alcaraz

Alcaraz îl învinge pe Ruud în revanşa finalei US Open 2022 şi ajunge în semifinalele China Open

Carlos Alcaraz îşi îmbunătăţeşte speranţele de a termina pentru al doilea an consecutiv pe locul 1 ATP, după ce l-a învins luni pe Casper Ruud cu 6-4, 6-2 la turneul de la Beijing şi a ajuns în a 12-a semifinală a sezonului.

Tragere la sorţi la US Open. Româncele au parte de adversare accesibile

Numărul unu mondial, Carlos Alcaraz, s-ar putea confrunta în sferturile de finală cu Jannik Sinner, vechiul său adversar, în apărarea titlului de la US Open, iar la feminin, americanca Coco Gauff se află pe un posibil parcurs pentru o întâlnire cu campioana în exerciţiu Iga Swiatek.

La Cincinnati, Djokovic şi-a luat revanşa în faţa lui Alcaraz

Pe hardul american, sârbul l-a învins pe liderul mondial în 3 seturi întinse pe durata a 3 ore şi 50 de minute.

Alcaraz şi Djokovic merg mai departe, Medvedev şi Tsitsipas părăsesc Cincinnati

Numărul unu mondial, Carlos Alcaraz, a trecut de americanul Tommy Paul, cu 7-6(6), 6-7(0), 6-3, şi s-a calificat joi în sferturile de finală ale Openului de la Cincinnati, în timp ce Daniil Medvedev şi grecul Stefanos Tsitsipas, au fost eliminaţi. Djokovic a închis ziua cu victorie la Monfils, 6-3,

Alcaraz trece în turul trei la Cincinnati unde îl aşteaptă pe Tommy Paul

Carlos Alcaraz şi-a început lupta pentru păstrarea locului 1 mondial în clasamentul ATP cu o victorie complicată, marţi, în faţa australianului Jordan Thompson, în turul secund la Cincinnati. Spaniolul a avut nevoie de 3 seturi şi puţin peste 3 ore, pentru a se impune în faţa numărului 55 mondial.

Carlos Alcaraz va conduce echipa Spaniei la finala Cupei Davis din 2023

Carlos Alcaraz a fost anunţat luni ca făcând parte din echipa Spaniei ce va evolua în finala Cupei Davis, alături de Alejandro Davidovich Fokina şi Roberto Bautista Agut.

Carlos Alcaraz l-a devansat pe Novak Djokovic în topul premiilor în bani din 2023

Miza finalei de duminică de la Wimbledon, în care Carlos Alcaraz şi Novak Djokovic s-au luptat timp de aproape cinci ore pentru a câştiga cel mai râvnit turneu de Grand Slam din tenis, a fost nu numai trofeul şi locul 1 mondial, ci şi cel de lider al câştigurilor financiare în 2023.

Carlos Alcaraz intră în Top 30 premii în bani câştigate, după victoria de la Wimbledon

Triumful din 2023 de la Wimbledon l-a adus pe spaniolul Carlos Alcaraz într-o companie selectă a jucătorilor din punct de vedere al câştigurilor financiare.

Italianul care a mizat pe pe victoria lui Alcaraz, anticipând la perfecţie finala

Deşi nu era favorit la casele de pariuri, spaniolul Carlos Alcaraz l-a doborât pe Novak Djokovic, în finala de la Londra.

Djokovic: Nu m-am mai confruntat niciodată cu un jucător ca Alcaraz

Novak Djokovic a experimentat tot ce se poate pe un teren de tenis în cei 23 de ani de carieră plină de trofee, dar a declarat că nu a întâlnit niciodată un jucător precum Carlos Alcaraz.

Alcaraz, după ce l-a învins pe Djokovic: Este un vis devenit realitate

"Este un vis devenit realitate pentru mine”, spune Carlos Alcaraz, după ce l-a învins pe Novak Djokovic în finala masculină de la Wimbledon.

Wimbledon 2023. Finală ce intră in cărţile de istorie ale tenisului. Zeul Djokovic a căzut din Olimp şi Alcaraz este noul campion la Wimbledon

Carlos Alcaraz este la doar 20 de ani campion la Wimbledon. Este al doilea Grand Slam pentru iberic. Carlos Alcaraz l-a învins pe Novak Djokovic 3-2 şi a încheiat seria istorică de peste 2500 de zile de neinvincibilitate pe iarba londoneză.

