alegeri

Nicuşor Dan, despre interesul României: Să nu aibă Rusia vecină

Întrebat care este interesul României, în contextul de faţă, Nicuşor Dan a spus că esenţial este ca ţara noastră să „nu aibă Rusia vecină”.

Ponta, despre reluarea turului al doilea: Nu vreau să pic de fazan

Întrebat cum vede ideea reluării turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, Victor Ponta a spus, joi seara, că „nu vrea să pice de faza”, de vreme ce acum candidează, iar în 2024 nu a făcut acest lucru.

Scholz şi Merz promit că nu vor colabora cu extrema dreaptă, înainte de alegerile din Germania

Cancelarul german, Olaf Scholz, şi posibilul său succesor, Friedrich Merz, promit, marţi, că nu vor colabora cu extrema dreaptă, în discursurile rostite în parlament înaintea alegerilor federale din 23 februarie.

Emisarul lui Trump, Richard Grenell, îl acuză pe Biden că a influenţat alegerile din România

Richard Grenell, fost director al informaţiilor naţionale şi emisar special al preşedintelui Trump, a sugerat că administraţia Biden a încercat să influenţeze recentele alegeri din România, scrie The NY Sun. Grenell susţine că USAID, agenţia americană de asistenţă externă, a fost folosită pentru a sprijini candidaţi şi programe de stânga la nivel global, România fiind […]

Dezinformare şi nemulţumire. Mark Gitenstein despre interferenţele ruseşti în România

Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA în România, aduce în discuţie o problemă gravă în articolul său de opinie intitulat „Agonia României”, publicat în EUObserver. El susţine că există dovezi clare ale implicării serviciilor secrete ruseşti în alegerile prezidenţiale din România din noiembrie 2024, menţionând că Rusia ar fi încercat să-şi promoveze un candidat favorit, […]

Vasile Dîncu: Nu exclud ca Antonescu să nu mai rămână candidat comun

Nu se poate exclude ca Antonescu să nu mai rămână candidat comun la alegerile prezidenţiale, declară, luni, eurodeputatul PSD,Vasile Dîncu.

Călin Georgescu, prima reacţie după demisia lui Iohannis

Călin Georgescu a reaţionat după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va demisiona din funcţia de preşedintele al României. Candidatul independent s-a folosit de platforma X pentru a comenta decizia lui Iohannis.

Budăi, întrebat dacă PSD ar fi votat suspendarea lui Iohannis: Am spus foarte clar că nu vom vota

„Am spus foarte clar că nu vom vota şi am explicat şi de ce”, a spus Marius Budăi, întrebat dacă PSD ar fi votat suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

„De ce ar trebui să fie cineva atât de prost?” Dezbatere cu scântei între Scholz şi Merz înainte de alegerile ce vor decide viitorul Germaniei

Cancelarul social-democrat în exerciţiu şi candidatul creştin-democrat la alegeri s-au confruntat pentru prima dată în cadrul unei dezbateri în direct, duminică seara, fiecare lansând acuzaţii dure, de la „nedemn de încredere”, la „ridicol”, la „atât de prost”.

Se anunţă o reformă radicală în Germania. Friedrich Merz e dispus să schimbe regulile stricte de împrumut ale ţării şi să aloce mai mulţi bani pentru înzestrarea armatei

Friedrich Merz, favorit să câştige alegerile din Germania şi să devină următorul cancelar al ţării, a declarat că este dispus să reformeze regulile stricte de împrumut ale ţării, în timp ce a fost supus presiunilor cu privire la modul în care va finanţa creşterea cheltuielilor pentru apărare.

Partidul de guvernământ din Kosovo a câştigat alegerile. Caută aliaţi pentru a forma Guvernul

Partidul de guvernământ Vetevendosje din Kosovo este pe cale să ajungă pe primul loc la alegerile parlamentare de duminică, dar va trebui să negocieze cu potenţialii parteneri de coaliţie pentru a forma guvernul, a arătat un exit-poll. Rezultatul, dacă va fi confirmat, îl pune pe prim-ministrul Albin Kurti în poziţia de a conduce şi următorul […]

Zelenski: Dacă suspendăm legea marţială pentru alegeri, vom pierde armata

În cadrul unui interviu acordat radiodifuzorului britanic ITV News, Zelenski a afirmat că atâta timp cât legea marţială se află în vigoare, nu se pot organiza alegeri, iar câtă vreme războiul continuă, ucrainenii se declară împotriva organizării scrutinului. „Mai mult decât orice ne dorim cu toţii ca războiul să se încheie şi să avem alegeri. […]

Duminică au loc alegeri parlamentare în Kosovo

Urnele de vot pentru alegerile legislative s-au deschis în Kosovo duminică dimineaţa, cu partidul de stânga al premierului demisionar Albin Kurti ca favorit, scrie agenţia ANSA.

