amenzi

A plouat cu amenzi la început de sezon estival. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a verificat şi a amendat

Inspectorii anunţă rezultatele primei săptămâni de activitate a inspectorilor “Comandamentului Sezon Estival 2022”. Aceştia au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral.   „Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare […]

Ambrozia trebuie eliminată, avertizează Garda Naţională de Mediu. Ce trebuie să facă proprietarii de terenuri

Garda de Mediu transmite că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare anual, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, până cel târziu la 30 iunie, lucrări de întreţinere a terenurilor prin diferite […]

Amenzi de peste 3 milioane de lei pentru nerespectarea legislaţiei din domeniul gospodăririi apelor

În primele patru luni ale anului, inspectorii Administraţiei Naţionale Apele Române au aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei pentru nerespectarea legislaţiei din domeniul gospodăririi apelor.

Scandalul „Partygate”. Ancheta se termină cu 126 de amenzi şi nicio altă măsură împotriva lui Boris Johnson

Poliţia britanică şi-a încheiat investigaţia privind petrecerile care au încălcat reglementările anti-COVID din Downing Street, în urma cărora 83 de persoane au primit în total 126 de amenzi.

Amenzile pentru cazurile de cruzime faţă de animale, triple începând de azi

Amenzile pentru cazurile de cruzime faţă de animale, triple începând de azi. Totodată, se dublează şi chiar triplează limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea. Zoofilia se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Amenzi între 500 şi 5000 lei pentru cei care vaccinează, dar nu se înscriu în RENV

Furnizorii de servicii medicale care fac vaccinări sunt obligaţi să se înregistreze în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV). Dacă nu o fac, riscă amenzi între 500 şi 5000 lei.

Amenzi pentru taximetrişti la Gara de Nord. Poliţiştii au găsit piraţi şi tarife negociate

Poliţiştii locali din Bucureşti au aplicat în această săptămână amenzi de peste 50.000 de lei în zona Gării de Nord pentru încălcarea Legii taximetriei.

ANPC, nou control în Hala Obor: Amenzi de aproape jumătate de milion de lei date comercianţilor

Produse expirate, fără documente de provenienţă sau păstrate în condiţii improprii au găsit inspectorii ANPC în urma unui nou control făcut la Hala Obor din Capitală. Au fost aplicate amenzi în valoare de aproape o jumătate de milion de lei.

România, pe locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul amenzilor GDPR, în 2021

România se află pe locul trei în topul ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul amenzilor aplicate în baza Regulamentului General privind Protecţia Datelor, fiind înregistrate, anul trecut, 71 de sancţiuni.

Amenzi de 400.000 de lei şi 4 magazine închise temporar, după un control ANPC în Hala Obor

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de aproape 400.000 de lei şi au dispus oprirea temporară a activităţii, până la remedierea deficienţelor, a 4 magazine, în urma unui control făcut la Hala Obor.

Cozonacii, la control. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de peste 100.000 euro

Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de peste 100.000 de euro în urma unor controale care i-au vizat pe comercianţii de produse de patiserie.

Boris Johnson refuză să demisioneze, după ce a încălcat restricţiile pandemice

Boris Johnson se încăpăţânează să declare dacă va demisiona după ce a fost amendat pentru că a participat la petreceri în perioada restricţiilor pandemice.

Guvernatorul din Oklahoma a semnat un proiect de lege care interzice avortul. Amenzile sunt foarte mari şi există şi pedeapsa cu închisoarea

Guvernatorul Oklahomei, Kevin Stitt, a semnat marţi un proiect de lege care face ilegală efectuarea unui avort în acest stat, cu excepţia urgenţelor medicale, sancţionându-i pe cei care o fac cu amenzi de până la 100.000 de dolari şi 10 ani de închisoare.

21 de şoferi, amendaţi în Bucureşti pentru că au parcat pe locuri pentru persoane cu dizabilităţi

Poliţiştii locali din Capitală au amendat 21 de şoferi care au parcat pe locuri pentru persoane cu dizabilităţi.

Răspunsul ministrului Mediului, întrebat dacă noile amenzi pentru incendieri includ grătarele

Jurnaliştii i-au cerut lui Tanczos Barna lămuriri cu privire la incendierea deşeurilor, în condiţiile în care în textul legii se vorbeşte despre incendierea „oricărui tip de deşeuri” şi există deja reacţii în spaţiul public potrivit cărora dacă un om face un grătar sau mâncare la ceaun în curte ar putea să fie amendat. „Nu aş […]

Curtea Constituţională din Coreea de Sud menţine interdicţia asupra tatuajelor. Artiştii tatuatori pot fi pedepsiţi cu închisoarea

