ajutor social

Ministrul Muncii anunţă că mamele vulnerabile pot solicita tichete în valoare de 2.000 de lei

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunţă că mamele vulnerabile pot solicita tichete în valoare de 2.000 de lei, după ce ordinul care prevede acest sprijin a fost publicat în Monitorul Oficial.

Ce este venitul minim de incluziune. Va înlocui ajutorul social şi alocaţia pentru susţinerea familiei în Bucureşti

Bucureştenii vor putea depune, din luna noiembrie, cererile, însoţite de documente justificative, pentru accesarea venitului minim de incluziune, care ănlocuieşte ajutorul social şi alocaţia pentru susţinerea familiei.

Preşedintele PSD: Nu acceptăm mărirea punctului de pensie cu 15%. Nimeni nu a vorbit de majorare diferenţiată

„Avem punctul nostru de vedere în ceea ce priveşte mărirea pensiilor. În acest moment s-a hotărât, împreună cu ministrul de Finanţe, ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15 procente, la fel la toată lumea. […]

Beneficiarii de ajutor social sunt motivaţi să se angajeze. Ce prevede proiectul întocmit de Ministerul Muncii

Beneficiarii de ajutor social vor primi indemnizaţie timp de încă 6 luni, din momentul angajării, dacă se angajează pentru o perioadă de cel puţin 24 luni, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă întocmit de Ministerul Muncii.

Schimbare importantă privind ajutoarele sociale. Klaus Iohannis a promulgat legea

Şeful statului a semnat, săptămâna trecută, decretul privind legea care prevede ca valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) să se actualizeze, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent. Astfel, toate ajutoarele sociale vor creşte. Mai exact, este vorba de propunere legislativă pentru completarea […]

COMENTARIU Sorin Avram: De mână cu Raluca Turcan prin România reală

Cu toate că este greu, poate se va găsi cineva să o ia de mână pe Raluca Turcan, să o scoată din studiourile de televiziune şi să o plimbe un pic prin România reală, aia cu blocuri care abia mai stau în picioare şi în care locuiesc claie peste grămadă mama, tata şi trei copii care fac învăţământ online pe o singură tabletă primită în dar de la un tânăr care tocmai a plecat să muncească în Germania.

Autorităţile vor verifica orele de muncă prestate de beneficiarii de ajutor social din acest judeţ

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, susţine că mii de persoane din Bihor beneficiază de alocaţie de susţinere a familiei sau de venit minim garantat. Aceasta a anunţat că valoarea lună a ajutoarelor plătite anul trecut a fost în medie de 300.000 de euro. De ajutorul pentru venitul minim garantat, condiţionat de prestarea unor ore […]

Primarul unui oraş din Vrancea a suspendat ajutorul social pentru 18 persoane care au refuzat munca în folosul comunităţii

Primăria oraşului Adjud, judeţul Vrancea, a suspendat ajutorul social pentru 18 persoane care au refuzat să presteze orele obligatorii de muncă în folosul comunităţii.

Acuzaţii grave din cauza plăţii cu întârziere a ajutorului pentru adulţii cu dizabilităţi. Politicienii din Bucureşti se acuză între ei

Anunţul privind plata cu întârziere a stimulentului financiar pentru adulţii cu dizabilităţi a fost făcut marţi. „În atenţia beneficiarilor stimulentului financiar pentru persoanele adulte cu handicap! În această lună, plata stimulentului financiar, în valoare totală de 28.000.000 lei, va fi amânată până la o dată ulterioară pe care o vom comunica de îndată ce vom […]

Candidaţii PNL au transformat poştaşii în agenţi electorali? Localnic: „Nu îţi dau banii până nu semnezi pentru viitorul primar”

În comuna Tomnatic se ridică tot mai multe voci nemulţumite. Mai multe persoane susţin că nu şi-au primit ajutorul social şi pensiile până nu au semnat pentru depunerea candidaturii lui Lucian Ştefan Roşu, care aspiră la funcţia de primar al comunei. „Ieri dimineaţă am mers la poştă şi mi-au spus dacă vreau să-i dau buletinul […]

Peste două milioane de români urmează să primească măşti gratuit de la stat. Ce categorii sunt vizate

Peste două milioane de români urmează să primească măşti gratuite de la stat. Guvernul a adoptat, azi, o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Guvernul a adoptat, azi, o ordonanţă de urgenţă în acest sens, iar măştile ar urma să fie distribuite zilele următoare. Nelu Tătaru: S-a aprobat măşti de protecţie pentru 2.300.000 de persoane din […]

Copiii cu analfabetism funcţional de azi sunt adulţii asistaţi social de mâine. Numărul lor este uriaş, iar impactul economic e pe măsură

Copiii analfabeţi funcţional de astăzi vor deveni adulţii asistaţi social de mâine. 42% dintre elevii din România nu înţeleg ceea ce citesc şi nu pot face raţionamente simple. Aceştia riscă să devină o povară pentru societate dacă sistemul de educaţie nu îi salvează la timp. „Şansa ca aceşti copii să aibă un job în viitor […]