BBC. Consiliul de Securitate este compus din cinci […]

Virusul Mpox, declarat de autorităţile medicale o urgenţă de sănătate publică în Africa

Virusul Mpox a fost declarat de autorităţile medicale o urgenţă de sănătate publică în Africa. Boala infecţioasă cunoscută şi sub numele variola maimuţelor, a fost declarată urgenţă de sănătate publică de către cel mai important organism de sănătate al continentului african.

Ministrul ucrainean de Externe merge în Africa pentru a obţine sprijin în războiul împotriva Rusiei

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, va vizita trei ţări africane în această săptămână, într-un efort de a obţine sprijin pentru poziţia Kievului în războiul său cu Rusia, a transmis duminică ministerul.

Doi ruşi, luaţi ostatici în Niger de o filială al-Qaida

O filială al-Qaida din regiunea Sahel din Africa de Vest a luat ostatici doi cetăţeni ruşi în Niger, potrivit unui videoclip publicat vineri de grup, scrie Reuters.

Rareş Bogdan: Clotilde Armand încearcă să ne explice că suntem un fel de Bantustan de prin Africa

„Armand încearcă să ne explice că suntem un fel de Bantustan de prin Africa. Nu suntem, suntem o ţară europeană de multe ori mult mai civilizată decât zone întregi din Franţa”, spune prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan despre blocajul de la BES1.

Raport: aur în valoare de zeci de miliarde de dolari iese ilegal din Africa în fiecare an

Peste 30 de miliarde de dolari în aur sau aproximativ 435 de tone metrice au fost scoase ilegal de pe continent în 2022, potrivit raportului publicat de Swissaid şi citat de AP. Principalele destinaţii pentru aur african au fost Emiratele Arabe Unite, Turcia şi Elveţia. Autorii raportului susţin că scopul lor a fost să aducă […]

Oamenii de ştiinţă au rezolvat misterul originii baobabilor

Potrivit studiilor ADN, arborii au apărut pentru prima dată în Madagascar în urmă cu aproximativ 41 de milioane de ani. Ulterior, seminţele lor au fost transportate de curenţii oceanici în Australia şi în Africa continentală, evoluând în specii distincte, potrivit BBC. Baobabii sunt cunoscuţi ca „arborele vieţii” sau „copacul cu susul în jos” pentru formele […]

Uniunea Europeană se străduieşte să contracareze influenţa Chinei în Sudul Global: „trăim într-o eră a competiţiei geopolitice”

Jutta Urpilainen, comisarul european pentru parteneriate internaţionale, a declarat că birocraţia complexă şi condiţiile sociale şi de mediu ataşate finanţării UE fac ca strategia de investiţii internaţionale a blocului comunitar să fie greu să contrabalanseze Iniţiativa Belt and Road a Chinei. „Trăim într-o eră a competiţiei geopolitice„, a declarat Urpilainen pentru Financial Times. „Ne confruntăm […]

Militarii aflaţi la putere în trei ţări africane fac o forţă comună pentru a lupta cu jihadiştii

Trei ţări din Africa de Vest conduse de militari anunţă că vor forma o forţă comună pentru a lupta împotriva ameninţărilor jihadiste, potrivit BBC. Şeful armatei Nigerului, Moussa Salaou Barmou, a anunţat că proiectul va fi implementat cât mai curând posibil, fără a oferi detalii despre dimensiunea viitorului corp de armată. Grupuri legate de Statul […]

Ghana adoptă o lege care interzice identificarea ca LGBTQIA+

Parlamentul Ghanei a adoptat recent un proiect de lege stringent care criminalizează identificarea cu sau susţinerea drepturilor LGBTQIA+, reflectând o tendinţă mai largă de opoziţie crescândă faţă de astfel de drepturi în această ţară conservatoare din Africa de Vest, relatează BBC. Proiectul de lege, susţinut de principalele partide politice din Ghana, impune o pedeapsă de […]

Analiză: Rusia oferă guvernelor africane „pachet de supravieţuire a regimului” în schimbul resurselor

Analiza a fost realizată de Royal United Services Institute (RUSI), cea mai veche organizaţie din domeniul securităţii şi apărării din lume. Raportul RUSI a detaliat modul în care grupul Wagner din Africa lucrează pentru a consolida şi extinde relaţiile strategice ale Moscovei pe tot continentul, potrivit CNBC. De la moartea fostului său lider Yevgeny Prigozhin […]

Dramatism la Cupa Africii de fotbal. Portarul Africii de Sud a apărat patru lovituri de la 11 metri

Căpitanul Ronwen Williams a apărat patru penaltiuri şi a ajutat Africa de Sud să ajungă în semifinalele Cupei Africii a Naţiunilor 2023. Formaţia sa a eliminat Capul Verde. Turneul final se desfăşoară în Coasta de Fildeş.