În ciuda interdicţiei vechi de zeci de ani, Coreea de Sud are aproape 50.000 de artişti tatuatori, care riscă intervenţii ale poliţiei şi urmăriri penale pentru că îşi practică meseria, scrie Reuters. Încălcarea interdicţiei se pedepseşte cu amenzi de până la 50 de milioane de woni (41.300 de dolari) şi pedepse cu închisoarea, de obicei […]

Parlamentul leton a votat interzicerea afişării în public a literei „Z”. Ce amenzi vor primi cei care nu respectă legea

Parlamentul leton a declarat că afişarea literei Z cu intenţia de a justifica agresiunea militară şi crimele de război va fi pedepsită, conform noilor norme, cu amenzi de până la 350 de euro (388 de dolari) pentru persoanele fizice şi de până la 2.900 de euro (3.214 dolari) pentru companii, informează Reuters. Litera Z este […]

Amenzi majore pentru benzinăriile care au crescut preţul la carburant, anunţă ministrul Budăi

„Inspectorii de muncă au acordat 2.276 de sancţiuni în cadrul campaniei naţionale privind staţiile de carburanţi, dintre care 1.766 avertismente şi 510 amenzi, în valoare de 2.210.400 lei”, anunţă Marius Budăi. Potrivit ministrului Muncii, au fost efectuate 2.453 de controale la staţiile de carburant care au 84.389 de angajaţi. „Au fost descoperite şi 11 cazuri […]

Ministrul Mediului anunţă majorarea amenzilor pentru arderea vegetaţiei uscate

Ministrului Mediului spune că arderea vegetaţiei uscate continuă să fie un fenomen în anumite zone ale ţării. „Trebuie să stopăm fenomenul arderilor ilegale de vegetaţie şi mirişti. În ciuda interdicţiei şi a controalelor regulate ale Gărzii de Mediu, în anumite regiuni acest fenomen continuă să fie o practică zilnică. Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, […]

Controalele ANPC la compania rusă Lukoil s-au lăsat cu amenzi de 600.000 lei

ANPC a găsit nereguli la Lukoil şi în prima zi din martie şi a dat amenzi de 600.000 lei. În 12 benzinării a fost oprită temporar activitatea. Comisarii autorităţii au găsit produse expirate, mizerie, lipsa unor preţuri şi alte nereguli.

ANPC continuă verificările. Amenzi de 750.000 de lei aplicate marţi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut marţi controale în 65 de mari magazine din întreaga ţară. Au fost aplicate amenzi de 750.000 de lei.

Amenzi de peste 700.000 de lei în urma unei campanii derulate de ANPC în judeţul Cluj

Amenzi de peste 700.000 de lei şi mai multe decizii de sistare temporară a activităţii au dispus inspectorii de la Protecţia Consumatorului în judeţul Cluj, în cadrul operaţiunii Caravana Consumatorului.

Unul dintre cele mai zgomotoase oraşe din Europa a pornit radarul acustic. „Prea mult zgomot îi îmbolnăveşte pe oameni”

Aparatul amplasat la înălţimea unui stâlp de iluminat public în districtul 20 din estul Parisului este capabil să măsoare nivelul de zgomot al vehiculelor în mişcare şi să identifice numărul de înmatriculare al acestora. „Prea mult zgomot îi îmbolnăveşte pe oameni”, a declarat David Belliard, viceprimarul Parisului. „Pentru sănătatea şi calitatea vieţii noastre… scopul acestui […]

Garda de Mediu a amendat mai multe service-uri auto cu suma de peste un milion de lei pentru nereguli legate de gestionarea deşeurilor

Ca valoare a amenzilor, judeţul Călăraşi este pe primul loc, cu 150.000 de lei, urmat de Sibiu, cu 115.000 de lei, şi Dolj, cu 70.500 de lei. „Cele mai multe neconformităţi au constat în lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, colectarea deşeurilor în amestec, lipsa contractelor cu operatorii economici, pentru valorificarea deşeurilor generate din activitate, neîntocmirea formularelor […]

Alte şase supermarketuri din Capitală au fost amendate de ANPC. Ce nereguli a fost constatate

Potrivit ANPC, miercuri şi joi au fost verificate 5 magazine ale Mega Image din sectoarele 1, 3 şi 4 ale Capitalei, precum şi un unul aparţinând companiei Lidl, din sectorul 4. Inspectorii au aplicat amenzi de 97.000 lei. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea produselor cu deficienţe, oprirea temporară a […]

Acţiuni de control organizate de ANRE la furnizorii de energie electrică şi gaze naturale. Au dat amenzi de peste 2,6 milioane de lei

ANRE a mai finalizat o serie de acţiuni de control la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale, în urma cărora a aplicat amenzi de 2,630 milioane lei.

