angaja i

Angajaţii de la Senat nu renunţă. Nou protest: „Sperăm într-o dreptate, nu într-o nedreptate care ni se întâmplă astăzi”

Sperăm într-o analiză corectă, nu într-una simplistă pentru reorganizare, spun angajaţii de la Senat, care au protestat luni din nou.

ELCEN, după protestul angajaţilor: Fără risc de oprire a activităţii

ELCEN funcţionează în acest moment fără risc de oprire a activităţii, arată reprezentanţii companiei, după ce luni dimineaţa angajaţii au declanşat un protest spontan.

Urmează exodul de la Amazon?

Angajaţii nu sunt deloc fericiţi că sunt rechemaţi la birou 5 zile pe săptămână, iar şefii le transmit că dacă nu le convine să plece.

Sondaj: ce competenţe vor fi cele mai căutate în următorii 5 ani

7 din 10 angajatori sunt îngrijoraţi că angajaţii lor nu sunt suficient de flexibili şi nu vor să înţeleagă faptul că piaţa muncii se schimbă rapid, reiese dintr-un sondaj eJobs.

Angajaţii din porturile americane se întorc vineri la muncă

Angajaţii din porturile americane se întorc la muncă vineri, după ce sindicatul şi reprezentanţii angajatorilor au ajuns la un acord provizoriu privind salariile, anunţă CNN.

Turbulenţele continuă la Boeing: angajaţii rămân în grevă

Negocierile dintre Boeing şi cei aproximativ 33.000 de angajaţi aflaţi în grevă au eşuat din nou, lăsând gigantul aeronautic într-o situaţie dificilă.

O fabrică din Franţa îşi trimite angajaţii în Portugalia cu salarii de până la trei ori mai mici

Angajaţii fabricii de robinete Sanifirst din regiunea Charente, Franţa, se confruntă cu o situaţie fără precedent. Conducerea companiei, parte a grupului Presto, le-a propus o relocare în Portugalia, însă cu o reducere drastică a salariilor, potrivit unui reportaj difuzat de TF1.

Revoltă la Audi: angajaţii au sechestrat cheile a 200 de maşini de ultimă generaţie

În faţa acestei situaţii de impas, ministrul federal al Muncii, Pierre-Yves Dermagne, a cerut fiecărei părţi implicate în conflictul social aflat în curs de desfăşurare la Audi Bruxelles să „se angajeze într-un dialog constructiv”. Cheile au fost „confiscate” joia trecută de angajaţi care cer „claritate” cu privire la viitorul fabricii de maşini. Asta după ce, […]

Creşte inechitatea în Elveţia? Diferenţele dintre cel mai bine şi cel mai prost plătiţi angajaţi s-au mărit

Directorii de top câştigă, în medie, de 143 de ori mai mult decât angajaţii cu cele mai mici salarii.

Foşti şi actuali angajaţi MAI, implicaţi într-un dosar penal vizând trafic de migranţi

Procurorii DIICOT pun în aplicare, marţi dimineaţă, 67 de mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal vizând trafic de migranţi şi spălarea banilor.

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Microîntreprinderile generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie,dar angajează un sfert din forţa de muncă locală. Microîntreprinderile se dovedesc a fi chiar mai profitabile decât marile companii, realizând peste o treime din profitul net total din economie, anunţă Ziarul Financiar.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Resursa umană tot mai greu de găsit determină com­paniile să caute soluţii practice pentru a atrage forţă de muncă şi a pregăti posibilii angajaţi chiar la sediul firmelor.

Ministerul Muncii navighează în ape liniştite: Momentan, nu vedem concedieri colective

„Momentan, nu vedem concedieri colective în piaţă, suntem tot într-un deficit de forţă de muncă”, afirmă Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Au picat testul fiolei! Mai mulţi angajaţi ai Căilor Ferate au fost găsiţi băuţi la serviciu

În primul trimestru au fost prinşi zece angajaţi, respectiv un mecanic de locomotivă şi mai mulţi impiegaţi de mişcare, în astfel de situaţii.

Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de patru sau şase zile

În prima jumătate a lunii mai, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de patru sau şase zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea zilei Muncii şi a Paştelui.

Angajaţii de la Mercedes cer amânarea deciziei de a opri producţia maşinilor pe benzină şi cele diesel

Muncitorii sunt în favoarea unei amânări faţă de 2035, data aleasă de Uniunea Europeană.

Studiu: Mai mult de jumătate dintre angajaţi plănuiesc o schimbare în carieră la începutul lui 2024

Mai mult de jumătate dintre angajaţi plănuiesc o schimbare în carieră pentru începutul anului 2024, motivaţi de nevoia unei creşteri salariale, arată un studiu recent.

TikTok începe să dea afară angajaţi

După doi ani de rezultate slabe, ByteDance, compania mama a celebrei platforme TikTok, anunţă o rundă de disponibilizări în masă în cadrul Nuverse, departamentul de jocuri video al gigantului chinez.

Prima ninsoare puternică a anului, întâmpinată cu motoarele turate. Peste 13.000 de angajaţi MAI, pregătiţi să intervină în zonele în care ninge

Peste 13.000 de angajaţi MAI sunt pregătiţi să intervină în zonele vizate de atenţionările de vreme severă de tipul cod galben şi cod portocaliu de ninsoare şi viscol.

Amazon concediază oameni în jocurile video: 180 de oameni îşi pierd locul de muncă

A doua rundă de concedieri în domeniul gaming-ului pentru compania Amazon în interval de câteva luni.

Un om de afaceri italian le-a oferit tuturor angajaţilor săi o vacanţă în Caraibe. Le-a spus că este o investiţie

Un om de afaceri italian le-a oferit tuturor angajaţilor săi o vacanţă în Caraibe. „Nu e o vacanţă sau o cheltuială în plus, ci o investiţie”, a spus el.

Portofelul românilor, pus la dietă. Doar o treime dintre români spun că reuşesc să pună bani deoparte cu regularitate

Scumpirile tot mai mari la produsele esenţiale pun presiune pe bugetele angajaţilor români.

Criza forţei de muncă: România are nevoie de 440.000 de angajaţi până în 2026

Deficitul de forţă de muncă al României estimat pentru anul trecut a fost de 145.000 de persoane şi ar putea depăşi 224.000 de persoane până în 2026 dacă nu se va interveni cu măsuri punctuale, anunţă Ziarul Financiar.

O mare companie producătoare de bere a părăsit Rusia primind la schimb un euro. Condiţia pusă la plecare

Heineken îşi vinde acţiunile în Rusia şi pierde 300 de milioane de euro, dar tranzacţia garantează păstrarea locurilor de muncă pentru cei 1.800 de angajaţi în următorii 3 ani.

Amazon are probleme în SUA cu sindicaliştii

Amazon se confruntă cu o plângere din partea National Labor Relations Board (NLRB) din SUA pentru refuzul de a negocia cu angajaţii dintr-un sindicat, scrie Reuters.

Studiu: Doar 40% dintre angajaţi mai merg zilnic la birou

Doar 40% dintre angajaţi mai merg zilnic la birou, iar 3 din 5 români au luat în calcul să-şi schimbe jobul pentru a beneficia de flexibilitate în modul de lucru, arată un studiu BestJobs.

Raluca Turcan propune acordarea unor vouchere pentru formarea angajaţilor

Angajatorii din România ar putea primi de la stat vouchere pentru formarea profesională a angajaţilor, potrivit unui proiect de lege prezentat, marţi, de deputatul PNL Raluca Turcan: „Vorbim despre iniţiere, specializare sau calificare sau recalificare”.

Băncile au făcut profituri mari, pe fondul temperării fenomenului de închidere a agenţilor

Restructurarea băncilor s-a temperat în 2022: doar 168 sucursale s-au închis în ultimul an, în timp ce numărul bancherilor a crescut cu 218 faţă de 2021, scrie Ziarul Financiar.