Arestări în scandalul „bani pentru vize”. Mii de cetăţeni din afara UE, în special din Asia şi Africa ar fi primit vize în schimbul mitei în Polonia

Fostul ministru adjunct de externe al Poloniei a fost arestat în legătură cu investigaţia în curs de desfăşurare privind scandalul "cash-for-visas" din această ţară, a anunţat miercuri agenţia anticorupţie din Varşovia. Alte opt persoane au fost inculpate în acest caz.

Un bărbat din Toronto aleargă 242 de maratoane într-un an

Un bărbat din Toronto care a alergat anul trecut 242 de maratoane - fără traseu prestabilit - ar putea să fi doborât un record mondial.

A doua cea mai populată ţară din Africa intră în incapacitate de plată

Etiopia devine a treia ţară din Africa care intră în incapacitate de plată în ultimii ani după ce nu a reuşit să facă o plată în valoare de 33 de milioane de dolari în contul unui obligaţiuni internaţionale, scrie Reuters.

O femeie a devenit „cea mai bătrână mamă din Africa” după ce a născut gemeni la vârsta de 70 de ani

Naşterea a fost descrisă de către spital ca fiind „istorică”, relatează Sky News. „Am reuşit ceva extraordinar – să aducem pe lume gemeni la cea mai bătrână mamă din Africa, în vârstă de 70 de ani!”, se arată într-o declaraţie pe Facebook. Atât Namukwaya, cât şi copiii ei se simt bine. Femeia a declarat pentru […]

Iohannis, despre vizitele în Africa: Prin acest turneu am repus România pe radarul african

„Prin acest turneu am repus România pe radarul african, am reluat ceea ce aproape se pierduse - o relaţie extrem de serioasă între România şi parternerii africani”, spune Klaus Iohannis, la finalul turneului în Africa.

Ion Cristoiu: Vizita lui Iohannis în Africa pare o misiune sub acoperire. Excursia şi luxul sunt o perdea de fum pentru altceva. Poate să izbucnească nişte „primăveri africane”

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că imaginile date publicităţii din turneul african al preşedintelui Iohannis sunt prea ostentative ca să nu ascundă ceva, chiar o misiune a şefului statului din partea UE, mai ales că, din punct de vedere al interesului naţional, această vizită nu are nicio legătură cu România. Ion Cristoiu argumentează că multe imagini […]

Iohannis în Republica Cabo Verde: Am agreat să intensificăm cooperarea pe teme importante

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Cabo Verde, a convenit cu preşedintele acestei republici, José Maria Pereira Neves, să intensifice cooperarea pe teme importante – atât pentru România, cât şi pentru Cabo Verde.

Adrian Sârbu: Iohannis va petrece un weekend frumos pe plaja din Zanzibar. Nu avem niciun domeniu de interes în Africa. Oportunităţile noastre sunt în România, în Europa

Hofi: În timp ce Biden şi Xi Jinping împart lumea şi banii la San Francisco, Iohannis îşi continuă turneul african. După vizita cu safari şi dansuri din Kenya, a venit la rând Tanzania. Acolo, Iohannis s-a întâlnit cu doamna preşedinte de acolo, doamna Samia Suluku Sahan, pe care a decorat-o cu Steaua României şi a […]

Iohannis: Kenya, un exemplu de stabilitate politică şi de tranziţie democratică în Africa de Est

Kenya este un exemplu de stabilitate politică şi de tranziţie democratică în Africa de Est şi, totodată, un hub economic, financiar, de transport şi dezvoltare durabilă pentru întreaga regiune, spune marţi Klaus Iohannis.

Iohannis, primit de omologul kenyan la State House Nairobi

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi dimineaţă, de omologul kenyan, William Ruto, la State House Nairobi. Şeful statului român şi-a început turneul în Africa.

Klaus Iohannis începe marţi un turneu în patru ţări din Africa

Preşedintele Klaus Iohannis face, în perioada 14-23 noiembrie 2023, o serie de vizite în Africa: vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania şi Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.

Klaus Iohannis pleacă marţi în ţările calde: turneu prezidenţial în patru ţări din Africa

Preşedintele Klaus Iohannis face, în perioada 14-23 noiembrie 2023, o serie de vizite în Africa: vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania şi Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.