Partidul premierului Modi a obţinut o victorie crucială în alegerile din capitala Indiei

Partidul prim-ministrului Narendra Modi a obţinut majoritatea şi va forma guvernul în capitala Indiei, Delhi, după 27 de ani, potrivit BBC. Bharatiya Janata (BJP) ar putea obţine 47 de locuri în adunarea legislativă regională formată din 70 de membri. Partidul Aam Aadmi (AAP) urmează având 23 de locuri, potrivit datelor Comisiei Electorale din India (CE). […]

Elon Musk a distribuit un interviu de pe platforma X al europarlamentarului Georgiana Teodorescu

Interviul prezentat de Mario Nawfal pe X şi promovat de Elon Musk începe cu o declaraţie a Georgianei Teodorescu. „Suntem aici pentru a fi curajoşi, nu laşi”, spune reprezentanta AUR în Parlamentul European. Conform prezentării de pe platformă, europarlamentarul român Georgiana Teodorescu ia atitudine împotriva birocraţiei UE şi a agendei globaliste. — Elon Musk (@elonmusk) […]

Partidul de guvernământ din Groenlanda intenţionează să voteze independenţa după viitoarele alegeri

Partidul aflat la guvernare în Groenlanda intenţionează să organizeze un vot privind independenţa după alegerile programate în 11 martie, scrie Reuters. Printre subiectele principale ale campaniei electorale se numără aspiraţiile Groenlandei de a fi independentă şi relaţia sa cu Danemarca şi cu SUA sub conducerea lui Trump, care recent şi-a exprimat în mod repetat dorinţa […]

Pam Bondi devine procuror general al SUA

Senatul american a confirmat-o marţi seara pe Pam Bondi în funcţia de procuror general al Statelor Unite, cu un vot de 54-46.

Raport francez: Cum a fost manipulat TikTok la alegerile prezidenţiale din România

Mecanismele complexe prin care alegerile prezidenţiale din România au fost manipulate prin intermediul platformei TikTok au fost dezvăluite de un raport detaliat al serviciului francez de informaţii VIGINUM.

Victor Ponta: Nu m-am gândit că se vor anula alegerile şi nici că Iohannis va rămâne în funcţie

Reiterând că l-a votat pe Marcel Ciolacu în turul întâi, dar că nu ar fi votat-o pe Elena Lasconi în al doilea, Victor Ponta a spus că anularea alegerilor a reprezentat o surpriză pentru el.

Nicuşor Dan şi-a lansat site-ul de campanie şi cere donaţii: „Ţinta pentru aceste alegeri este 2 milioane de euro” / Dan: Vă propun o Românie onestă, în care să reconstruim instituţiile statului

Nicuşor Dan spune că, atunci când şi-a anunţat calitatura la Preşedinţie, a spus că România are trei probleme: instituţiile statului capturate de grupuri de interese, ţara nu are o direcţie şi divizarea societăţii. „Am propus un preşedinte care cunoaşte mecanismele administrative, mecanismele juridice, un preşedinte care poate să atragă forţele sănătoase ale societăţii pentru reforma […]

Iohannis despre anularea alegerilor: Aud voci că trebuie să vină cineva să explice ce s-a întâmplat la alegeri, scrie în decizie / Despre furtul tezaurului dacic: Este nu doar o tragedie, este un scandal / Iohannis: Europa trebuie să-şi asume o responsabilitate mai mare pentru propria sa apărare

Declaraţiile au fost făcute luni, la Bruxelles. „S-a ajuns aici pentru că în Constituţie, CCR validează sau invalidează alegeri”, a explicat Klaus Iohhanis. „Aud voci în public că trebuie să vină cineva să explice ce s-a întâmplat… scrie în decizie”, a spus Iohannis referindu-se la hotărârea CCR. Întrebat fiind despre analiza Comisiei de la Veneţia, […]

Lasconi, despre Georgescu: Ar fi ciudat să îl lase să candideze

Ar fi ciudat să îl lase să candideze, a spus luni, într-o conferinţă de presă, lidera USR Elena Lasconi, răspunzând unei întrebări legată de Călin Georgescu.

SUA doresc alegeri în Ucraina după un acord de încetare a focului

SUA vor ca Ucraina să organizeze alegeri, eventual până la sfârşitul anului, în cazul în care Kievul reuşeşte să ajungă la un acord de încetare a focului cu Rusia în următoarele luni.

Elon Musk a investit aproape 300 de milioane de dolari în campania lui Trump

Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, a cheltuit peste 290 de milioane de dolari pentru susţinerea lui Donald Trump şi a republicanilor în alegerile din 2024, conform documentelor depuse la Comisia Electorală Federală (FEC).

PMP, congres pentru validarea susţinerii candidaturii lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale

Partidul Mişcarea Populară se reuneşte, sâmbătă, într-un Congres Extraordinar, pentru a valida susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale.

USR: Nu trebuie să lăsăm să se repete scenariul de la alegerile precedente

USR lansează un demers pentru „măsuri concrete ca România să aibă alegeri corecte şi sigure! Nu trebuie să lăsăm să se repete scenariul de la alegerile precedente”, susţin reprezentanţii partidului.

Lasconi, după întâlnirea cu Nicuşor Dan: Nu mi-a cerut să mă retrag, nu o să-i cer să se retragă

Poate că în turul doi ajungem amândoi, a spus Elena Lasconi după întâlnirea de miercuri cu primarul general al Capitalei Nicuşor Dan, pe tema alegerilor prezidenţiale. Nu mi-a cerut să mă retrag, nu o să-i cer să se retragă, a adăugat preşedinta USR.