Morgan Stanley a penalizat cu peste un milion de dolari câţiva angajaţi

Amenzi usturătoare pe Wall Street: Morgan Stanley a penalizat cu peste un milion de dolari angajaţii care au desfăşurat activităţi oficiale pe WhatsApp sau pe alte platforme de mesagerie.

O modă revoluţionară a explodat pe piaţa muncii: concediu nelimitat pentru angajaţi

După smartworking, Microsoft, la fel ca multe alte companii mari, a decis că adevărata soluţie post-Covid este bunăstarea celor care lucrează, Bill Gates ghidându-se după principiul: „Cel mai bun muncitor este cel fericit”.

Jumătate dintre angajaţi se aşteaptă să li se mărească salariile anul acesta

Jumătate dintre angajaţi se aşteaptă ca anul acesta să le crească salariile, iar 40% au de gând să îşi caute un alt loc de muncă dacă acest lucru nu se va întâmpla în contextul creşterii inflaţiei.

Şeful Disney le cer angajaţilor să se întoarcă la birou 4 zile pe săptămână

Şeful Disney a făcut apel la angajaţii care lucrează de acasă să înceapă să meargă la birou 4 zile pe săptămână, de la începutul lunii martie.

Tesla le-a înterzis angajaţilor să discute despre salarii şi condiţiile de muncă în mod ilegal

Tesla i-a constrâns pe angajaţii companiei din Florida să nu vorbească despre problemele de la locul de muncă, au susţinut procurorii din SUA într-o plângere.

Musk, faţă cu reacţiunea: zeci de plângeri din partea unor foşti angajaţi Twitter

Twitter Inc. a fost acuzată marţi de 100 de foşti angajaţi de diverse încălcări legale rezultate în urma preluării companiei de către Elon Musk, inclusiv de faptul că a vizat femei pentru concedieri şi nu a plătit indemnizaţiile promise, potrivit Reuters.

Royal Mail, serviciul poştal din Regatul Unit, se pregăteşte să dea afară 10.000 de angajaţi

Royal Mail, Serviciul poştal din Regatul Unit, a avertizat că până la 10.000 de locuri de muncă au fost în pericol ca răspuns la grevele lucrătorilor, deoarece au fost înregistrată o pierdere semnificativă în prima jumătate a anului, raportează Financial Times.

În primele şase luni ale anului, fluctuaţia de personal a crescut cu aproape 14% în producţie. Cum au variat salariile

Fluctuaţia medie la şase luni a fost de 13,65% în producţie, 13,12% în IT şi 15,38% în outsourcing, arată datele din un studiu realizat de AIMS Inter­na­tional România, biroul din Timişoara.

Exod în masă din domeniul sanitar. În ultimul deceniu, peste 21.000 de asistenţi medicali au mers în străinătate să lucreze

Mai bine de 21.000 de asistenţi medicali români lucrează în sistemele sanitare din străinătate, dintre care cei mai mulţi au ales Marea Britanie, Italia sau Germania pentru a-şi practica meseria, arată datele transmise de organizaţia OECD, la solicitarea ZF.

Bătrâni sechestraţi, agresaţi şi şantajaţi pentru bani, în două cămine private din Sectorul 6

Patru angajaţi ai unor cămine private de bătrâni din Sectorul 6 au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, după ce au sechestrat, agresat şi şantajat mai mulţi vârstnici pentru bani.

Oferta de joburi a explodat în prima jumătate din 2022: salariile au crescut

Oferta de joburi a explodat în prima jumătate din 2022, cu salarii şi cu 14% mai mari în domeniile cu cel mai mare deficit de personal. 1 anunţ de recrutare din 5 include salariul, stabilind o nouă tendinţă pentru acest an.ofertă

România, în topul celor mai costisitoare pieţe europene pentru angajatori

România, alături de Turcia şi Slovacia, se numără printre cele mai costisitoare pieţe europene din punct de vedere al angajatorilor, costul total per angajat la fiecare salariu net de 1.000 euro implicând un plus de 75% în taxe şi impozite, arată un studiu Accace.