ajutor

Sunak insistă că Marea Britanie va ajuta Ucraina cât va fi necesar în conflictul militar cu Rusia

Marea Britanie va ajuta Ucraina până va obţine "victoria" în războiul izbucnit prin invazia rusă, a afirmat premierul Rishi Sunak, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Londra într-un moment crucial pentru evoluţia conflictului.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă suplimentează ajutorul pentru Turcia

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis miercuri suplimentarea acordării de asistenţă internaţională pentru Republica Turcia care constă în mobilizarea şi trimiterea unei noi echipe RO-USAR a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov din cadrul IGSU.

Geoană, după cutremurele din Turcia: Unitatea şi solidaritatea ne ajută

Nu ne putem feri de calamităţile naturale, dar este foarte important felul în care, în astfel de momente, unitatea şi solidaritatea ne ajută să trecem peste ele, spune, luni, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, referindu-se la situaţia din Turcia.

Ambasada Turciei: Mulţumim, România! Nu vom uita ajutorul

Ambasada Turciei la Bucureşti a transmis un mesaj de mulţumire României, pentru ajutorul dat în gestionarea situaţiei catastrofei produse de cutremurele de luni.

Israelul este pregătit să trimită ajutoare în Siria, după cutremur

Israelul a declarat luni că a primit o solicitare din partea Siriei de asistenţă pentru ajutor în caz de cutremur pentru statul arab şi că este pregătit să facă acest lucru, fiind vorba de o cooperare rară între cele două state vecine, dar în conflict, transmite Reuters.

Cutremur în Turcia: România şi alte ţări oferă ajutor, în timp ce bilanţul ajunge la 360 de victime

Oficialii din România, SUA şi din alte ţări s-au declarat „profund îngrijoraţi” de urmările cutremurului devastator din Turcia şi vor să ofere asistenţă dacă turcii le vor cere ajutorul.

Războiul din Ucraina, ziua 346. Rusia îşi concentrează toate forţele în încercuirea oraşului Bakhmut / Portugalia va trimite tancuri Leopard 2 la Kiev / 116 prizonieri ucraineni şi voluntari străini au fost eliberaţi după un schimb de prizonieri cu Rusia/ Ofensivă rusească în Donbas / Mall bombardat în Herson

UPDATE 22:15 Premierul britanic îi spune lui Zelenskiy că se va concentra pe furnizarea de echipamente militare Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a discutat sâmbătă cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar cei doi au convenit asupra importanţei accelerării asistenţei acordate Ucrainei de către comunitatea internaţională, scrie Reuters.     UPDATE 20:40 Rusia îşi concentrează toate forţele în […]

Ucraina va lupta pentru a menţine „fortăreaţa” Bakhmut. Zelenski: „Nimeni nu va renunţa la Bakhmut. Vom lupta cât de mult timp vom putea”

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina va lupta pentru a păstra oraşul Bakhmut, "fortăreaţa" din estul ţării, cât de mult timp va putea, şi a îndemnat Occidentul să furnizeze arme cu rază lungă de acţiune pentru a ajuta Kievul să împingă forţele ruseşti din regiunea Donbas.

SUA pregătesc un pachet de ajutor de peste 2 miliarde de dolari pentru Ucraina. Ar putea fi incluse şi rachete cu rază de acţiune mai mare

Statele Unite pregătesc un ajutor militar în valoare de peste 2 miliarde de dolari pentru Ucraina, care ar urma să includă pentru prima dată rachete cu rază de acţiune mai mare, precum şi alte muniţii şi arme, au declarat pentru Reuters doi oficiali americani informaţi în acest sens.

Nicolae Ciucă: Tichetele de energie urmează a fi distribuite de la 1 februarie

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că tichetele de energie vor fi distribuite începând de la 1 februarie. Acestea vor putea fi folosite de beneficiari chiar de acasă cu ajutorul cititoarelor electronice pe care le-au primit poştaşii.

A început tipărirea cardurilor de energie

A început tipărirea cardurilor de energie. „Beneficiarii ajutorului de 1.400 lei pentru plata facturilor vor primi plicul acasă de la 1 februarie”, spune ministrul Marcel Boloş.