Guvernul a aprobat calendarul alegerilor prezidenţiale

Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi două Hotărâri de Guvern cu caracter electoral pentru organizarea alegerilor prezidenţiale şi locale parţiale.

Ion Cristoiu: Riscul cel mai mare este că România poate fi victima unor negocieri globale

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, deşi suntem la scurt timp după alegerile parlamentare şi în plin vifor geopolitic produs de revenirea lui Donald Trump la Casă Albă,  guvernanţii noştri nu fac nimic şi nu au răspunsuri la problemele globale actuale ceea ce creează riscul ca România să fie din nou victimă. “Noi suntem, din punct […]

Ce părere are Nicuşor Dan despre responsabilitatea preşedintelui Klaus Iohannis în anularea alegerilor

Klaus Iohannis are o mare responsabilitate în eşecul anulării alegerilor, declară, marţi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce a fost întrebat dacă demisia preşedintelui ar fi o soluţie.

Romaşcanu, despre anularea alegerilor:Simt nevoia de dovezi suplimentare, dar CCR trebuie să explice

„Şi eu simt nevoia ca să fie mai multe dovezi suplimentare, dar, până la urmă, CCR trebuie să explice”, spune Lucian Romaşcanu (PSD), despre comunicatul Comisiei de la Veneţia, potrivit căruia anularea legilor are nevoie de dovezi palpabile şi nu se poate merge doar pe informaţii clasificate.

„Nu regret nimic” – Lukashenko răspunde criticilor privind sprijinul oferit Rusiei în invazia Ucrainei

În ciuda condamnărilor internaţionale, preşedintele belarus Alexander Lukashenko a declarat că nu regretă că a permis Rusiei să folosească teritoriul Belarusului ca punct de plecare pentru invazia din Ucraina. Acesta a făcut aceste declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă organizată după controversatele alegeri care i-au extins mandatul autoritar de 31 de ani. Lukashenko a […]

Democraţia limitată: De ce milioane de oameni din Germania nu pot vota

Cine poate vota în Germania? În Germania, doar cetăţenii germani care au împlinit 18 ani şi care au locuit cel puţin 3 luni în ţară pot vota la alegerile federale şi de stat. De asemenea, cetăţenii Uniunii Europene care trăiesc în Germania pot participa la alegerile municipale şi în alegerile pentru Parlamentul European. Totuşi, cetăţenii […]

Ungaria blochează declaraţia UE privind alegerile nedemocratice din Belarus

Ungaria a împiedicat adoptarea unei declaraţii comune a UE care condamna alegerile prezidenţiale din Belarus, calificându-le drept nedemocratice, scrie The Kyiv Independent.

Candidatura lui Crin Antonescu, validată de liderii PNL

Liderii PNL au validat, duminică, în şedinţa Consiliului Naţional, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc în luna mai.

Lukashenko, favorit pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale din Belarus

Duminică, în Belarus, au fost deschise secţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, în cadrul cărora liderul în funcţie, Alexander Lukashenko, care se află la putere din 1994, este considerat un favorit cert al scrutinului, informează DW News. Acesta se confruntă cu patru candidaţi, dintre care trei sunt loiali regimului şi reprezintă partide pro-guvernamentale. Al patrulea […]

Nicuşor Dan, despre o eventuală retragere din cursa electorală: Până pe 15 martie putem să analizăm

Nicuşor Dan a sugerat că există un scenariu în care el s-ar putea retrage din cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. Declaraţia a fost făcută joi seara, la Antena 3 CNN. „Înainte de a-mi lansa candidatura am făcut un sondaj utilizând întrebarea dacă candidatura mea încurcă”, a spus Dan, adăugând că nici atunci, nici […]

„O farsă” şi „un ritual pentru dictator”. Criticii lui Lukaşenko contestă alegerile din Belarus

După protestele masive din 2020, când peste 35.000 de oameni au fost arestaţi şi mulţi torturaţi, regimul Lukaşenko a intensificat represiunea, scrie The Guardian. Criticii sunt acuzaţi de terorism chiar şi pentru simple comentarii pe reţele sociale. Izolat de Occident, Lukaşenko s-a apropiat de Putin, permiţând Rusiei să folosească Belarusul ca bază pentru invazia din […]

Cseke Attila, despre Toni Greblă: AEP trebuie să îşi câştige prestigiul

Întrebat ce va face UDMR pe subiectul „Toni Greblă”, care a fost fotografiat în timp ce tăia porcul cu apropiaţi ai lui Călin Georgescu, Cseke Attila a spus, miercuri, la Digi 24, că se va discuta în Senat. „Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să-şi câştige în prestigiu, în mod clar. Această autoritate a fost gândită pe […]

Zelenski s-a întâlnit cu Friedrich Merz, liderul opoziţiei germane

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară, miercuri, că s-a întâlnit cu liderul opoziţiei germane, Friedrich Merz, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile federale din Germania, potrivit Reuters.