Gabriela Firea îl atacă pe Nicuşor Dan: „40.000 de lei din banii bucureştenilor s-au irosit pentru mofturile actualului primar general”

„Bucureşteanul plăteşte, când primarul greşeşte! Amenzile pe care Nicuşor Dan le-a primit de la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru că nu a respectat legea au fost plătite, ilegal spun eu, din bugetul Primăriei Capitalei. 40.000 de lei din banii bucureştenilor s-au irosit pentru mofturile şi încăpăţânarea actualului primar general de a face propriile legi”, […]

Nereguli la GDPR: Companiile din România, sancţiuni de peste 700.000 de euro

Un număr de 68 de sancţiuni pentru nerespectarea normelor GDPR au fost aplicate în România în perioada 2018 - 2021.

Grecia impune amenzi pentru a promova vaccinarea COVID-19 la persoanele în vârstă

Grecia a început să impună amenzi persoanelor de peste 60 de ani care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19, pentru a încerca să stimuleze vaccinarea în grupul cel mai vulnerabil, chiar dacă ratele de infectare cu varianta Omicron, care se răspândeşte rapid, sunt în scădere, scrie Reuters.

Amenzile aplicate de autorităţile de supraveghere europene în baza GDPR au totalizat 1,1 mld. Euro

Amenzile aplicate de autorităţile de supraveghere europene în baza GDPR au totalizat 1,1 miliarde de Euro, în 2021, de şapte ori mai mult comparativ cu anul anterior – Studiu realizat de societatea internaţională de avocatură DLA Piper

ANPC a dat încă alte 10 amenzi contravenţionale în valoare de 195.000 lei pentru facturi defectuoase

Comandamentul pentru Energie creat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a finalizat alte 22 de acţiuni de control la companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale, anunţă autoritatea.

Cum va funcţiona vaccinarea obligatorie în Austria. Amenzi de până la 3.000 de euro, dar nu mai mult de 4 ori într-un an

Guvernul austriac a oficializat duminică, 16 ianuarie, legea vaccinării obligatorii împotriva Covid: începe pe 1 februarie, dar verificările vor începe pe 15 martie; amenzile vor fi de la 600 la 3.600 de euro.

Distribuitorii de energie, prinşi cu abateri la calcularea facturilor. ANPC a dat amenzi de 450.000 lei

Comisarii ANPC au verificat în perioada 6-13 ianuarie 72 de firme din domeniul distribuţiei de energie şi gaze din ţară. La 27 dintre acestea au fost constatate abateri. Au fost date amenzi de 450.000 de lei şi a fost dispusă recalculaea facturilor ilegale.

Uniunea Europeană declanşează vineri „revoluţia verde”. Sunt prevăzute amenzi de până la 25.000 de euro

A fost declanşată „revoluţia verde europeană”. De vineri, 14 ianuarie, în UE intră oficial în vigoare legea care interzice utilizarea plasticului de unică folosinţă, nebiodegradabil şi necompostabil. România şi alte ţări din UE implementează astfel directiva SUP antiplastic sau Plasticul de unică folosinţă, al cărei scop este să pună capăt poluării cauzate de plastic, în […]

Noile măsuri de combatere a pandemiei au adus şi mai multe amenzi. Poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 385 de mii de lei

Grupul de Comunicare Strategică a informat că pe data de 8 ianuarie, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 1.342 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 384.567 lei.

Franţa a dat amenzi record marilor companii americane Google şi Facebook pentru modul de utilizare a datelor

Autorităţile franceze de reglementare au amendat Google şi Facebook cu 210 de milioane de euro pentru modul de utilizare a „cookie-urilor”, datele folosite pentru a urmări utilizatorii online, au declarat joi autorităţile.

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi de 2.5 milioane de lei şase companii, pentru licitaţii trucate

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2.521.087 lei (aprox. 521.000 euro) şase companii pentru trucarea unor licitaţii organizate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA şi Centrala Electrică de Termoficare Govora SA.

GDPR în România. Ţara noastră ocupă locul 3 în Europa în privinţa numărului de amenzi acordate din 2018 şi până în prezent

România se află pe locul 3 în Europa în privinţa numărului amenzilor GDPR acordate din 2018 şi până în prezent, cu 68 de sancţiuni în valoare de 721.000 de euro, conform unui studiu Atlas VPN.

Majorat cu amenzi. Circa 150 de tineri îşi vor aminti toată viaţa de această petrecere

O petrecere de majorat la care au participat în jur de 150 de persoane, organizată într-un restaurant din Maremureş, a fost întreruptă de poliţişti. S-au dat aproape 70 de amenzi.

Curg amenzile de la ANPC. Domeniile penalizate: turismul şi serviciile alimentare

Comandamentul de Iarnă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei în doar 10 zile.