Wimbledon: Alcaraz îl spulberă pe Medvedev şi este în finală cu Djokovic

Carlos Alcaraz, numărul 1 mondial, a ajuns în prima sa finală la Wimbledon în mai puţin de două ore, spaniolul de 20 de ani învingându-l pe Daniil Medvedev.

Alcaraz, debut năvalnic la Wimbledon: i-a stricat meciul de retragere lui Chardy

Carlos Alcaraz, principalul favorit, nu a pierdut mult timp pentru a ajunge în turul doi la Wimbledon, marţi, trecând de Jeremy Chardy, care a jucat ultimul său meci de simplu.

Alcaraz trece în sferturi la Queen’s Club, Fritz a fost eliminat

Carlos Alcaraz, principalul favorit, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Queen's Club Championships, după ce l-a învins joi pe Jiri Lehecka cu 6-2, 6-3, în timp ce Taylor Fritz, al treilea favorit, a fost eliminat de Adrian Mannarino.

Alcaraz, aproape de o înfrângere surprinzătoare la debutul său la Queen’s Club

După ce anul trecut a ratat participarea la Queen's, Carlos Alcaraz şi-a făcut în sfârşit debutul la acest eveniment, reuşind cu dificultate să câştige meciul din primul tur cu Arthur Rinderknech, cu scorul final de 4-6, 7-5, 7-6(3).

Alcaraz, doborât de crampe în tot corpul, la meciul cu Djokovic

Efortul depus de Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, în primele două seturi foarte disputate din semifinala de la Roland Garros, pierdută vineri în faţa lui Novak Djokovic, i-a provocat crampe în tot corpul, forţându-l să coboare nivelul de joc şi, în cele din urmă, să piardă meciul.

Tsitsipas acuză somnul, somniferele şi meciurile „târzii” pentru înfrângerea cu Alcaraz

Stefanos Tsitsipas a pus înfrângerea în trei seturi pe care a suferit-o de la Carlos Alcaraz, principalul favorit, în sferturile de finală de la Roland Garros, mai degrabă pe seama somniferelor, a somnului de dinaintea meciurilor şi a meciurilor târzii decât pe seama calităţii jocului spaniolului.

Alcaraz trece la pas de Tsitsipas şi joacă semifinnala de la Paris cu Novak Djokovic

Prestaţie dominantă a noii senzaţii a tenisului mondial, Carlos Alcaraz, în sferturile de finală de la Roland Garros. Spaniolul de 20 de ani l-a învins categoric pe grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 5 mondial, în trei seturi încheiate în puţin peste două ore.

Alcaraz a trecut de Daniel şi a ajuns în turul al treilea la Roland Garros

Carlos Alcaraz a trecut cu brio de un prim test dificil la Roland Garros, numărul unu mondial reuşind să se impună miercuri în faţa japonezului Taro Daniel cu 6-1, 3-6, 6-1, 6-2 şi să ajungă în turul al treilea.

Djokovic îşi depune candidatura pentru al 23-lea Grand Slam al carierei

Tentativa lui Novak Djokovic de a obţine recordul de 23 de titluri de Grand Slam a primit un impuls atunci când Rafa Nadal s-a retras de la Roland Garros, iar sârbul a ajuns la Paris fără probleme de sănătate, chiar dacă zgura nu este suprafaţa lui preferată.

Carlos Alcaraz a redevenit oficial numărul 1 mondial

Carlos Alcaraz a revenit oficial în fruntea clasamentului tenisului masculin, asigurându-şi locul 1 mondial în circuitul ATP, imediat după încheierea Openului Italiei 2023.

Alcaraz va redeveni lider mondial 1 la Roma, după triumful de la Madrid

Carlos Alcaraz va participa pentru prima dată în carieră la Mastersul de la Roma care începe săptămâna viitoare. Cu această ocazie el îşi va recupera locul întâi în clasamentul mondial ATP, deţinut momentan de Novak Djokovic.

Alcaraz şi Rybakina rămân în cursă pentru „Sunshine Double” la Miami. Tsitsipas a fost eliminat

Alcaraz, numărul unu mondial, l-a învins pe Tommy Paul cu 6-4, 6-4 în turul al patrulea, în timp ce Rybakina şi-a trecut în palmares a 12-a victorie consecutivă, învingând-o cu 6-3, 6-0 pe Martina Trevisan şi ajungând în semifinale. Alcaraz şi-a etalat viteza şi reflexele făcând primul break al meciului pentru un avantaj de 3-2.Paul […]

Miami Open: Alcaraz a eliminat un sârb, în drumul spre titlu

Carlos Alcaraz l-a învins duminică seara la Miami Open pe sârbul Duşan Lajovic cu 6-0 7-6 (5) pentru a-şi menţine şansele de a-şi apăra titlul la turneul din Florida.