Războiul din Ucraina, ziua 330. „Războiul Tancurilor”: ca răspuns la livrarea de tancuri britanice şi germane în Ucraina, Rusia ar putea trimite tancurile T-14 pe front / Zelenski l-a primit la Kiev pe Michel şi nu ştie dacă Putin mai trăieşte

UPDATE 23:00 Pentagonul înarmează Ucraina UPDATE 22:30 SUA: Crimeea este ucraineană, Kievul are dreptul să o ia înapoi „Crimeea este o parte integrantă a Ucrainei şi Kievul are tot dreptul să o ia înapoi”, a spus purtătoarea de cuvânt adjunctă a Pentagonului, Sabrina Singh, într-un briefing, amintind că, în orice caz, SUA nu dictează obiectivele […]

SUA urmează să finalizeze un pachet de ajutor în valoare de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina

Statele Unite sunt pe cale să finalizeze un pachet uriaş de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare totală de aproximativ 2,5 miliarde de dolari în armament, incluzând, pentru prima dată, vehicule de luptă Stryker, au declarat pentru CNN două surse.

(P) Forta albastra infrange raceala!

Oricat ne-am feri de infectiile respiratorii in sezonul rece, ne putem trezi oricand ca raceala sau gripa isi fac loc in casa noastra. Neplacute si de durata, infectiile respiratorii ne fac viata grea si disturba tot ritmul zilnic al familiei. Ceaiurile, vitamina C si in special odihna, ajuta la ameliorarea simptomelor, dar oare cati dintre noi isi permit sa stea cateva zile acasa pentru a se recupera?

Un avion plecat din Noua Zeelandă a aterizat de urgenţă, miercuri, pe aeroportul din Sydney

Un zbor al companiei Qantas Airways din Noua Zeelandă a aterizat miercuri pe aeroportul din Sydney, după ce compania aeriană a anunţat că a emis un semnal de ajutor din cauza unei probleme la unul dintre motoare.

Ion Cristoiu: „Meditaţiunile lui Marc Aureliu” mobilizate în Refugiul de la Iaşi din 1917

O prefaţă ca o telenovelă. Cuvintele înainte, Prefeţele sau uneori – În loc de prefeţe, nu sînt citite sau lăsate la urmă pentru a fi citite. De cele mai multe ori o Prefaţă e o dare de seamă a autorului asupra travaliului depus, cu insistenţe – se înţelege – pe dificultăţile întîmpinate. Spre finele textului […]

Washingtonul dă asigurări că va continua asistenţa oferită Ucrainei / Kievul cere ajutor suplimentar

Statele Unite vor continua asistenţa militară şi economică destinată Ucrainei, în contextul invaziei militare a Rusiei, i-a transmis vineri secretarul de Stat, Antony Blinken, ministrului de Externe din Ucraina, Dmitro Kuleba.

STUDIU Aparatele auditive pot ajuta la prevenirea declinului cognitiv

Studiile anterioare au constatat că pierderea auzului este unul dintre cei mai mari factori de risc asociaţi cu declinul cognitiv şi nu a fost clar dacă dispozitive precum aparatele auditive şi implanturile cohleare au avut un impact benefic asupra cogniţiei, au subliniat oamenii de ştiinţă de la Universitatea Naţională din Singapore (NUS).   Un număr […]

Boloş: 8.500 de tiruri cu produse româneşti pentru 1,2 milioane de copii, părinţi şi bunici

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, spune că şase tranşe de ajutoare alimentare pe care Guvernul le-a dus în casele românilor înseamnă 170 de mii de tone de alimente, încărcate în aproximativ 8.500 de tiruri, care ajung la 1,2 milioane de români.