Alcaraz îl învinge pe Medvedev în finala de la Indian Wells şi redevine lider mondial

Carlos Alcaraz, principalul favorit, a întrerupt seria de 19 victorii consecutive ale lui Daniil Medvedev, duminică noaptea, în finala de la Indian Wells, scor 6-3, 6-2, rezultat cu care Alcaraz îl devansează pe Novak Djokovic, revenind pe primul loc în clasamentul mondial.

Alcaraz câştigă titlul la Buenos Aires la debutul sezonului

Spaniolul Carlos Alcaraz, recent detronat din poziţia de lider al tenisului masculin mondial, a câştigat duminică turneul de tenis Argentina Open, la revenirea sa în circuit. El a stat mai bine de trei luni departe de circuitul ATP, fiind în recuperare după accidentări.

Cum poate Nadal recâştiga locul 1 mondial de la Alcaraz pe finalul sezonului de tenis

Spaniolul Rafael Nadal poate termina anul pe primul loc în clasamentul mondial, ceea ce pare a fi obiectivul său la final de sezon. El are şansa de a-l detrona pe compatriotul său Carlos Alcaraz, după Mastresul de la Paris.

Alcaraz pe urmele lui Nadal în clasamentul anual ATP

După ce a câştigat al patrulea titlu al sezonului în circuitul ATP, duminică, la Mutua Madrid Open, Carlos Alcaraz îl va provoca pe Rafael Nadal pentru poziţia de lider în clsamanetul anual ATP Race To Turin, săptămâna viitoare, la Roma.

Alcaraz scrie istorie la 19 ani. Spaniolul îl învinge pe Zverev la Madrid pentru al doilea său titlu de Masters 1000

Carlos Alcaraz a scris din nou istorie duminică, la Mutua Madrid Open, învingându-l pe Alexander Zverev, numărul 3 mondial, cu 6-3, 6-1 şi cucerind al doilea titlu ATP Masters 1000 al sezonului.

La o zi după ce l-a învins pe Nadal, Alcaraz a câştigat şi în faţa lui Djokovic în semifinalele turneului de la Madrid

După ce vineri l-a învins pe idolul său Nadal în sferturile de finală, Alcaraz, în vârstă de 19 ani, s-a mobilizat pentru a-l învinge pe Djokovic, liderul clasamentului, cu 6-7 (5), 7-5, 7-6 (5), după mai bine de 3 ore şi jumătate, sâmbătă, şi a ajuns în finala Madrid Open.

Carlos Alcaraz îl elimină pe idolul său, Rafa Nadal, din turneul de tenis de la Madrid. Duel cu Djokovic în semifinale

La un an după ce a câştigat doar trei game-uri în înfrângerea din turul doi în faţa lui Rafael Nadal, la Mutua Madrid Open 2021, tânărul de doar 19 ani, Carlos Alcaraz, şi-a luat vineri revanşa faţă de compatriotul său, la turneul ATP Masters 1000.

Nadal îl învinge pe Kyrgios la Indian Wells. Alcaraz, de neoprit, îl elimină pe Cameron Norie

Rafael Nadal a reuşit să se impună joi noaptea în faţa lui Nick Kyrgios cu 7-6(0), 5-7, 6-4, într-un meci spectaculos din sferturile de finală, de la Indian Wells urmând să-l înfrunte în semifinală pe tânărul său compatriot Carlos Alcaraz, pentru un loc în finală.

Cel mai tânăr cap de serie la un Grand Slam. Noul star al tenisului, mai bun decât Federer, Nadal şi Djokovic

Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic erau destul de tineri când au câştigat primele lor turnee de Grand Slam, dar spaniolul Carlos Alcaraz este cel mai tânăr participant la un turneu de Grand Slam din postura de cap de serie.

Grecul Tsitsipas s-a retras de la Masters-ul de la Paris după o accidentare. Alcaraz este în plină ascensiune

Stefanos Tsitsipas, numărul trei mondial ATP, s-a retras, miercuri, din meciul din turul doi, împotriva australianului Alexei Popyrin, accidentat la braţul drept, într-o zi proastă pentru capii de serie, la Mastersul de tenis de la Paris.