Ţesut ocular „imprimat 3D”, pentru a ajuta la găsirea unor modalităţi de a împiedica orbirea oamenilor

Oamenii de ştiinţă au reuşit să imprime un set de celule care formează împreună bariera sânge-retină, care la rândul ei este un ţesut ocular care ajută receptorii de detectare a luminii.   Descoperirea le permite oamenilor de ştiinţă să producă teoretic cât de mult ţesut doresc, ajutându-i să studieze bolile. Oamenii de ştiinţă ar putea […]

Inventatorul world wide web ajută utilizatorii de internet să-şi ţină datele în siguranţă. Expert în blockchain: „Web 3 ar putea schimba modul în care folosim internetul”

Prin intermediul start-up-ului lor Inrupt, Berners-Lee şi directorul general John Bruce au creat „Solid Pod” sau Magazinul de date personale online. Acesta le permite oamenilor să îşi păstreze datele într-un singur loc central şi să controleze ce persoane şi aplicaţii le pot accesa, în loc să fie stocate de aplicaţii sau site-uri de pe întregul […]

Ion Cristoiu: Motorul Istoriei duduie hrănit de eterna bătălie pentru putere

Zicerea Marelui Naţionalist. Trimiţînd la bătut un eseu mai vechi al meu despre Bunul simţ împotriva demagogiei naţionaliste, descopăr un citat din Nae Ionescu dedicat slugărniciei politicienilor români faţă de Înalta Poartă a momentului. Mă grăbesc să transcriu aici zicerea marelui naţionalist din Cuvîntul, 29 mai 1932: „Pe de altă parte, explicaţia stă într-un fapt […]

Regula 333: un truc simplu pentru ameliorarea anxietăţii

Potrivit NHS, în timp ce majoritatea oamenilor experimentează sentimente de anxietate la un moment dat, pentru unii este mai greu să îşi controleze grijile, iar sentimentele de anxietate au un efect mai constant asupra vieţii lor de zi cu zi.   Un studiu realizat în 2014 de YouGov a constatat că una din cinci persoane […]

Google deschide primul său centru care creează tehnologie pentru persoanele cu dizabilităţi

Dacă concepeţi tehnologia cu gândul la persoanele cu handicap, o concepeţi mai bine pentru toată lumea. Acesta a fost sentimentul exprimat de Google cu ocazia deschiderii primului său centru de cercetare şi dezvoltare din Marea Britanie dedicat creării de tehnologie pentru a ajuta persoanele cu handicap.   Google are o mulţime de echipe de cercetare […]

Aurescu: Niciodată, Republica Moldova nu a avut nevoie de ajutorul comunităţii internaţionale ca acum

Războiul dezlănţuit de Rusia împotriva Ucrainei are efecte larg răspândite asupra Republicii Moldova. Este principalul motor al crizelor energetică şi economică cu care se confruntă acum Chişinăul, susţine Bogdan Aurescu la a treia conferinţă a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova.

Iranul va ajuta Rusia să construiască drone pentru războiul din Ucraina – presă

Rusia a ajuns la un acord cu Iranul pentru a începe să fabrice sute de avioane fără pilot la bordul cărora să fie instalate arme, pe teritoriul rusesc, a relatat The Washington Post, citând informaţii văzute de agenţiile de securitate americane şi de alte agenţii occidentale.

Franţa va cheltui 8,4 miliarde de euro pentru a ajuta companiile să achite facturile la energie

Franţa va cheltui 8,4 miliarde de euro pentru a ajuta companiile să îşi plătească facturile la energie, în încercarea de a atenua impactul creşterii preţurilor la electricitate şi gaze şi de a le ajuta să concureze cu întreprinderile germane, a declarat sâmbătă ministrul de finanţe, conform Reuters.

STUDIU Albinele care produc miere parcurg distanţe mai mari pentru polen şi nectar decât cele solitare

Cercetătorii de la Universitatea din Bristol au descoperit că albinele care produc miere, cum ar fi bondarii şi albinele de miere, au raze de căutare a hranei mai mari în comparaţie cu albinele solitare, cum ar fi albinele miner şi mason.   Experţii au declarat că descoperirile lor, publicate în revista Current Biology, ar putea […]

Suedia va livra Ucrainei cel mai mare pachet de ajutor militar de până acum

Suedia va livra Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 3 miliarde de coroane (287 de milioane de dolari), cel mai mare pachet de ajutor militar de până acum, care include un sistem de apărare aeriană, a declarat premierul Ulf Kristersson, conform Reuters.

Grup de celule nervoase care i-ar putea ajuta pe pacienţii cu paralizie să meargă din nou

Aceste celule nervoase, sau neuroni, numite Vsx2, sunt prezente în trunchiul cerebral şi în măduva spinării şi s-a constatat că joacă un rol-cheie în recuperarea funcţiei motorii după o leziune a măduvei spinării.   Cercetătorii elveţieni au salutat descoperirile lor, publicate în revista Nature, ca fiind o „descoperire clinică”.   Autorul studiului, Jordan Squair, care […]

Hotărâre CNSU pentru ajutor acordat celor afectaţi de incendiul de proporţii din Buzău

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care se scot de la rezervele de stat materiale de construcţii necesare refacerii imobilelor afectate de incendiul din satul Mşuceluşa, comuna Siriu, judeţul Buzău, din 17 octombrie.

Şoim-robot conceput pentru a ajuta la prevenirea coliziunilor dintre păsări şi avioane. Limitările păsării robotizate

În prezent, echipele de gestionare a faunei sălbatice din aeroporturi folosesc o serie de mijloace de descurajare, cum ar fi dronele şi păsările de pradă – inclusiv şoimi – pentru a încerca să sperie păsările şi să le îndepărteze de împrejurimile aeroportului. Cu toate acestea, creşterea şi antrenarea şoimilor nu este tocmai ieftină, iar păsările […]

Schemă de ajutor de 300 milioane de euro pentru companiile de producţie alimentară şi construcţii

Marţi, la ora 10.00, se deschide apelul pentru o schemă de ajutor destinată companiilor de producţie alimentară şi construcţii. Proiectele vor putea fi depuse până în 31 octombrie, anunţă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

HOROSCOP Luni, 24 octombrie. Patru zodii primesc ajutorul de care au nevoie din partea celorlalţi. Au lângă ele persoane de încredere

Săptămâna se deschide cu o conjuncţie între Lună şi Mercur în semnul Balanţei, astfel că zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) sunt în relaţii bune cu ceilalţi astăzi şi obţin beneficii prin interacţiunea cu cei din jur.

Descoperirea ştiinţifică care ar putea ajuta la dezvoltarea unor noi tratamente împotriva căderii părului

Echipa, formată din mai multe universităţi din ţară, a studiat procesul de creştere a foliculilor de păr, sperând că munca lor ar putea contribui la crearea de medicamente regenerative.   Un studiu publicat în revista Science Advances arată că au reuşit să genereze cu succes foliculi, care sunt, în esenţă, ancorele care menţin părul pe […]

„Robofly”, insecta-robot care ar putea ajuta la polenizarea plantelor şi la identificarea scurgerilor de gaze

Inginerii în robotică cercetează lumea insectelor pentru a se inspira. Unii fixează senzori imprimaţi 3D pe gândaci şuierători vii din Madagascar, în timp ce alţii creează gândaci complet robotizaţi, inspiraţi de modul în care se mişcă şi zboară insectele. Construirea unor roboţi mai mici şi mai agili, asemănători cu modul în care se mişcă şi […]

Franţa anunţă un fond de 100 de milioane de euro care permite Ucrainei să cumpere echipament militar

Franţa a anunţat un fond de 100 de milioane de euro care va permite Ucrainei să achiziţioneze direct echipament militar de la producătorii francezi, relatează CNN.

Haiti va solicita asistenţă militară străină pentru a combate bandele

Autorităţile din Haiti vor să ceară asistenţă militară din partea comunităţii internaţionale pentru a se lupta cu bandele care au blocat principalul port de combustibil al ţării, a relatat vineri Miami Herald, citând surse din interiorul ţării.

Plan îndrăzneţ în Australia: peste 100 de animale şi plante ameninţate vor fi protejate

Peste 100 de animale şi plante în pericol de dispariţie vor fi protejate cu ajutorul unui plan îndrăzneţ lansat de Guvernul Australiei, potrivit BBC.

Ucraina pune la îndoială angajamentele Franţei. De ce ajutorul militar al francezilor este insignifiant

Dacă Franţa vrea să conducă Europa către o nouă eră a autonomiei militare, de ce contribuţia sa la efortul de război din Ucraina este atât de mică? Aceasta este întrebarea incomodă pusă de unii dintre cei mai importanţi gânditori strategici din „Hexagon”. Analiştii îl presează pe preşedintele Emmanuel Macron să ia o decizie urgentă cu […]